Primăvara 2021 a adus cea de-a 22-a ediție a competiției. A treia desfășurată în vremuri de pandemie, cu doza inerentă de imprevizibil. Și pentru că tot era anotimpul renașterii, parcă a renăscut și spiritul blogosferic, și comunitatea superbloggerilor. După un an și jumătate de așteptare, după restricții și lecții de tot felul, ne-am revăzut – în sfârșit! – la Gala Spring SuperBlog 2021, găzduită de Hotel Opal din Cap Aurora.
A fost o oportunitate grozavă să ne reconectăm, să ne (re)cunoaștem și să redescoperim împreună normalitatea după care tânjeam. Și bucuria (re)vederii ne-a oferit 22 de motive de recunoștință (dacă aveți completări, le așteptăm cu bucurie în comentarii 😉
1. Prima Gală post-pandemie. Desigur, primul și cel mai important a fost întâlnirea în sine. Prin februarie, când plănuiam evenimentul, situația era incertă, nu știam când / dacă ne vom putea revedea la finalul ediției, dar ne-am ambiționat să organizăm și iată că sorții au ținut cu noi toți.
2. Au participat zeci de bloggeri din diverse zone ale țării, unele chiar îndepărtate: Almona Țilea, Constantin Târnoveanu, Larisa Mustață, Raluca Brezniceanu, Lilia și Valentin Toma (alias Moromete), Lăcrămioara Neamțu, Raluca Anghel, Ana Maria Haller, Mirela Crețan, Diana Gole, Ramona Cătălina Anastasiu, Andreea Mihaela Hristea Lazăr, Georgiana Țonef-Filip, Oana Pană, Cătălina Popa, Andrei Neagu, Violeta Giol, Givan Iusein, Simona Raluca Turiceanu, Raluca Filimon. Toți și-au adaptat și sincronizat agenda cu Gala noastră, ceea ce nu e deloc puțin lucru, mai ales pentru cei care muncesc, au copii și alte responsabilități. Le mulțumim atât lor, cât și familiilor lor, că ne-au fost alături.
3. Hotel Opal ne-a oferit cazare pentru două nopți, ca să ne bucurăm pe îndelete de mare și soare. Camerele confortabile și personalul mereu disponibil ne-au făcut sejurul mai plăcut decât ne așteptam. Bonus: grădina de trandafiri este superbă!
4. În plus, gazda ne-a făcut surpriza de a oferi cazare gratuită și însoțitorilor, nu doar bloggerilor și partenerilor. Deci, mai mult buget pentru distracție pe litoral! 😉
5. Camerele cu vedere la mare ne-au oferit priveliștea perfectă pentru weekend și locuri în primul rând la spectacolul răsăritului.
6. Codul roșu de alertă ne-a ocolit, după ce furtuna făcuse ravagii în apropiere. Ba chiar a fost vreme de plajă. Mulțumim, Sf. Ilie (parcă el era responsabilul la nivel înalt cu ploile, nu?)
7. Prima Gală la exterior. După ce s-au dus norii negri și am scăpat ca prin urechea acului de furtună, ne-am putut desfășura pe terasa hotelului, așa cum ne propuseserăm.
8. Comunitate. Ca de fiecare dată, întâlnirea ne-a permis să luăm pulsul comunității, să vă cunoaștem mai bine, să “simțim” dincolo de ecrane cine și cum sunteți, ce nevoi aveți / avem. Unii la prima participare, alții deja veterani, v-ați integrat de minune, v-ați îmbrățișat de parcă vă știați dintotdeauna, v-ați întins mâna, așa cum v-ați ajutat și în competiție, deși erați rivali. O lecție de fair-play.
9. Câștigătoarele SuperBlog. De data asta, am sărbătorit nu una, ci trei câștigătoare de trofeu: Cătălina Popa și Oana Pană, care au obținut locul I în edițiile din 2020, când pandemia nu ne-a permis să ne întâlnim fizic, și desigur, Ramona Anastasiu, autoarea blogului casuta-anastasiilor.com, care a obținut trofeul Spring SuperBlog 2021. Evoluția lor în competiție, efortul de a se afirma, perseverența și pasiunea continuă sunt lecții pentru toți.
Felicitări și fetelor clasate pe locul secund și respectiv al treilea pe podiumul primăverii, Diana Gole (dealedianei.ro, deja la a treia clasare pe podium) și Mirela Crețan (alias Gălăgie în cap, revelația competiției)! V-ați întrecut pe voi înșevă!
10. Ne-au fost alături la Gală și reprezentanții unor sponsori: Iulia Boiu Ilie, fostă concurentă, acum marketer și juriu în echipa Karcher (sponsor care a premiat toți concurenții la prima sa probă), Cosmin Răileanu și Geanina Dumitru de la Vindem-Ieftin.ro (deja partener cu tradiție, care ne-a oferit o perspectivă nouă asupra rolului bloggerilor în creșterea companiei), Georgiana Enache și Corina Ștefan – sufletul Alma Parchet, Sabina Bodiu de la Evernisaj, Raluca Hatmanu – specialistul în marketing al Hotel Opal, Bogdan Dărădan – reprezentant Farmacia La Preț Mic. Mulțumim tuturor companiilor care ne-au susținut, ne onorează votul de încredere. Fără implicarea lor, SuperBlog nu ar fi devenit o tradiție cu 22 de ediții, iar pandemia ar fi putut întrerupe proiectul.
11. Și partenerii (concurenții de odinioară) ne-au sprijinit, creând un liant între diversele “generații” de bloggeri: Dana Afrăsinei, Georgiana Mihăilă, Daniel Botea, Bogdan Dărădan (ca de obicei, cu mai multe “pălării” ;).
12. Am avut și oaspeți de pe litoral, foști superbloggeri: Cătălina Buța – câștigătoarea trofeului Spring SuperBlog 2018, Auris Luca (fotograf-jurnalist în proiectul Discover Dobrogea), Alin Boncea. Bucuroși de întâlnire!
13. Deși superbloggerii din diaspora nu ne-au putut fi alături fizic, îi păstrăm în minte și în suflet. Într-o bună zi, ne vom (re)vedea, Mona din Franța, Dana din Germania, Mari din Dubai…
14. Fiecare dintre cei care au luat cuvântul la Gală și-a adus emoțiile la microfon, și-a mărturisit așteptările, credințele, mulțumirile și nemulțumirile. Adică tot ce ne face umani și autentici. Le-am simțit pe toate și pe fiecare în parte. Puteți urmări discursurile în înregistrarea de mai jos:
15. Farmec a oferit daruri tuturor participanților la Gală, precum și finaliștilor SuperBlog (cei care nu au fost prezenți la eveniment le-au primit apoi prin poștă).
16. Câțiva aventurieri au pornit în căutarea lavandei. Furtuna le-a dejucat planurile, lavanda s-a pierdut ca o himeră în câmpul înnămolit, dar… au rămas povești șoferești tocmai bune pentru un taifas superblogosferic. Doar trebuia să fie o Gală memorabilă, nu? 🙂
17. Mesele delicioase de la restaurantul hotelului Opal. Am încercat ciorba, mai multe tipuri de pizza, șnițel (uriaș!) de pui cu cartofi prăjiți, salată Caesar, paste… Toate au fost savuroase. Plus două vizite la Crama Murfatlar din Neptun, un loc cu semnificație aparte pentru noi, care și-a menținut standardele de excelență de acum 14 ani, de când nu o mai vizitaserăm.
18. Desigur, tortul SuperBlog ne-a îndulcit seara la finalul Galei. Singurul regret este că, la cât a fost de bun, trebuia să fie mai mare.
19. Duminică am lenevit pe plaja din Cap Aurora. Până când norii s-au adunat iar și s-au rupt baierele cerului, cât să regretăm mai puțîn că trebuie să plecăm… Dar deja ne gândim la întoarcere!
20. Georgiana Mihăilă alias O pisică neagră, câștigătoarea trofeului SuperBlog 2018, acum blogger partener, a realizat un clip cuprinzător cu impresii la cald de la Gală:
21. Nu în ultimul rând, ne bucurăm că putem, cu sprijinul vostru și al sponsorilor, să organizăm și ediția de toamnă, cea de-a 23-a. Pregătirile deja au început! Înscrierile încep pe 1 septembrie. Să ne regăsim sănătoși la linia de start!
22. Mulțumiri și celor care au scris despre eveniment și/sau despre experiența lor în competiție:
- https://www.casuta-anastasiilor.com/cateva-ganduri-la-final-de-competitie-superblog/
- https://www.casuta-anastasiilor.com/inca-putin-pana-la-gala-superblog/
- https://www.casuta-anastasiilor.com/gala-spring-superblog-2021-calatoria-trairea-bucuria/
- https://dealedianei.ro/2021/06/15/bloggerii-gala-spring-superblog-2021/
- https://dealedianei.ro/2021/05/03/spring-superblog-2021-impresii-de-final/
- https://galagieincap.com/2021/06/14/bucuria-castigului-la-gala-spring-superblog-2021/
- https://galagieincap.com/2021/05/05/locul-3-la-spring-superblog-sau-trasformarea-din-ratusca-cea-urata-in-dama-de-blogosfera/
- https://ladyinblack.ro/si-a-fost-gala-spring-superblog-2021/
- https://ladyinblack.ro/premii-superblog-pentru-o-lady-in-black/
- https://monasimon.ro/2021/05/03/jurnal-nescris-si-superblog/
- https://99xp.ro/cateva-cuvinte-despre-experienta-superblog-spring-superblog-2021/
- https://bookmymind.com/2021/06/19/a-doua-prima-gala-superblog-spring-superblog-2021-si-litoralul-romanesc/
- http://eunmicsecret.ro/2021/04/20/ganduri-la-final-de-super-blog/
- http://eunmicsecret.ro/2021/06/17/super-gala-super-weekend-super-blog/
- https://oanalambrache.ro/2021/04/28/final-de-superblog-2021/
- https://www.almonacalatoreste.ro/spring-superblog-2021-final/
- https://www.almonacalatoreste.ro/gala-spring-superblog-2021/
- https://magia-cuvintelor.ro/2021/04/21/spring-superblog-2021-am-invartit-rotitele-si-am-ajuns-la-final-de-editie/
- https://emilcalinescu.eu/mi-am-luat-pantofi-sport-hugo-boss-de-la-evernisaj/
- https://giovandis.ro/spring-superblog-2021-ganduri-de-final/
- https://igivan.ro/2021/06/21/hotel-opal/
- https://www.tssecrets.com/decernarea-premiilor-superblog-editia-2021-vara/
- https://www.corina-stefan.ro/prima-gal-superblog-n-2021-o-c-l-torie-ca-un-pelerinaj-o-sutan-ce-suduie-parada-emo-iilor-a16
- https://danielbotea.ro/2021/06/super-gala-superblog-cap-aurora-22.html
- https://inimadincuvinte.wordpress.com/2021/06/13/6-sintagme-ale-fericirii-si-o-gala-superblog-pe-cinste/
- https://unaaltacucostica.wordpress.com/2021/06/28/supergala-superblog-back-in-business-inapoi-la-normalitate-cu-superbloggerii-la-hotel-opal-din-cap-aurora/
- https://ralustory.blogspot.com/2021/06/un-weekend-superblogosferic-in-care.html
- https://violetagiol.wordpress.com/2021/06/30/gala-superblog-la-hotel-opal/
- https://ralucabrezniceanu.ro/2021/07/ganduri-pe-malul-marii-de-la-gala-spring-superblog-2021/
- https://sacalatorimblog.wordpress.com/2021/07/06/impresii-gala-superblog-2021-editia-primavara-vara/
- https://chestiuniserioase.wordpress.com/2021/07/17/amintiri-de-la-mare-gala-superblog-2021-la-cap-aurora/
- https://www.catchy.ro/creativitatea-a-ingenuncheat-pandemia/167626
- http://tvr2.tvr.ro/superbloggerii-au-sarbatorit-la-mare-la-mult-a-teptata-gala-offline_32726.html
- https://www.comunicatedepresa.ro/swissplan-biz/superbloggerii-au-sarbatorit-la-mare-la-mult-asteptata-gala-offline
- https://themall.ro/superbloggerii-au-sarbatorit-la-mare-la-mult-asteptata-gala-superblog-offline/
- https://press4news.ro/prima-gala-superblog-fizica-de-la-inceperea-pandemiei/
- https://www.radardemedia.ro/superbloggerii-au-sarbatorit-la-mare-la-mult-asteptata-gala-offline/
- https://www.fashion8.ro/noutati/24979-superbloggerii-au-sarbatorit-la-mare-la-mult-asteptata-gala-offline
- https://pr.1az.ro/superbloggerii-au-sarbatorit-la-mare-la-mult-asteptata-gala-offline/
- https://swissplan.biz/stiri/superbloggerii-au-sarbatorit-la-mare-la-mult-asteptata-gala-offline
Natural says
Iarna nu-i ca vara, asteptam editia de toamna si Gala de iarna 🙂
SuperBlog Echipa says
Hehe! Sa avem toti spor si sa ne revedem cu bine! 🙂