Din 2008, 1 septembrie marchează deschiderea înscrierilor în ediția de toamnă SuperBlog. Continuăm tradiția 😀
De data aceasta, la a 23-a ediție, ne amintim că principala întrecere este cu propria persoană. Da, chiar și într-o competiție în care fiecare punct contează în clasament. Deseori ni se demonstrează, în comunitatea SuperBlog, că rivalii devin prieteni și că valorile vă definesc mai presus de câștiguri – un motiv în plus să ne mândrim cu tot ce ați reușit (și am reușit) și să perseverăm. Iar dacă am învățat ceva în cei 13 ani și 22 de ediții de până acum, atunci este că avem atâtea de descoperit, de scris, de transmis, de simțit, de trăit. Și că această călătorie este incomparabil mai frumoasă și mai valoroasă dacă o parcurgem împreună, chiar dacă ne (re)găsim fiecare și cu sinele.
Așa că te invităm să îți conturezi harta succesului în blogging. Fie că ai deja o destinație clară sau încă o cauți, pe un drum plin de necunoscut ai nevoie de repere. Îndrăznește! Comunitatea SuperBlog te susține să le descoperi.
Înscrie-te in competiție, creează-ți propria harta spre succes și dezvoltă-ți cariera de blogger! Competiția cu TINE începe.
Cum te înscrii:
- Citești regulamentul competiției și pagina Întrebări și răspunsuri. Dacă nu găsești informațiile căutate, ne poți adresa întrebări aici, în comentarii, prin e-mail (superblog@swissplan.biz) sau pe Facebook.
- Îți anunți participarea la competiție într-un scurt articol pe blog
- Completezi formularul de înscriere
- Intri în comunitatea SuperBlog!
- Te antrenezi! La 1 octombrie se lansează prima probă!
Ca și în ediția anterioară, te poți înscrie cu mai multe bloguri (un singur articol per probă, doar că la o proba poți participa cu un blog, la altă probă cu altul – tu alegi care unde se potrivește mai bine. Toate blogurile înscrise vor îndeplini condițiile de înscriere menționate în regulament (vechime minimum 3 luni, cel puțin 20 de articole publicate, articol de înscriere pe fiecare dintre ele), iar în formularul de înscriere vei înregistra în câmpul „URL blog” linkul blogului principal (cel “mai” generalist), pe celelalte le poți menționa în câmpul de prezentare (“Despre mine”). De asemenea, sunt acceptate blogurile colective.
Atenție! În premieră, vom crea aici, pe site, câte o pagină de prezentare pentru fiecare concurent. În acest scop, te rugăm să ne lași în contul din platformă / trimiți o descriere reprezentativă, fotografie, linkuri spre blog / bloguri și paginile social media, domenii despre care îți place să scrii, eventual rezultatele obținute la edițiile anterioare SuperBlog, podcast / discurs din înregistrarea video de la Gale anterioare (dacă există; dacă nu, îl putem realiza).
Urmează și niște surprize, fii pe fază! 😉
Ni se alătură sponsori numeroși și generoși (branduri deja îndrăgite, precum și unele noi, dornice să vă citească și să vă cunoască). Foarte curând vom publica și lista premiilor pe care vi le-au pregătit.
Competiția SuperBlog 2021 este susținută de:
Sponsori: Answear.ro, AutoGedal, Alma Parchet, Ambition, AVBS Credit, CashClub, DepozitulDeBrazi.ro, Fares, Farmec, FAVI, FRANKE, Frisomat, GGM Gastro, GLAMI, Indira, InterComFilm Distribution, Kfea.ro, Springfarma, StoneMania Bijou, Terra Salin, Vindem-Ieftin.ro
Parteneri media: Catchy, Chic-Elite, Cinemap, Comunicatedepresa.ro, Connect, Fashion8, Gentlemen Market, H2RO – Genuine Communication Agency, IXPR, MTH Digital, PRwave, Sag Media Communications, Social Media In Culise, TVR2, Voiqu.com, Zile și Nopți
Bloguri partenere: arenait.ro, alina-gheorghe.ro, calatoriaperfecta.ro, casuta-anastasiilor.com, casutaunuimelc.ro, catalinapopa.com, cristinalincu.ro, danielbotea.ro, extravita.ro, maiperomaneste.wordpress.com, manuelcheta.podbean.com, moneywatch.ro, nimicurifantezii.blogspot.com, opisicaneagra.ro, presainblugi.com, storyspelling.ro, tssecrets.com
Se anunță o toamnă bogată în satisfacții, în premii și distracție. Să avem spor! 😉
Cristina Scacun says
Abia aştept să înceapă!!!!!
SuperBlog Echipa says
Multumim si va asteptam cu drag. Succes!
Cristina Scacun says
Tot trei probe pe săptămână? Respectiv luni, miercuri și vineri…
SuperBlog Echipa says
Exact