Salut, superbloggeri! Proba de astăzi vă provoacă să vă demonstrați creativitatea la puterea IPL 🙂 Succes!
Titlul probei: Epilarea definitivă – de la Hollywood, în casele noastre
Sponsorii probei: Silkn Romania și Total Pro Beauty
Introducere:
Începând din 2008, Silk’n aduce în România primele aparate de epilare definitivă, bazate pe cele mai noi tehnologii în materie de lumină intens pulsată (IPL), destinate saloanelor de înfrumusețare sau cabinetelor cosmetice, dar, în aceeași măsură, și aparate destinate epilării acasă (Home Pulse Light – HPL).
Cu o prezență în peste 60 de țări la nivel mondial, produsele Silk’n au atins un număr record de utilizatori, bucurându-se de un real succes încă din anul 2006, când a fost lansat publicului primul epilator IPL. Odată cu trecerea timpului, inovațiile nu s-au oprit aici, apărând primul senzor care detectează pielea bronzată, cel mai mic epilator IPL sau epilatorul IPL fără consumabile, destinat folosirii la domiciliu.
În acest moment, produsele Silk’n se bucură de peste 4 milioane de utilizatori la nivel global, care au pariat pe produsele achiziționate, dobândind mai mult decât un simplu aparat: tehnologie, inovație, satisfacție și, nu în ultimul rând, un partener de încredere în lupta cu părul nedorit.
Enunţul probei:
Acum, că sezonul de plajă s-a încheiat de mult, și pielea respiră ușurată că nu mai este expusă razelor soarelui (nocive după epilarea cu lumină intens pulsata IPL). Avem însă răgaz să ne pregătim pentru următoarea vară, când vom dezveli o piele catifelată, epilată definitiv, fără să mai purtăm grija altor soluții de epilare.
Deși IPL este o tehnologie performantă, nu este rezervată doar VIP-urilor. Astăzi, aproape oricine se poate bucura de avantajele epilării definitive, chiar și la domiciliu, întocmai ca vedetele ce se răsfață cu tot felul de proceduri de înfrumusețare. Deja ați intrat în atmosfera de Hollywood? Foarte bine. Rămâneți acolo și luați cu voi și muza inspirației, să ne surprindeți împreună cu ideile voastre năstrușnice despre epilarea definitivă! Iată câteva posibile idei de teme/titluri, fără a ne/vă limita la acestea:
– Știu ce ai făcut astă vară (sau ce nu trebuia să faci)
– Pasărea Spin (epilarea inghinală)
– Hairminatorul – speram ca părul sa nu răspundă “I’ll be back!”
– Succesul lui Kojac se datorează epilării?
– Marea păruială (după mahmureală)
– Hellboy versus Hairboy
– Superman versus Hairman
– Pirații din Caraibe: Blestemul părului negru
– Frumoasa (păroasă) și bestia (chelioasă)
– What Women Want – Mel Gibson ne învață
Și lista poate continua. Doar imaginația voastră este limita! Fie că vă lăsați inspirați de filme sau credeți că viața bate orice scenariu, așteptăm creații inedite, care să surprindă prin umor și originalitate.
Vom premia cele mai ingenioase articole, pe care le puteți “condimenta”, dacă doriți, cu imagini foto-video sau orice alte materiale relevante despre epilarea definitivă. Hasta la vista, bloggeri!
Surse de informare recomandate:
- http://www.silkn.ro/cumpara/5-silkn-glide.html
- http://www.silkn.ro/cumpara/19-silkn-glide-150k.html
- http://www.silkn.ro/cumpara/1-silkn-sensepil-epilator-ipl.html
- http://www.silkn.ro/cumpara/13-silkn-flashgo-luxx.html
Cerințe tehnice:
- Inserați un singur link în articolul vostru, pe cuvântul sau expresia pe care îl/o considerați relevant(ă) pentru link – exemple: epilare definitiva, aparat epilat, epilare laser, epilare IPL etc.
- Link-ul trebuie să trimită către pagina produsului la care faceți referire, din această categorie: http://www.silkn.ro/18-cumpara;
- Inserați în articol o fotografie a produsului menționat;
- Articolul trebuie să conțină minimum 350 de cuvinte;
- Articolul trebuie să fie original. Copierea textelor de pe site-ul nostru sau de pe alte site-uri atrage automat descalificarea din competiție.
Criterii de jurizare:
- originalitate;
- creativitate;
- calitatea informației – documentarea și modul în care se reflectă aceasta;
- abordarea personală, implicarea în subiect și gradul de atractivitate pentru cititori;
- corectitudinea gramaticală.
Baremul de jurizare:
- 10 puncte din oficiu;
- Respectarea temei – 25 puncte;
- Creativitatea și originalitatea – 25 puncte;
- Corectitudinea gramaticală – 15 puncte;
- Respectarea cerințelor tehnice – 15 puncte;
- Coerența și ușurința în exprimare – 10 puncte.
Juriu: Departamentul de marketing al SC TEAM PLAYER BUSINESS SRL, administratorul magazinului online Silkn Romania – www.silkn.ro
Termen limită: miercuri, 25 noiembrie 2015, inclusiv (până la ora 23:59)
Termen de jurizare: miercuri, 2 decembrie 2015, inclusiv (până la ora 23:59)
Premii:
- 1 aparat de epilare definitivă cu IPL, în valoare de 970 lei – http://www.silkn.ro/cumpara/5-silkn-glide.html
- 5 pachete constând în cosmetice profesionale din gama L’Oreal Professionnel
UPDATE: În urma jurizării, premiile mai sus menţionate revin următorilor participanţi, iar juriul suplimentează premiile în consecinţă:
- Eugen Zăvoianu – WAR HAIR: LASER, MY BROTHER! – 100 puncte
- Cornelia Crina Popa – The Hobbit: An Unexpected Epilation – 98 puncte
- Daniela Havarneanu – Şi v-am descâlcit povestea… – 98 puncte
- Georgiana Mihăilă – Cântăreața cheală – 98 puncte
- Maria Luisa Matei – Epilarea definitivă – de la Hollywood, în casele noastre – 98 puncte
- Olimpia Săpunaru – În filmul meu aproape mut – 98 puncte
- Andreea Alexandra Vraja – Hairy Potter si Hairmione Granger… – 98 puncte
- Maria Bilibou – Greşeala lui Nostrapărus – 98 puncte
Pentru a participa la această probă, vă rugăm:
1. Să redactați un articol pe tema enunțată mai sus și să-l publicați pe blogul cu care v-ati înscris în competiție. Înainte de a publica articolul pentru această probă, este necesar să fiți înscriși și acceptați drept participanți în competiție;
2. Să menționați în articol că acesta a fost scris pentru SuperBlog 2015 (de exemplu, la finalul textului);
3. Să vă logați la contul personal din platforma de jurizare SuperBlog cu datele de acces stabilite la înscriere și să introduceți link-ul către articolul de pe blogul participant și textul articolului (copy-paste), la proba corespunzătoare. După înregistrarea articolelor în platformă, textul acestora nu poate fi modificat. Încălcarea acestei reguli și/sau cazurile dovedite de plagiat atrag eliminarea din competiție.
Pentru a ne fi tuturor mai ușor să urmărim informațiile legate de competiție, vă rugăm să comentați numai la subiect. Dacă aveți întrebări generale legate de SuperBlog, fără legătură cu această probă, vă rugăm să ni le adresați într-un comentariu în pagina Q&A. Vă mulțumim!
UPDATE: Articolele înregistrate la această probă în platforma SuperBlog, în ordinea înscrierii:
- Proba 22 Super Blog
- Hairminatorul – speram ca părul sa nu răspundă “I’ll be back!”
- Între fete
- IPL sau HLP = Fara par. Definitiv.
- Hairy Potter. Hairless.
- Ce vor femeile!
- Explorarea fericirii
- The Hobbit: An Unexpected Epilation
- Epilat și iute
- Sofia „Sparge-tot”
- Locul acela … stii tu care
- Scrisori către HAIRieta
- Stiu ce ai facut vara asta
- How to Get Away with Murder versus How to Get Away with Hair
- Prinţesa noastră-i supărată !
- Barbatul metrosexual versus barbatul boschetar
- Epilarea de cinci stele
- Epilare definitiva sau nu?
- Cel mai bun epilator…
- Hairminatorul
- Epilarea definitiva – Ultima frontiera
- Hairwatch cu Mamela Anderson
- Hair Wars – The Skin diary
- WAR HAIR: LASER, MY BROTHER!
- Proba 22. Epilarea definitiva – de la Hollywood, in casele noastre
- The last hair on Earth (sau cum să scapi de tot părul de pe corp)
- ÎNTÂLNIRE ÎNTRE HAIRZILLA ȘI HAIRMINATORUL
- Hollywood fără epilare definitivă
- Fiecare cu treaba sa
- Sa ne epilam, zic!
- Unde rădacină nu e, nici păr nu e.
- Frumoasa (păroasă) și bestia (chelioasă)
- 22.Pirații din Caraibe 5: Blestemul parului negru
- 22.Hairminatorul – speram ca părul sa nu răspundă “I’ll be back!”
- Cat a fir a vant, cu pletele smulse la pamant
- Ultimul epilator de vrăjitoare
- Gafe de Hollywood
- Unora le place… epilatul
- Offf…. ce greu e să fii femeie
- Frumoasa (păroasă) și bestia (chelioasă)
- Elsa și regatul de păr înghețat
- Epilarea definitiva – solutia de a te simti bine in propria piele
- Epilarea definitiva – de la Hollywood, in casele noastre
- Undercover – Second Edition
- King Kong – Cu fața curată
- Marea păruială (după mahmureală)
- What women want…
- Povestea unei epilări
- Hairy girls – De la Răţuşca cea urâtă la lebăda fermecată
- S.B. #22 „Epilarea definitivă – de la Hollywood, în casele noastre”
- Superblog: Frumoasa și bestia
- IPL- CADOUL PERFECT PENTRU EA…SI PENTRU EL
- Frumoasa (păroasă) și bestia (chelioasă)
- Şi v-am descâlcit povestea…
- Alesul!
- BP (Brigada Paroasa) in ceva Actiune (fragment)
- Îmi faci cinste cu o epilare?
- Cu gandul la doamna Dubney
- What Women Want – Silk’n Rules
- Sc…hairy Movie – Întâmplări adevărate
- Hairminatorul
- Million Dollar Baby cu tufiş sau epilată total?
- Epilatul pădurii cu HPL şi cât de mişto mă face asta să mă simt!
- IPL, transforma bestia paroasa in frumoasa chelioasa
- Epilare ca la Hollywood
- Adevaruri ascunse: Povestea celor doi frati Hellboy si Hairboy
- Cântăreața cheală
- Sandpaper woman
- Silk’n și ”OZ” – Raiul depilatoarelor IPL! – (proba 22 – SuperBlog 2015)
- Epilarea definitivă – de la Hollywood, în casele noastre
- În filmul meu aproape mut
- Dude Looks Like a Lady
- Hairy Potter si Hairmione Granger…
- Petrecerea poate începe
- Greşeala lui Nostrapărus
- Silk’n Glide bun pentru femei, cand nu il folosesc pisicile!
- Proba 22. Epilarea definitivă – de la Hollywood, în casele noastre
- Adevărul gol-goluț despre cum se spală vasele
- Știu ce ai făcut astă vară
- Pasărea Spin între epilare și chin
- Oare Rapunzel s-a epilat definitiv?
Catalina says
Multumesc pentru informatie, frumusetea nu a fost niciodata mai aproape!
SuperBlog Echipa says
Cu placere, Catalina. Ne bucuram ca informatia iti este utila 😉