Bun găsit la un nou guest-post! Astăzi este rândul lui Bogdan Dărădan, autorul blogului Presainblugi.com – fost participant, acum blogger partener – să vă ofere câteva gânduri și rânduri din experiența lui în cadrul competiției și modul în care l-a ajutat aceasta în activitatea de blogger. Bogdan, ai cuvântul!
Dincolo de rumoare, de tradiții, de denumire, de mii de articole, de sute de parteneri, SuperBlog e un challenge, e mai mult decât un concurs de creativitate, e un mindset care te ajută, dacă vrei, să înțelegi mai bine industria de Marcomm.
Fie că vorbim de SEO, de strategii de marketing, de Social Media, fiecare concurent trebuie să vadă dincolo de enunțul unei probe.
Eu am descoperit SuperBlog în 2013 și atunci a fost prima și ultima oară când am trecut prin toate probele. An de an, chiar dacă am mai avut participări, din motive obiective, n-am putut să duc la bun sfârșit provocările. Dar, în acești 5 ani de SuperBlog si zeci de ediții, am înțeles mai multe lucruri pe care vreau să le împărtășesc cu voi.
SuperBlog e despre voi, dar e și despre client în aceeași măsură
Ce vreau să spun cu asta: fiecare blogger are un stil unic, o abordare unică, o sclipire de creativitate pe care o dezvoltă. Dar SuperBlog nu e despre Coloana Infinitului sau Luceafărul. SuperBlog e, până la urmă, o competiție care să genereze ROI pentru client, fie că vorbim de click-uri, reach, awareness, engagement, totul trebuie să fie cuantificabil pentru el în diferiți parametri. Pentru client sunt niște costuri pe care vrea să și le amortizeze. E strategia lui de a deveni client SuperBlog și implicit, de a fi provocat de voi.
Celor care se simt lezați că primesc 90 de puncte în loc de 100 sau 88 de puncte în loc de 97, chiar dacă poate au respectat brieful fără eroare, le spun atât: SuperBlog NU e un concurs de creații literare.
Altfel spus, dacă un articol nu respectă parametrii SEO, dacă nu poate fi indexat de către Google din varii motive, atunci nu poate fi punctat cu nota maximă. Citiți modul în care scriu Daniel Botea sau Dana Afrăsinei [n.n. foști participanți, câștigători ai trofeelor Spring SuperBlog 2015 și respectiv SuperBlog 2017, actuali bloggeri parteneri] și o să înțelegeți. Am dat doar câteva nume, dar exemplele sunt mult mai multe.
Îmi aduc aminte de primele mele articole din 2013 și cum credeam eu că, dacă scriu mii de cuvinte, primesc 100 de puncte. Și nu a fost asa. Pentru că eu scriam din perspectiva mea, nu din perspectiva clientului, nu din perspectiva unui cititor care ajunge întâmplător pe blogul tău și vrea informații relevante despre un subiect, despre un produs, despre o experiență. Au fost probe la care am obținut 99 de puncte pentru că înțelegeam clientul și brieful dincolo de enunțul probei.
Când scrii despre produsele sau serviciile unui client, învață să îți asumi brandul respectiv, să crezi
SuperBlog are multe probe și va avea multe probe. SuperBlog are o mulțime de provocări, de la servicii de ticketing la fashion, de la barista la certificate energetice. Nu spune nimeni să folosești toate produsele, toate serviciile, dar, dacă scrii despre un client, învață să îți asumi acel client. Dacă tu nu crezi în servicii financiare, dacă îți e frică să călătorești cu avionul, dacă nu bei cafea, dar scrii despre servicii financiare, despre călătorii cu avionul, despre cafea, clientul o să simtă și la fel și cititorul.
Un exemplu personal: a fost o proba Farmec la o cremă împotriva acneei. Eu n-am avut în viața mea probleme cu asta, n-am avut prieteni, rude cu acnee, nu știam de produs, nu înțelegeam nevoia de a exista pe piață un astfel de produs. Și acest lucru s-a văzut în punctaj, în notare.
Înainte de a publica articolul pentru orice probă, folosiți toate resursele ca să înțelegeți clientul
Nu pot să oblig pe nimeni cum să scrie și când să scrie. Dar, atunci când scrii la nici o zi de la anunțarea probei și te aștepți să primești 100 de puncte, pot să îți spun „BAFTĂ!”.
Am făcut și eu, la început, greșeala să scriu, din entuziasm, primul. Din păcate, SuperBlog nu punctează extra pe cei care scriu primii, nu e maraton de creativitate. Altfel spus, lasă ideile să prindă contur, documentează-te asupra subiectului, vezi ce s-a mai scris despre acel produs, despre acel client, cine e clientul, ce produse mai are în portofoliu. E o muncă laborioasă, dar te va ajuta să înțelegi brandul și, implicit, produsele din spatele brandului, indiferent că vorbim de servicii sau alte lucruri.
Nici strategia cu porcul în Ajun nu cred că funcționează la mulți. Știu că toți avem agende încărcate. De asta eu am ales, atunci când am văzut cum stau cu timpul, să abandonez decât să livrez texte în viteză. Când scrii cu presiunea deadline-ului fără să fi încercat să înțelegi până atunci proba sau clientul, e destul de complicat să primești 100 de puncte.
Mă opresc aici, știu că nu aveți timp de citit texte ajutătoare pentru că aveți de scris 🙂 Succes în competiție!
Lasă un răspuns