Interviu cu Alina Gheorghe, autoarea blogului „Litere Stacojii”

A terminat facultatea de psihologie, își dorește să lucreze ca psihopedagog, să scrie pentru revista TABU, îi plac dulciurile cu ciocolată, “Dama cu camelii” și compune versuri albe. S-a clasat pe locul trei în competiția SuperBlog 2013, luptă pentru a deveni un om mai bun și, pe bună dreptate, este o învingătoare. Alina Gheorghe, autoarea blogului Litere Stacojii, deschide seria de interviuri și guest-post-uri din afara perioadei de competiție SuperBlog, dezvăluindu-ne detalii mai putin știute despre femeia din spatele blogului, despre visele și pasiunile ei.

1. Numele blogului cu care ai participat la SuperBlog este “Litere Stacojii”, iar subtitlul său – “Filosofia vieții…”. Vorbește-ne putin despre filosofia ta  de viață și implicit, despre tine. Cine și cum este femeia din spatele blogului?

Filosofia mea de viață este relativ simplă: „analizează-te, cunoaște-te, iubește-te și luptă”. Sunt un om ca oricare altul, dar, spre deosebire, poate, de alte persoane, am fost extrem de încercată de viață și de soartă. Au fost momente când nu știam cum să mai scot cămașa, ca să spun așa, eram plină de defecte și, orice aș fi făcut, nimic nu-mi ieșea cum trebuie și nici nu-mi aducea acea stare de bine și de multumire. Am decis să fac facultatea de psihologie tocmai ca să reușesc să mă analizez. Mi-a fost de ajutor, m-am analizat, am ajuns să mă cunosc și să încerc să schimb acele lucruri care mai rău mă îngropau în mocirlă. Cu greu am reușit, am învățat să mă iubesc, am învățat  să încerc, să-mi propun obiective și să lupt pentru ele. Nici acum nu-s fără cusur, dar continuu să muncesc pentru a fi un om mai bun.

2. Ce a însemnat pentru tine SuperBlog? Prin ce se diferențiază această competiție de altele active în câmpul blogosferei?

SuperBlog… Spre deosebire de alte competiții, aici consider ca se pune accent pe talent. Deși scriem tot advertoriale, sunt advertoriale cu iz de literatură, ceea ce-mi place extraordinar de mult. Pentru mine, SuperBlog a fost și este ca o poveste magică. De ce? Pentru că nu o simt ca pe o competiție, poate și pentru că majoritatea participanților sunt atât de frumoși. Mi-am făcut prieteni, am scris cu plăcere, am câștigat premii frumoase, m-am simțit apreciată de sponsori și de organizatori. La alte competiții nu prea am simțit prietenia participanților și nici aprecierea sponsorilor, ba chiar prezența sponsorilor lipsește cu desăvârșire. Conceptul SuperBlog este bun, echipa SuperBlog este mult mai implicată, dar cred că și noi, participanții, facem ca lucrurile să meargă atât de frumos.

3.  Ești ocupanta celei de-a treia poziții în clasamentul final SuperBlog 2013. Ce sfaturi le dai participanților care au obținut un punctaj mai mic decât al tau, privind abordările temelor propuse de sponsori?

Da, am reușit să mă ridic tocmai pe locul 3, parcă nici mie nu-mi vine să cred, deși am avut mereu senzația că voi sfârși pe locul 4. Cifra 4 mă urmărește peste tot, încă de mică am fost numai a 4-a în tot ceea ce făceam. Cât despre abordările temelor… consider că trebuie să existe un echilibru între reclamă și povestea literară redată. Dar nu trebuie să lipsească, cred eu, niciodată acele accente personale. Pentru că detaliile care fac parte din viața autorului sunt cele care dau sare și piper articolului. Niciodată nu putem ști ce-și doreste sponsorul, deși unii dintre noi am mai scris pentru anumiți sponsori și putem să intuim, dar echilibrul cred că nu trebuie să lipsească. Important este să nu vă descurajați, dragi viitori participanți, indiferent de notă, oricât ar părea ea de nedreaptă, abandonul sau revolta nu este o soluție. Schimbă abordarea, străduiește-te mai mult, muncește, dă-ți silința, este imposibil să nu reușești. Cu toții am început de jos și am învățat pe parcurs. Nici eu nu m-am născut pe locul 3 sau pe locul 1, am pierdut de multe ori înainte să fac parte dintre cei câștigători. Nu vă descurajați!

4. Prezinta-ne, in mare, si celelalte bloguri pe care le administrezi. Care sunt temele, targetul, menirea acestora?

Am trei bloguri in total, doua cu numele de Litere Stacojii, unul pe domeniu, altul pe wordpress, si inca unul, numit Adolescenti Senzationali, tot pe wordpress. Pe Litere Stacojii scriu cu sufletul, pentru mine, pentru sufletele mai sensibile. Scriu vers liber si filosofie. Dar bine, filosofie este mult spus, pentru ca nu ma ridic eu la inaltimea adevaratilor filosofi. Eu sunt o amatoare. Iar pe Adolescenti Senzationali mi-am dorit sa creez articole prin care sa ajut tinerii sa treaca peste „criza adolescentina”. Sa ofer raspunsuri intrebarilor lor. Adolescenta este o perioada dificila, iar comunicarea nu este punctul forte pentru un tanar aflat la inceput de drum. Si daca tot nu are curaj sa intrebe si sa vorbeasca, m-am gandit sa-i raspund eu la acele intrebari care il macina. Adolescenta mea nu a fost tocmai lipsita de probleme, de aceea intuiesc framantarile lor si ii invat cum sa le faca fata. Ba chiar primesc si mailuri de la diversi tineri care imi propun subicte pe care ar trebui sa le abordez. Si le dau ascultare, imi dau seama ca ii ajut si ma bucur enorm.

5.  Care este blogul / bloggerul pe care îl admiri și apreciezi cel mai mult?

Aceasta este o întrebare capcană. Nu-i frumos să mă întrebi așa ceva. :)) Admir mulți bloggeri, foarte mulți. Am învățat multe de la ei, citindu-i pe ei am reușit să-mi cizelez propriul stil. Dacă aștepți un nume, nu pot să ți-l spun, pentru că nu este numai unul. Din pacate, timpul îmi este potrivnic, este mult prea scurt pentru cât de des aș vrea să le citesc blogurile celor pe care îi admir. Datorită lor mi-am descoperit și eu locul în blogosferă.

6.  Povestește-ne despre viciile tale. Care sunt plăcerile tale “vinovate”?

Hmmm, vicii?! Nu prea mai am vicii… Am fumat cândva, acesta era singurul meu viciu. Îmi place să citesc, îmi plac filmele și serialele. Iar ca o plăcere vinovată, sunt gurmandă, îmi place să mănânc și ador dulciurile, mai ales cele cu ciocolată. Nu pot să mă abțin dacă am vreo delicatesă dulce în față. Alte plăceri vinovate nu cred că am… Sunt plictisitoare, știu. (zâmbește)

7.  In pagina “Despre mine” a blogului “Litere Stacojii” scrii că visul tău cel mai mare este să scrii o carte. Ce fel de carte ți-ai dori să scrii și, mai ales, despre ce? Ai început să lucrezi la ea?

Mi-ar plăcea să scriu o carte, mi-am propus ca anul acesta să o încep. Dar încă nu mi-am facut curajul necesar, încă nu mă simt pregătită și nici îndeajuns de bună. Dar cred că nu-i timpul trecut. Subiectul îl am în minte, este așternut frumos în capul meu. Dar parcă mi-e teamă să mă apuc să aștern pe hârtia electronică. Cartea mea ar fi mai degrabă o nuvelă, nu un roman, pentru că nu cred că sunt în stare să dau viață multor personaje. Aș vrea să scriu despre viața unei femei… ușoare. Pe vremuri erau numite curtezane, astăzi sunt doar femei ușoare. Ei bine, părerea mea despre ele este mult mai bună, au și ele menirea lor. Vreau să realizez un personaj complex, care să sfideze cumva ideile preconcepute ale oamenilor despre viața desfrânată. Adevărul este că mi-a plăcut atât de mult „Dama cu camelii”, încât am zis că vreau și eu să scriu despre acest subiect, dar potrivit zilelor noastre. Ce va ieși nici eu nu știu, vom vedea. Dacă voi fi respinsă de edituri, mi se va pune pe inimă.

8. Următorul tău vis, după cum mărturisești pe blog, este să scrii pentru o publicație online. Ne poți da exemple de astfel de publicații pentru care ai fi încântată să lucrezi, motivând opțiunile tale?

Acum nu știu dacă îmi mai doresc la fel de mult să scriu pentru publicații online. Mi-am oferit serviciile mai multor reviste și da, m-au acceptat, dar fără să fiu plătită. Nu spun că banii sunt pe primul plan, însă mi-ar plăcea să trăiesc din scris. Aș aborda temele la care mă pricep cel mai bine: dragoste, adolescență, relații, probleme, sexualitate etc. Mi-ar fi plăcut să scriu pentru Revista Tabu, dar cred că țintesc cam sus. Dacă se va ivi vreo oportunitate avantajoasă, nu o să spun ”NU”.

9. De ce îți place să scrii advertoriale? Care sunt punctele forte, caracteristicile unui advertorial de calitate?

Nu este un secret pentru nimeni că scriu advertoriale constant. De ce? Pentru că-mi oferă posibilitatea de a câștiga niște bani în plus. Nu o să mint că o fac benevol, toți bloggerii scriu și advertoriale plătite. Punctele forte? Scriu despre orice, dar pot să vă spun punctele mele slabe: articolele sportive și auto. Nu mă pricep și nici nu-mi place, dar scriu și despre ele dacă mi se cere. Un advertorial de calitate trebuie să pară veridic; cu cât este mai personal și cu cât are argumente mai directe, cu atât va fi mai apreciat și mai ușor de crezut. Dacă îți lași mintea liberă și știi să te legi de anumite detalii, oricine poate scrie advertoriale. Chiar nu e greu…

10.  Care sunt visele tale din lumea offline, dincolo de internet, articole și calculator?

Vise… Am unul și bun, cred. Psihopedagogia. Vreau să lucrez în învățământ ca psihopedagog. Mi-ar plăcea la liceu, de ce să mint?! Copiii mai mici mă sperie. Glumesc! Copiii sunt imprevizibili și nu prea mă văd lucrând cu ei. Dar cu adolescenți, cu liceeni, ar fi o mare, mare plăcere. Chiar că mi-aș împlini un vis. Dar mai am puțin de așteptat din motive pur personale. Întâi și-ntâi, ar trebui să-mi dau examenul de titularizare și nu știu dacă o să-l dau anul acesta sau anul viitor. Vă anunț.

11.  Dat fiind faptul că scrii poezii, te rugăm, în încheiere, să ne-o redai pe cea reprezentativă Alinei Gheorghe,  cea mai frumoasă și dragă sufletului tău.

În primul rând, chiar nu scriu poezii, ceea ce scriu eu se numește vers liber. Fără rimă, muzicalitate, ritm și alte măsuri. Luna lui Brumărel (Rodica Soare) a numit ceea ce scriem noi „mâzgăleli” și are dreptate. Mai avem mult până ne vom ridica la rangul poeților și scriitorilor adevărați. Cât despre un exemplu… nu am un text preferat, dar o să aleg, totuși, unul.

       Acea zi de aprilie

Colindând printre orașele inimii,
Am găsit un pumn de amintiri
Și-o mână de clipe neterminate.
Le-am adunat pe toate într-o ladă,
Din lemn de mahon, masivă.
Uitasem de ele,
Sau le făcusem uitate,
Nici eu nu știam.
Dar scorbolind printre ele,
Mi-au dat lacrimile de emoție.
Cum putusem să uit acel pumn de clipe?!
Cum de reușisem să înăbuș
Ceva atât de frumos?!
În ele erau revărsate părți din copilărie,
Și-un strop limpede din adolescență.
Primul sărut era aruncat
În pumnul cu amintiri refuzate.
Sărutul părea să aibă și-acum
Gustul dulce-acrișor de măr verde.
Fiori reci mă-ncercau pe piele,
Și parcă retrăiam momentul,
La infinit, pentru o eternitate.
M-aș fi întors pe loc în trecut,
Numai să pășesc din nou
Pe acea stradă ferită,
În colțișorul acela aglomerat
Între două case dărăpănate.
Acolo unde el mă luase de mijloc,
Și-mi sărutase buzele pe nepregătite.
La vremea aceea simțisem fluturi în stomac.
Mâinile lui delicate mi-au alintat obrajii,
Ochii albaștri m-au făcut
Să-ngheț de surprindere,
Iar buzele moi și umede,
Roz ca panseluțele primăvăratice,
M-au sărutat sfios, dar atât de intens.
Aveam cincisprezece ani,
Iar el vreo șaptesprezece,
Eu îl iubisem în secret,
Iar el simțise…
Ce bine c-a aflat!
Altfel, cine oare mi-ar fi dat
Primul sărut în acea zi de aprilie?!

Îți mulțumim, Alina!