Interviu cu avocat Nora Cosmina Drulea: „Un proces de divorț cu copii și părinți sensibili = 80% psihologie, 10% diplomație și 10% juridic”

Pasionată de profesia ei, Nora Cosmina Drulea s-a specializat în dreptul familiei, despre care consideră că „este mai mult despre familie decat despre drept”. Pe lângă serviciile legale, Nora oferă și suport psihologic, acordând clienților ei toată atenția necesară în timpul unui proces de divorț. Vă invităm, așadar, să o cunoașteți mai bine pe Nora Cosmina Drulea, sponsor în cadrul competiției Spring SuperBlog 2023 cu site-ul https://www.avocat-divort.com/

1. Cine este Nora Cosmina Drulea? Cum vă caracterizați?

Este cea mai grea întrebare din cadrul unui interviu. Întotdeauna mi s-a părut dificil să vorbesc despre mine însămi, de aceea prefer sa fiu caracterizată prin ochii și cuvintele colegilor, ale prietenilor sau prin experiențele clienților. Aș putea, totuși, spune (exclusiv pentru acest interviu) că sunt un profesionist pasionat de ceea ce face, eclectică și originală, foarte disciplinată și parolistă, atrasă de spețe dificile unde pot găsi soluții unice. Întrucât îmi place să călătoresc și totodată să rezolv problemele oamenilor, accept și preiau cauze în toate județele țării, îmbinând astfel plăcerea de a șofa cu mulțumirea clientului de a mă prezenta personal la procesul lui și, nu în ultimul rând, pentru experiența de a cunoaște alte instanțe decât cele din București.

2. Ce servicii oferiți, în ce etapă puteți prelua o speță? Este posibil pe parcursul procesului să se schimbe avocatul dacă părțile nu sunt mulțumite?

Serviciile mele sunt atât juridice, cât și terapeutice, însă pe acestea din urmă le ofer doar acolo unde situația o cere. Nu e o chestiune obligatorie, ci mai degrabă facultativă, adaptând-o după client. Un avocat poate să înceapă un proces de la zero, să compună el cererea de chemare în judecată (cererea de divorț) sau poate intra pe parcursul procesului, în orice etapă, după cum simte clientul. Am avut o clientă pe care am reprezentat-o chiar la al treilea termen, adică la ultimul termen. Bineînțeles că am câștigat. Avocatul nu-și abandonează niciodată clientul, pentru că el vrea să câștige. „Hrana” pentru avocat este succesul, nu banii. Clientul, în schimb, își abandonează avocatul pentru că e nemulțumit că nu a câștigat.

3. Motto-ul profesionistului Nora Drulea este „Dreptul familiei este mai mult despre familie decât despre drept”. Ce și de ce ar fi util oricui să cunoască dreptul familiei?

Nu consider că „dreptul” familiei trebuie cunoscut de toată lumea. “Dreptul” îl cunoști doar când și dacă te adresezi justiției să facă ceva ce prin moralitate nu se mai poate face.

Dreptul familiei este o nișă de drept foarte sensibilă, atât pentru părțile implicate, cât și pentru judecători și avocați. Dreptul familiei cuprinde 90% o latură morală și 10% latură juridică. Soții (sau doar părinții) nu au nevoie să cunoască dreptul civil sau dreptul familiei, trebuie doar să respecte moralitatea unei relații pentru a nu ajunge să cunoască dreptul.

4. Care situații sunt cele mai dificile în ramura dreptului familiei? Cum reușiți să îmblânziți egoul părților și să le ajutați să găsească o cale spre conciliere, mai ales când deciziile lor influențează viața copiilor?

Situațiile dificile sunt create, în general, de oameni; din cauza criticilor primite de la partener, oamenii devin negativiști și blocați în niște tipare. Situațiile dificile din cadrul unui proces de divorț sunt legate de faptul că oamenii își pun piedici unii altora pentru a nu ajunge la un rezultat. Fiecare adult dorește să obțină „rezultatul lui” și asta pentru că, încă din copilărie, suntem deja condiționați să căutăm acele experiențe care ne aduc „da-uri” și să le evităm pe cale care ar atrage „nu-uri”. Dar, dacă eviți orice experiență (chiar și un divorț inevitabil) care s-ar putea solda cu un „nu”, îți vei reduce șansele de a fi fericit și de a avea succes.

Evident, când o persoană o cheamă pe cealaltă în judecată, unul vrea și altul ba. Cel care nu vrea sau nu este pregătit, consideră un proces o bătaie de cap; odată procesul început, pus pe masa judecătorului, persoana chemată în judecată are nevoie de logistică și are la dispoziție numai 25 de zile. În acest interval trebuie să găsească avocat disponibil, bani, soluții și probe. Din punctul meu de vedere, atunci când știi că în familia ta lucrurile nu merg bine, ai obligația morală să ai grijă de tine, să începi să te consulți cu un avocat înainte ca soțul să deschidă procesul de divorț.

Așadar, situația dificilă poate fi exemplificată prin faptul că nu ai adresa corectă a părții cu care te judeci și o cauți fără nici un rezultat; sau prin faptul că tergiversează apărarea, o întârzie intenționat, nu aduce martorii la termenul indicat, minte, se dă plecat din țară, nu primește corespondența judecătoriei, punând astfel și judecătorul într-o situație blocată de a nu ști dacă cealaltă parte cunoaște sau nu despre existența procesului.

Egoul părților, concilierea și deciziile lor privind viața copiilor trebuie dezvoltate pe rând. Egoul ține de maturitatea și înțelepciunea adultului, concilierea ține de inteligența emoțională iar deciziile despre copii țin exclusiv de educație.

Egoul și concilierea sunt o chestiune mai mult despre om si prea puțin despre drept, astfel că un avocat ar fi bine să fie ajutat de un psiholog pentru a-l completa tocmai în acest tip de conjuncturi, juridic-emoționale.

Am avut mereu deschidere spre psihologie, plăcându-mi să cunosc oamenii, ce este în mintea lor, să intru în mintea omului pentru a-i anticipa următoarea mișcare sau gând. Astfel, am urmat și cea de-a doua facultate, cea de psihologie (însă fără a-mi da licența în psihologie, am făcut-o pentru a citi mai mult și mai ales literatura de specialitate), care m-a ajutat foarte mult să temperez egoul clienților mei făcând terapie cu ei.

Terapia mea cred că diferă foarte mult de cea a unui psiholog, este o terapie de învățare, auto-educare, cunoaștere și apoi conciliere.

Prin această metodă îi ajut pe soți (sau numai pe părinți) în primul rând să se cunoască, apoi să distingă între problemele care le aparțin lor și care sunt ale celuilalt, îi fac să râdă, îi ascult, îi ascult chiar și două ore, îi îndemn să aplice diverse metode fie cu ei, fie cu partenerul de viață pentru a înțelege unde se află în acel moment în viață sau pentru a înțelege că ceea ce pretinde unul nu este valabil (nu are același înțeles) pentru celălalt.

Doar după acest tip de terapie (care poate dura o lună, două chiar), pot stabili dacă un client este pregătit pentru proces sau putem avea o conciliere. Procesul în sine este, pentru fiecare parte, atât o lecție de maturitate, cât și o chestiune administrativă, care se referă doar la anularea actelor între ele: hotărârea de divorț anulează certificatul de căsătorie.

În ultima parte a întrebării, cea referitoare la deciziile părinților privind viața copiilor, eu am constatat că părinții sunt foarte îndârjiți, numindu-i pe ei „copii” și nu pe copiii acestora. În primul rând, părinții nu își respectă copiii, mai exact dorințele lor. Copiii transmit ce își doresc iar părinții, pur și simplu, ignoră dorința acestora. Când vorbim despre un copil cu vârsta între 0 și 4 ani, părinții iau un anumit tip de decizii; în schimb, când copilul trece de vârsta de 5 ani, deja dialogul între părinte și copil atinge alt nivel, iar dorința copilului trebuie analizată și respectată, nu ignorată!

De aceea lupta din instanță în cadrul proceselor cu copii este mai mult despre comportamentul părinților în relația cu copilul lor și prea puțin despre aplicarea dreptului din carte. Ceea ce le spun eu tuturor clienților părinți este că prin justiție nu putem face educație! Nici un judecător nu are competență juridică să corecteze un părinte în legătură cu modul în care se comportă cu copilul lui: când un părinte îl amăgește pe copil nefiind punctual la programul de vizită, când îi plătește pensia de întreținere cu întârziere sau sporadic, când îl vorbește de rău pe celălalt părinte sau provoacă scandal intenționat pentru a-și impresiona copilul despre ce știe el să facă…

Judecătorul nu are un instrument juridic prin care să îl pedepsească pe celălalt părinte pentru că nu știe să se comporte, deci nu se poate face educație (cu părinții) prin justiție!

5. Care este rolul avocatului într-un proces, pe lângă a explica și derula demersurile legale? Cât la sută jurist, diplomat și psiholog?

Rolul avocatului este să facă numai lucruri bune pentru clientul său, atât din punct de vedere juridic, cât și emoțional. Acolo unde clienții cer mai mult decât pot duce, îi ajut să înțeleagă că ceea ce solicită este peste puterea lor. Și de ce fac asta? Din două motive:
În primul rând, pentru că observ capacitatea lor de implicare în viața copilului și îmi dau seama dacă ei cer ceea ce cer din răzbunare (pe celălalt părinte) sau din dorința de se a implica cu adevărat mult;
În al doilea rând, nu îmi place să lupt pentru ambiții și răzbunări care mai apoi sunt tratate cu superficialitate; refuz categoric să pledez pentru cerințe care nu au raționament logic.

ONESTITATEA avocatului este cea care câștigă aprecierea instanței! Judecătorul și procurorul se încred în onestitatea avocatului, nu neapărat a clientului.

Din punctul meu de vedere, exclusiv al meu, un proces de divorț cu copii și părinți sensibili are un procent format din 80% psihologie, 10% diplomație și 10% juridic.

În schimb, un proces de divorț prin acord, cu soți români care locuiesc în străinătate, este un proces 100% juridic, deoarece, în acest caz, totul se referă la lege, de la locul unde se depune cererea de divorț (adică la care judecătorie) până la mandatul special prin care clientul din străinătate își mandatează/ împuternicește avocatul să îl reprezinte în fața instanței. În acest tip de divorț este vorba numai despre lege.

6. Ce le transmiteți celor care vor să divorțeze, dar stau împreună pentru copii?

Dacă doar atât îi mai leagă, copiii, atunci le transmit să învețe să se comporte unul cu altul, să se analizeze, să se descopere, să nu dea vina unul pe celălalt, ci dimpotrivă, să se analizeze fiecare pe sine astfel încât să aducă îmbunătățiri propriului comportament de conviețuire.

Dacă au făcut acest lucru și au ajuns la concluzia că, într-adevăr, nu mai pot locui împreună nici pentru copii, atunci următorul pas este să spună ADEVĂRUL copiilor, fără să îi mintă sau să îi manipuleze. Am constatat în 98% din divorțuri că părinții sunt foarte lași și își mint copiii atunci când îi anunță despre separarea lor, dând vina pe celălalt părinte sau vorbindu-l de rău. Asta arată cât de imaturi emoționali sunt chiar acei adulți deveniți părinți!

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă un părinte față de el însuși este SĂ ÎNVEȚE CEEA CE NU ȘTIE, să accepte că nu știe și să își corecteze comportamentul. De aici pornește totul: comportamentul față de el însuși, apoi față de fostul partener și apoi față de copil.

Copiii au capacitatea de a înțelege despărțirea părinților, însă părinții sunt cei care se tem să le spună! Este vorba despre lipsa de respect față de copii și față de dorințelor lor. Dacă un copil spune „vreau să merg azi cu tati sau vreau să rămân cu tati mai multe zile în plus dar nu știu cum sa îi spun lui mami pentru că se supără”, extragem două concluzii: în primul rând, că mami adoptă rolul victimei, fiind geloasă pe faptul că fiul/fiica ei cere să stea mai mult cu tatăl, în al doilea rând că opune rezistență și spune NU, deci nu îi respectă dorința copilului.

Ca o concluzie intermediară, constatăm, așadar, că cele mai dificile situații le creează părțile însele, spunând „NU” acolo unde ar fi înțelept să spună „DA” în relația cu copiii lor.

7. Care sunt ingredientele unei căsătorii reușite? Dar ale unui divorț reușit?

Pentru o căsătorie reușită este nevoie de POTRIVIRE (potrivire socială, intelectuală, educațională). Pentru un divorț reușit este nevoie de CONȘTIENTIZAREA NEPOTRIVIRII și acceptarea acesteia printr-un divorț prin acord, care arată din partea soților o evoluție în relație.

8. De la o generație la alta, de la un an la altul, crește numărul de divorțuri. În ce măsură mai este căsătoria o instituție fezabilă, utilă și benefică în actuala societate?

Potrivirea partenerilor face ca instituția căsătoriei să fie fezabilă. Utilitatea ei, pe de altă parte, vine din valoarea pe care oamenii i-o dau. Ea nu este nici negativă, nici pozitivă, nici rea, nici bună, ci capătă sens în funcție de cum aleg partenerii să investească sau nu emoție în ea. Greutățile pe care le întâmpină un cuplu în anii căsniciei nu trebuie privite ca fiind piedici, ci oportunități de învățare.

9. Ce este de făcut dacă judecătorul nu interpretează situația așa cum considerați că ar trebui și pierdeți cazul?

Activitatea mea profesională este condusă astfel încât niciodată judecătorul să nu ajungă să interpreteze situația altfel decât i-o prezint eu.

Pregătesc dosarul cu foarte mare meticulozitate, strângând și examinând cu atenție toate elementele care definesc situația de fapt, conducând speța în zona câștigului. Personal, acord zeci de ore de studiu și de discuție clientului, dezvoltând și argumentând toate aspectele pe care mi le-a relatat, astfel încât cititorul (judecător, avocat advers, asistent social) să își poată forma o imagine clară și cuprinzătoare asupra situației.

10. De ce participați la SuperBlog? Ce le recomandați concurenților la proba dvs.?

Am aflat de SuperBlog de la Bogdan [n.r. Bogdan Dărădan, fost concurent, acum blogger partener și juriu], el mi-a explicat avantajele competiției. Adevărul este că am fost printre primii avocați din țară care s-au specializat în divorțuri și mi-am configurat site-ul https://www.avocat-divort.com/ cu ajutorul unor parteneri, dar recunosc că nu am mai avut timp în ultimii ani să mă ocup de zona de content organic, marketing și strategie SEO și Bogdan mi-a explicat care sunt beneficiile când alte publicații scriu articole sau postări relevante pentru domeniul tău de activitate și trimit linkuri spre site-ul tău.

Ce le spun concurenților? Am încredere că ei știu mai bine ca mine partea tehnică, am încredere în creativitatea lor, dar vreau să citesc articole RELEVANTE, veridice, pentru că meseria de avocat nu e SF, nu e o joacă, implică multă responsabilitate pentru că deciziile despre care vorbești în instanță vor influența și influențează viețile unor oameni. Abia aștept să le citesc ideile!