INTERVIU cu Camelia Bucur. De formație jurnalist, blogger din convingere

Pe autoarea blogului Erase Rewind o cunoaștem încă din 2010, de la prima sa participare în competiția SuperBlog. De atunci, și-a păstrat stilul tranșant, ironic, uneori acid, și s-a clasat constant printre primii, inclusiv în cea mai recentă ediție, când a ocupat locul secund. Consideră blogosfera din România “un soi de clasă politică on-line” și, dacă n-ar fi studiat jurnalismul, i-ar fi plăcut psihologia. Cum vede Camelia Bucur bloggingul, în general, și SuperBlog, în particular, vă invităm să aflați din interviul de mai jos.

„Scriu de când mă știu și e modul prin care mă pot exprima cel mai bine.”

1. Ce înseamnă bloggingul pentru tine? De ce scrii și ce a schimbat asta în viața ta (dacă a schimbat ceva)?

Blogging-ul e viața mea! Glumesc, evident.
E o chestie pe care o fac cu plăcere, din plăcere, pentru că mă relaxează să scriu și simt nevoia să ”pun pe hârtie” ce mi s-a mai întâmplat sau să-mi dau cu părerea în legătură cu anumite subiecte.
Scriu de când mă știu și e modul prin care mă pot exprima cel mai bine. În scris nu există loc de ton și doar uneori loc de interpretări. Plus că poți spune ce ai de spus fără să fii întrerupt și de-abia dup-aia apar și reacțiile celorlalți.
N-a schimbat nimic scrisul în sine. Dar, prin intermediul blog-ului, am mai cunoscut niște oameni, am mai schimbat niște păreri, am mai creat niște nervi. Ceea ce nu poate fi decât de bine, din punctul meu de vedere.

2. Cine te citește, deja recunoaște stilul “camelian” – tranșant, ironic, uneori acid, dar întotdeauna plin de substanță. Care sunt sursele tale de inspirație? Îți cauți temele sau vin de la sine?

De cele mai multe ori, mă găsesc ele pe mine. Poate fi orice: de la taximetristul vorbăreț la cum am primit un concediu medical; de la intoxicația cu poze cu copii de pe FB la câinii maidanezi.
În principiu, subiecte sociale, de care se lovește oricine, oricând. Tratate mai cu umor, mai cu nervi, în funcție de cum au ajuns la mine.
Când ajung la punctul în care trebuie să le caut, prefer să-mi iau o pauză de la scris; a doua zi clar se va întâmpla ceva care merită discutat.

3. Cum ai prezenta, pe scurt, blogul tău cuiva care este străin de lumea online? (De ce) le-ai recomanda și altora să-și creeze un blog? (De ce da, de ce nu, cui?)

Tot ce iubești sau urăști. E imposibil să nu găsești ceva care să-ți placă sau cu care să nu fii de acord. De citit la cafea, când te-ai săturat de politică, monden și advertoriale.

Nu le-aș recomanda. Există oameni care scriu foarte bine, dar n-au răbdarea să-și facă un blog sau li se pare pueril să scrie on-line. Alții care scriu foarte bine și au deja un blog și foarte mulți care habar n-au cum se scrie, dar se consideră bloggeri. Fiecare după cum simte sau după cum are chef. Cineva care vrea să-și facă un blog, indiferent dacă are sau nu ceva de spus, îl va face și fără recomandarea mea.

4. Ce avantaje consideri că îți oferă blogul? Dar dezavantaje (dacă sunt)?

Avantaje? Poți să spui orice în scris. E libertatea aia de a spune chestii pe care le-ai spune și în viața reală, dar puțin mai delicat. Plus că părerea ta ajunge la mai multe persoane decât dacă ai spune-o la o cafea, cu prietenii. Și, în timp, poate chiar ajunge să schimbe ceva.
La capitolul avantaje financiare nu mă prea pricep pentru că, în afară de câte un concurs ici-colo, și câte un advertorial o dată la câteva luni, nu prestez.

Cu dezavantajele nu m-am întâlnit până acum.

Blogosfera din România? “Un soi de clasă politică – on-line.”

5. Cum ai descrie blogosfera din România?

Colorată. Pestriță. Plină de experți autoproclamați. Bloggeri buni, dar greu de descoperit. Oameni care scriu ca să scrie. Amuzanți, geniali, plini de ei, câte puțin din toate. Prea puțin axată pe calitate. Vânători de bani. Mâncătorie. Critici constructive și critici privite ca invidie. Un soi de clasă politică – on-line.

6. Cum îți petreci timpul offline?
Cafea, filme, muzică, discuții, bere, filme, serviciu, relaxare, cărți, pisici.

7. Dacă n-ai fi studiat jurnalismul, ce altceva te-ar fi atras?
Jurnalismul l-am făcut doar pentru diplomă. Era ușor și-mi permitea și-un job, în paralel.
Mi-ar fi plăcut să fac psihologia. Cred c-am văzut prea multe filme.

8. Ce asemănări și deosebiri ai remarcat de-a lungul timpului între edițiile SuperBlog la care ai participat? (atât în ceea ce te privește, cât și la modul general). Părerea ta de ansamblu despre SuperBlog, cât mai obiectiv posibil?

Ca orice chestie bună, SuperBlogul e mișto, oamenii care participă îl strică.
E singurul concurs de blogging la care scriu, pentru că-mi place ideea de jurii separate, fără strâns de like-uri, promovare și buzz publicitar. Îmi place regulamentul, faza că se îmbunătățește în funcție de sugestii, că există comunicare și transparență.

Nu-mi place că, în timp, unii au ajuns să nu-l mai vadă ca pe un concurs, ci ca pe un afront personal. Și se ajunge la nervi și atmosferă de piață, pentru simplul fapt că toată lumea are impresia că merită locul I și că i s-a furat.

În primele 2 ediții la care am scris cred că participanții erau mai maturi, cumva. Da, existau invidii, dar toată lumea a priceput că e o competiție în care cel mai bun câștigă. Și că sponsorii au voie să fie subiectivi și că nu e nevoie să-i luăm de guler și să-i punem la zid pentru că nu se pupă părerea lor cu a noastră.

9. Scenariu: Să presupunem că ești organizator sau sponsor în SuperBlog. Ce ai face diferit? Cum te-ai simți în calitate de juriu în SuperBlog și cum te-ai asigura că evaluezi obiectiv eventualii prieteni din rândul concurenților?

Aș păstra forumul și aș scoate din concurs sau măcar de la proba respectivă pe toți cei care își manifestă nemulțumirea în mod nepoliticos, licențios chiar. Inclusiv pe cei care fac asta pe blogul propriu. Nu-ți convine, te retragi. Nu te retragi, ești eliminat.
Aș menține contestațiile, ba chiar aș da liber la contestație prin comparație. Dar le-aș menține la 3 strict, fără posibilitate de apel.
Aș readuce Asus ca sponsor.
Fără reevaluarea probelor.
Fără lamentări și amenințări. E concurs, nu operă de caritate.

Mi-ar plăcea să fiu juriu. Aș citi fiecare postare și, de-abia dup-aia, aș începe să notez. Eventual de mai multe ori.
Faptul că-mi sunt prieteni nu înseamnă că-mi influențează obiectivitatea și cei care mă cunosc știu că nu-s doar vorbe.

Reţeta de succes în blogging: „Să scrii diferit de ceilalți, să-ți fidelizezi cititorii, să comunici cu ei, să-i faci să nu mai conceapă cafeaua de dimineață fără tine.”

10. Care este, în opinia ta, reteța de succes în blogging?

Nu știu, n-am descoperit-o încă. Depinde ce înseamnă succes pentru fiecare.
În principiu, să scrii diferit de ceilalți și să-i faci pe cititori să revină. Să-i fidelizezi, să comunici cu ei, să-i faci să nu mai conceapă cafeaua de dimineață fără tine. De aici până la a ajunge un nume în blogosferă e cale lungă. Dar e un început de rețetă.

Mai jos, întrebări primite din “public”:
11. Vavaly: Câte ore pe zi a lucrat la articolele pentru concurs și cât de serios a abordat această provocare? A fost mai mult decât blogging?

2-3 ore/articol. Nu scriu cu continuare în ziua următoare; dacă am început, termin în aceeași zi.
A fost mai mult decât blogging, unde scriu ce vreau, când vreau. Au fost advertoriale creative, pe temă dată, cu cerințe și restricții. Puțin mai greu pentru mine, pentru că nu sunt un fan al advertorialelor. Dar îmi place competiția.

12. Dana Toader: În ce fel/cum (dacă) ți-a schimbat SuperBlog viața (pe timpul și după)?
Evident că în timpul, da. Trebuia să scriu în termen, pe temă. Nerăbdarea de a afla notele, bucuria/dezamăgirea. În rest, n-aș putea spune că mi-a schimbat viața. E un concurs.

Emil Călinescu:
13. Proba preferată / proba care ți-a plăcut cel mai puțin în Spring SuperBlog 2014?
Delaco. Și NH. Și Farmec. Cele mai complexe și mai inspirate.
Cred că Toujours l`Amour. Îs paralelă la capitolul pregătiri de nunți/botezuri/chermeze.

14. Ce părere ai avut despre ultima probă și despre ideea de a vota ceilalți participanți?
Ideea a fost bună. Dar, ținând cont de faptul că mai toți ne cunoaștem între noi – într-un fel sau altul – cred că a fost cam greu la capitolul obiectivitate.

15. Ce părere ai despre câștigătoarea ultimei ediții, Pinky [n.n. Bianca Bîzîiac, clasată pe locul I în Spring SuperBlog 2014]?
Tind să cred că aceeași pe care o are și ea despre mine. Suntem diametral opuse.

16. Cum vezi locul 2: ca pe un succes sau ca pe un eșec?
Dacă ar fi fost vorba de o competiție care ține strict de mine – șah, înot, olimpiadă la matematică etc. – l-aș fi văzut ca pe un eșec. Adică eu n-am fost îndeajuns de bună încât să iau locul 1.
Pentru că e un concurs cu juriu, cu personalități diferite, gusturi diferite, percepții diferite – ca pe un succes.

17. Cum te-ai simțit atunci când ai pierdut titlul „la masa verde”, în urma reevaluării complete a unei probe?
Îs obișnuită să pierd la diferențe și mai mici de atât.
Nu știu cum gândesc alții, dar eu chiar pornesc de la premiza că e un concurs. Nu putem fi toți pe primul loc. Normal că nu mi-a picat bine, dar nu e o tragedie. Juriul e format din oameni ca mine și ca tine. E normal să aibă preferințe care pe noi, concurenții, ne dau peste cap. Și n-o să spun clișee gen ”important e jocul” sau ”nu contează pe ce loc ești, contează că ai dus-o pân` la capăt”. Important e că, până la urmă, a fost locul 2, nu 92.

18. De ce n-ai venit la gală? Ți-a fost cumva teamă ca superbloggerii te vor pune să le faci cinste? De-aia n-ai venit la Gala Spring SuperBlog care a avut loc de Florii, de ziua ta onomastică? [n.n. duminică, 13 aprilie 2014]
Neee, nu există nici o floare pe care s-o cheme Cami.
N-am venit la gală din motiv de lipsă de timp. Plus că n-ai fi avut cum să mai faci legătura Florii-teamă de cinste dacă veneam. Fileu.