Dacă ne-ați urmărit îndeaproape, probabil deja o cunoașteți pe Cristina Lincu, autoarea blogurilor cristinalincu.ro și ghidusii.ro, câștigătoarea trofeului SuperBlog 2014 și co-fondatoarea site-ului chic-elite.ro, partener media al competiției noastre. Ceea ce poate nu știți încă este că, pe lângă rolul de bloggeriță și specialist în comunicare, Cristina este acum și scriitoare: miercuri, 24 mai 2017, și-a lansat, la editura Bookzone, cartea “Mamă de 3, femeie de 10! Sau… invers?”. Curioși, am luat-o la întrebări pe autoare despre noul volum. Ce am aflat vă invităm să citiți în rândurile de mai jos.
1. Ai trei băieței, deci nu te plictisești nicio secundă 🙂 Când și cum ți-a venit ideea de a scrie o carte bazată pe experiența de mamă la puterea a treia?
Inițial mi-am propus doar să împărtășesc pe blog întâmplările pe care viața cu trei copii ni le oferă din belșug. Replici și întorsături de situații care mai de care mai ingenioase, ilare sau amuzante, și-au găsit locul în povestirile mele de-a lungul celor doi ani în care am tot scris. Recitindu-le din când în când – pentru a le retrăi cu detașare, dar și pentru că îmi sunt tare dragi, mi-am dat seama că locul lor este între coperțile unei cărți. Așa, adunate, ele ar putea bucura, relaxa și încuraja foarte mulți părinți (sau părinți în devenire). De fapt, este o carte cu și despre copii care nu și-a propus nici să dea sfaturi, nici să predice și nici să certe pe nimeni. Doar să alunge norii și să bucure sufletul.
2. Ți-ai denumit această primă carte “Mamă de 3, femeie de 10! Sau… invers?”. De ce acest titlu?
Trebuie să recunosc că am jonglat cu mai multe variante – și le mulțumesc prietenilor care m-au ajutat cu sugestii și păreri. Am optat, într-un final, pentru acest titlu pentru că, pe de o parte, el mă definește pe mine – „mama de 3”, pe orice mamă – „femeie de 10” și include nelipsita notă de umor și autoironie (care, iarăși, mă definesc) prin jocul de cuvinte pe care acel „Sau… invers?” îl presupune.
3. Cui se adresează volumul și cum l-ai defini printr-o frază?
Se adresează tuturor celor pentru care copilăria nu reprezintă un tărâm interzis. Acolo pășești desculț, cu inima deschisă și cu regulile rigide de adult depozitate frumos, la ușă. L-aș defini ca fiind manualul perfect de anti-parenting (glumesc… Sau nu chiar 🙂 ).
4. Ghidușiile celor trei năzdrăvani ai tăi sunt deja celebre în rândul fanilor care îți urmăresc blogul și pagina Facebook. La ce să se aștepte cititorii cărții? Ne poți da un scurt citat edificator?
Să se aștepte la o doză zdravănă de râs. La replici drăgălașe, geniale și… cunoscute în esență, căci fiecare copil este un univers fascinant. Iată câteva mostre de înțelepciune inocentă:
„Când iubești, te ciocnești de păsări și când ești trist, aterizezi. De la pupici zbori puțin, mai mult zbori de la iubiri!” (Alex)
„Eu, când o să fiu mare, nu o să fac copii, că nu poți să te uiți liniștit la televizor” (Teo)
„Dumnezeu a fost mic?” (Roby).
5. Cât a durat să scrii cartea și cum ai găsit timpul necesar, între grădiniță/școală, proiecte, familie, bloguri și câte altele?
Cum spuneam, doi ani… Cum? Printre picături. Notând replicile copiilor pe câte un colț de șervețel, prin telefon sau pe spatele vreunui document. Apoi, căutând să pun cap la cap toate firele întâmplărilor – de obicei, seara târziu, când, în sfârșit, e liniște.
6. În societatea actuală, mulți se așteaptă ca mamele să fie super-women în orice situație, atât la job, cât și în familie și adesea ele însele se judecă prea aspru. Tu cum ai caracteriza femeia modernă și cât coincid sau diferă așteptările de realitate? Ce înseamnă, concret, să fii atât mamă, soție, cât și femeie de carieră, raportat la cele 24 de ore ale unei zile?
Femeia modernă este suprasolicitată. Așa cum spuneai, de la ea toată lumea are așteptări exacerbate – de la societate până la propria-i familie sau chiar ea însăși. În fond, nu este supra-om, deși ea uită adesea asta și încearcă să se ridice la înălțimea acestora stanndarde artificiale. Iar asta este începutul dramei personale prin care trec multe dintre contemporanele noastre. Adevărul este că nu poți să le faci pe toate, perfect, în fiecare zi. Fizic este imposibil. Și primul pas este să accepți asta. Și apoi, să-ți setezi prioritățile și așteptările proprii cât mai realist. În plus, nu ar strica să tratezi cu o oarecare doză de nepăsare așteptările celorlalți. Acestea vor rămâne, în majoritatea cazurilor, în zona SF-ului. Nu neg că există femei care reușesc să ajungă încununate de lauri la sfârșitul fiecărei zile, însă nu știu dacă secretul lor nu are cumva la bază o doză mare de sacrificiu. Iar asta implică suferință și, pe termen lung, va săpa la rădăcina întregii construcții. Și este, cu adevărat, păcat.
Acesta este, oricum, un subiect sensibil și greu de tratat pe scurt, însă este relevant pentru direcția în care mergem azi. Dezechilibrul dintre sexe pare (cu toată egalitatea de gen fluturată) tot mai mare. Atunci când nu este discriminată, femeia este – cum spuneam – supraevaluată. Fie este văzută ca persoană de categorie inferioară, fie i se cer luna și soarele de pe cer, la pachet. Pentru că poate, deși uneori „nu vrea”. Și ce e mai trist e că, în vârtejul acestei modernități care înaintează la galop și datorită (sau, mai bine zis, „din cauza”?) avantului tehnologic, feminismul o ia de multe ori pe cărări adiacente, minore și irelevante, căzând în desuet, ceea ce ne aduce nouă, ca femei, un mare deserviciu.
7. Și tatăl tău, regretatul Alexandru Lincu, a fost scriitor. A avut oare cariera sa vreo influență asupra pasiunii tale pentru litere?
Cu siguranță. De altfel, această primă carte (pentru că este prima, dar sper să nu fie și ultima) îi este dedicată. Îți mulțumesc că ai amintit de el. Este pentru mine o continuă sursă de inspirație, dar și un subiect extrem de sensibil, mai ales că, deși anul acesta se împlinesc șapte ani de la dispariția sa, eu încă nu am reușit să-i accept moartea.
8. Un mesaj pentru superbloggeri și iubitorii de lectură, în general?
Să nu renunțe la scris, mai ales dacă visul lor este să publice o carte și încă nu au făcut-o. Să nu renunțe la nimic din pasiunile lor, dar deja superbloggerii au această super-putere. Tuturor cititorilor – să nu-și piardă bucuria și uimirea de a explora lumile paralele ascunse între coperți. Iar cea din cartea mea este poate una dintre cele delicioase. Să vă bucure!
V-am făcut curioși? Vă invităm să descoperiți cartea “Mamă de 3, femeie de 10!. Sau… invers?” aici. Lectură plăcută!
Îi doresc Cristinei succes deplin si sa se bucure si de acest al patrulea copil pe care, însă, ni-l va da si nouă în grijă măcar cât o citire și-un zâmbet. Felicitari, Cris! Pentru tot. Esti de zece plus în toate..
Multumesc din suflet, Adriana, te imbratisez cu drag! :*