Interviu cu Dana Lalici, autoarea blogului SexulSlab.info si marea castigatoare in SuperBlog 2013

E capabilă să vândă până şi pielea ursului din pădure. Este fan brânză, pizza şi Ricchi e Poveri, este sătulă de margarină pe pâine şi posesoare a unui iubit miraculos. „La fel de subtilă ca un elefant, plină de tact ca o şină de tramvai, o încăpăţânată fără limite şi o visătoare fără leac”, astfel se autodescrie câştigătoarea celei de-a şaptea ediţii Superblog, autoarea blogului SexulSlab.info, the one an only… Dana Lalici! Oare cum este să fii învingător? Aflăm detalii direct de la sursă. 😀

1. Cu toate că pe blog te declari “fără inspiraţie în auto-caracterizări”, îţi rugăm politicos muza să facă o excepţie de această dată, cât să aflăm şi noi mai multe despre autoarea blogului “Sexul Slab”. Ai cuvântul. 🙂

Nu am fost niciodată genul de femeie care să bată din gene şi să obţină rezultate astfel, nu am fost niciodată schimbătoare, ascunsă, genul de femeie care se dezvăluie treptat şi cu grijă, niciodată de tot şi, oricum, nu o face decât în faţa celui care dovedeşte că merită dezgolirea sufletului ei. Mă dezbrac brutal de orice ascunzişuri sufleteşti de la începutul relaţiei mele cu alţii şi mă afişez cu nedisimulată mândrie, am crezut mereu în oamenii care se dau complet şi definitiv, pentru că sunt unul dintre ei. Plâng când îmi vine să plâng, râd când râsul vine din mine, vorbesc când am ceva de spus, consum fiecare clipă, nu o las să se irosească, sunt mereu eu, nici mai mult, dar nici mai puţin, mereu completă, şi în “da” şi în “nu”, şi fac asta brusc, fără să las celuilalt măcar şansa de a se obişnui, de a mă cuprinde cu mintea treptat.
Fragmentul de mai sus este un fragment dintr-un articol scris de mine cândva. Asta a fost partea poetică. Dincolo de ea… în câteva cuvinte: sunt la fel de subtilă ca un elefant, plină de tact ca o şină de tramvai, o încăpăţânată fără limite şi o visătoare fără leac.

2. Lăsând deoparte modestia, cum este să fii învingător? Detaliază, te rugăm, şi pentru noi, ceilalţi. :d

Modestie? Cine e modest? E minunat să fii învingător. Te îmbată. Te ridică la cer şi nu te mai dă jos. Un succes cum a fost SuperBlogul mi-a dat aripi, mi-a dat puterea să cred că voi reuşi în tot ce îmi propun. Poate e şi vina anului chinezesc al calului care s-a tot apropiat şi a început… dar de două luni încoace lucrurile au început să se lege pentru mine. În toate direcţiile.
Să dau un exemplu concret. Mi-am propus să învăţ să îmi fac o temă pentru blog. O chestie foarte interesantă, dar grea, mai ales pentru una ca mine, care, să ne amintim, a terminat Literele. Aveam eu ambiţia asta, să-mi îmbrac căsuţa virtuală într-o haină croită de mâna mea. Aveam sentimentul plăcut de încredere, care nu mă mai părăseşte din decembrie încoace. Aveam exerciţiul muncii susţinute, după cele două luni de concurs. Am lucrat la asta în jur de 80 de ore, în două săptămâni, de aproape vorbeam singură pe stradă de oboseală. Şi duminică seara i-am dat drumul. Sunt extrem de mândră de ea.

3. Cum au decurs cele două luni de SuperBlog pentru tine, cât timp ai investit în această competiţie, câţi nervi şi, mai ales, câtă pasiune?

Am iubit concursul ăsta. Am iubit miza lui, organizarea lui, oamenii din echipa SuperBlog, atmosfera de pe FaceBook. Şi, pentru că l-am iubit şi îmi propusesem să evoluez de la locul 83 la unul din primele 5, am investit tot timpul pe care îl aveam liber. Nu a ajuns. Am mai furat câteva ore de la somn. Tot nu a ajuns. Am furat de la gătit, de la făcut curăţenie, de la plimbări, de la întâlniri cu prietenii, de la tot, absolut tot, timp de două luni. Poate că există şi altă reţetă a succesului, dar eu pe asta am ştiut-o. Am scris cu tot sufletul acolo, pe hârtia virtuală, şi nu am publicat nici un articol până când nu am fost convinsă că mai bine de atât nu puteam face nici dacă avea termen limită peste o lună.
Nu am câştigat concursul pentru că am fost cea mai bună, neapărat, ci pentru că am fost cea mai reuşită combinaţie de muncă, perseverenţă, efort, rezistenţă, inspiraţie şi, abia la sfârşit, talent. Pentru că talentaţi au fost foarte mulţi.

4. Cum ai sărbătorit victoria?

Ehehe… într-un loc minunat, alături de superbloggeri. Îmi calculasem să mă îmbăt de bucurie, dar, când a venit momentul, tremuram aşa de tare de emoţie, că nu am putut duce un pahar la gură.

5. Cum te-a susţinut partenerul tău de viaţă în cele două luni de SuperBlog? Sau mai bine spus, ce a îndurat, cu ce a avut de suferit acesta, (in)direct? :p

Iubitul meu aproape soţ e miraculos. Este cel mai mare susţinător al meu. Îmi ştie toate articolele. La destule a fost şi muză. Am declarat public că îl iau de bărbat dacă voi câştiga SuperBlog. De ce numai dacă voi câştiga? Păi tocmai am câştigat banii de verighete, pe care nu îi aveam.
Despre susţinerea lui. Aici se potriveşte un alt fragment scris de mine în perioada SuperBlog, un fel de jurnal pe care nu l-am publicat nicăieri:
“E a doua seară la rând în care mâncăm amândoi, eu şi MR SF, margarina pe pâine. Pentru că superblogăresc. Şi când nu superblogăresc, citesc ce-au superblogărit alţii şi mă gândesc la ziua de mâine când vin note. Şi pâinea cu margarina e un fel de hrană sigură, că dacă pui, din neatenţie (din care am din belşug), zahăr în loc de sare, nu-i bai, merge şi aşa. Nu la fel stă treaba cu ciorba, unde trebuie să toci şi fierbi cu spirit de răspundere. După prima săptămână de concurs, praful s-a adunat de-un deget prin cratiţele mele.
Mă grăbesc să scriu în seara asta, deşi mai e puţin şi cântă cocoşii (nebuni şi ăştia să se trezească la ora asta) că poate – poate nu intru în criză de timp, ba chiar câştig un pic cât să-mi permit o baie din aia serioasă în care săpunul să nu mi-l imaginez ca pe miezul de lapte de la Delaco, dozatorul de gel de duş să nu semene cu storcătorul Hurom şi să nu mă întreb cum voi arăta dacă NU îmi spăl părul cu şampon de la Farmec. Totuşi, având în vedere că baia mea nu e aşa confortabilă precum interiorul noii Corolle, care mi-a zbuciumat muza patru zile la rând, o să spun momentan pas, dacă nu e cu supărare. Poate aşa uită şi al meu soţ până în decembrie de tentaţiiile irezistibile din nu ştiu care film şi mă lasa să scriu? Să vedem.
Apropo de soţ, am unul ireal de bun şi înţelegător şi zău că nu vreţi să vedeţi expresia de pe faţa lui când declară resemnat „iubi, eu mă duc la culcare”, că o să îmi spuneţi cu temei că sunt o scorpie. Revenind la margarina cu pâine din seara asta, dacă mă gândesc mai bine, mâine seară pun şi nişte dulceaţă. Pentru că îngraşă. Şi pentru că Delaco a promis bloggerului care va scrie cel mai şi cel mai articol greutatea lui în brânză. Aşa că muncesc pe multiple fronturi.“

6. Vei mai participa la SuperBlog, dat fiind faptul că provocării ediţiei 2013 i-ai făcut faţă, ba mai mult, ai depăşit-o cu brio?

Sigur că da, cum să mă las de Superblog? Aş fi onorată să rămân alături de superbloggeri în calitate de partener media. De concurat, nu voi mai concura. Financiar, este tentant, pentru că premiile sunt extraordinare. Dar cred că e momentul să evoluez. După câştigarea SuperBlog (şi datorită ei), se întrevăd pentru mine oportunităţi şi priorităţi noi. Trebuie să profit de acest moment favorabil, în care victoria îmi mai este caldă.

7. Te-a dezamăgit în vreun fel experienţa SuperBlog? Dacă da, explică-ne cu ce anume şi cum crezi că ar putea fi îndreptate eventualele neajunsuri pe viitor.

E mult spus «deazamăgire». Am o singură tristeţe, evident subiectivă. M-a întristat faptul că unul din sponsori nu a citit, după părerea mea, articolele şi a notat la întâmplare. Note mari. Am avut noroc, am fost punctată ok, dar în momentul în care fiecare punct contează, vrei să simţi ca nota ta e meritată. Că efectiv ţi-au luat-o înainte cei mai buni ca tine.
Mi-a mai fost ciudă că unii sponsori au notat de la 10 la 100 şi alţii de la 80 la 100. Nu mi se pare corect… Nu cred că voi, organizatorii, puteţi face ceva. Oricum aţi fost un monument de tact şi un munte de susţinere. Dar nu poţi impune unui om, juriu sau nu, să fie responsabil şi să îi respecte pe cei cu care colaborează. O face sau nu, după cum îi e felul de a fi.

8. Vorbeşte-ne despre hobby-urile, pasiunile, tabieturile tale ce nu au legătură cu bloggingul, cu internetul. În afara doveditelor abilităţi scriitoriceşti, ce alt talent(e) mai ai?

Am un mare talent pedagogic, abilitatea aceea de a-i învăţa pe ceilalţi ceva ce ştiu eu. Nu mi-l mai exercit, din păcate decât rareori, când mă apuc să ţin lecţii altora. În rest… am un incontestabil talent de a vinde pielea ursului din pădure.

9. Care este mâncarea ta preferată, ce muzică îţi place, ce autor te inspiră?

Asta cu mâncarea e o întrebare capcană, nu-i aşa? Păi nu m-am declarat fan brânză şi am fost recompensată pentru asta cu ditamai roata de caşcaval cu găuri? Trebuie să am grijă să nu mă contrazic în declaraţii. Dar vă arăt o poză… poate vă daţi seama de acolo.
Ascult orice, fredonez din reflex ce îmi rămâne în cap. Dincolo de asta, ascult cu drag cântecele cu care am crescut: cele ale lui Tudor Gheorghe şi a formaţiei italiene Ricchi e Poveri.
Ca lecturi… îmi plac multe, dar am să vorbesc numai despre lecturile care îmi influenţează scrisul: mă inspiră cele două doamne minunate de la revista Tango: Alice Năstase şi Simona Catrina. Le iubesc, le ador, mi-aş dori să pot scrie ca ele. Şi când le citesc şi le recitesc, îmi vin cele mai bune idei, cele mai bune rostogoliri de frază.

10. Care sunt planurile de viitor ale Sexului Slab şi încotro se îndreaptă visele Danei?

Mi-aş dori să transform Sexul Slab într-un fel de brand, să îl popularizez şi apoi să îl fac “şef” peste o reţea de bloguri care să reflecte domeniile mele de interes (şi în care mă pricep): economisirea, forex-ul, trainingul, cumpărăturile. Mi-aş dori, ca şi alte zeci de mii de bloggeri, să câştig ceva din pasiunea mea pentru scris. Cât despre Dana… ea visează zi şi noapte să trăiască miracolul maternităţii. Nimic nu m-ar împlini mai mult pe lumea asta. Nu am nici un alt vis care să fie măcar comparabil ca dimensiuni cu ăsta. Nici măcar acela de a scăpa de datorii. 🙂

Mulţumim, Dana!