Interviu cu Daniel Botea, autorul blogului „Natural, ca Aloe Vera”

Este tatăl unei dansatoare talentate şi un soţ căruia îi place să „bucătărească”. Este şi un superblogger oltean get-beget, „efcinciuitor” neobosit când „mişcă clasamentul” şi un artist desăvârşit într-ale brânzeturilor. Priceput jongleur cu timpul dedicat online-ului şi offline-ului, inventator al savuroasei reţete CLătită-OMletă-PIzza şi al Pinguinilor Delaco, fericit câştigător al greutăţii sale în brânză, acesta este, printre multele altele, autorul celui mai verde blog din SuperBlog – Natural, ca Aloe Vera. Dacă menţionăm şi faptul că îi place să danseze, s-ar spune că tocmai am descris bărbatul ideal, nu? Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor superbloggeri, vă invităm să aflăm mai multe despre domnul Daniel Botea, din interviul pe care a avut bunăvoinţa să ni-l acorde.

 1. Te rugăm să ni-l descrii pe Daniel Botea, omul din spatele blogului. Vorbeşte-ne, în mare, despre viaţa ta din offline.

În mare, pe vremea asta, cred că ar fi frumos, dar pe alte meridiane. După cum vezi găsesc motive de veselie foarte uşor. Mă entuziasmez la fel de uşor dacă mi se pare că este vorba despre ceva interesant. Sau dacă imaginaţia mă ajută. 🙂
În offline am mai multe roluri pe care le interpretez zilnic. Un job în domeniul IT, unde îndeplinesc rolul de inginer. Acasă îndeplinesc rolul de soţ şi de tată de fată (şi dansatoare talentată). Sunt şi eu copil la rândul meu, aşa că îmi fac timp şi pentru părinţi.
În rest, îmi place să fac sport, să bucataresc reţete simple şi sănătoase, să dansez, să pescuiesc, să citesc, să călătoresc şi să particip la diverse evenimente din care să trag concluzii sănătoase.
În timpul vacanţei de vară spun pas online-ului timp de 2 săptămâni, iar în timpul unei zile normale încerc să părăsesc online-ul de la 16:00 la 19:00 şi de la 24:00 la 09:00.
După cum vezi, cu orele de somn pe timp de noapte şi cu pauza de peste zi, încerc să echilibrez cele 24 de ore de care avem parte fiecare, astfel încât şi online-ul şi offline-ul să fie zen. 🙂
Echilibrul de mai sus e valabil doar în afara SuperBlog, pentru că în timpul competiţiei se mai întâmplă să visez probe sau abordări ale unor probe. 🙂

2. Revenind la blog, ce satisfacţii îţi aduce acesta? De ce “Aloe Vera”? Cum întrevezi viitorul blogului tău?

Cele mai mari satisfacţii pe care mi le aduce blogul sunt de natură sufletească. Dacă la finalul unui articol sunt mulţumit de starea pe care mi-a produs-o în timp ce l-am conceput, eu mă declar satisfăcut. Dacă această satisfacţie persistă şi la o recitire peste câteva luni sau ani, cu atât mai bine. Un comentariu, care-mi arată că şi altcineva a vibrat la articolul meu, mă face şi mai mulţumit.
Sunt şi satisfacţii materiale, cum ar fi premiile câştigate la concursurile blogosferice: greutatea mea în brânză, un aparat foto Nikon, weekend în Deltă, bilete de avion dus-întors unde şi când vreau eu în Europa etc. Dar sunt şi participări offline, care, până la urmă, tot la suflet ajung: Webstock, Gala SuperBlog, blog meet-uri şi evenimente locale, la care iau parte în calitate de blogger ş.a.m.d.
Am lăsat la final satisfacţia de a cunoaşte offline persoane la care am ajuns prin intermediul blogurilor sau al activităţii online.
De ce Aloe Vera? Din motive de sănătate. Imaginează-ţi că sunt genul de persoană care, până la 30 de ani, n-a avut probleme de sănătate – în sensul că nici capul nu m-a durut, cu medicamentele n-am avut nimic în comun iar în spital n-am fost niciodată internat. Apoi, timp de şapte ani, am „recuperat” cu vârf şi îndesat.
Probleme, dureri, analize, operaţie, iarăşi analize şi, în final, un tratament care-mi domolea cât de cât durerile, după ce-am încercat nu ştiu câte medicamente prescrise de medic sau lăudate în reclamele TV. Dacă ţi-aş spune că şapte ani de neplăceri au încetat după nouă zile de detoxifiere cu Aloe Vera, m-ai crede? Nici eu, aşa că am ales să spun pe blog despre experienţele mele şi despre beneficiile acestei plante minunate care este Aloe Vera.
Viitorul blogului meu îl văd la fel de verde şi de sănătos ca Aloe Vera.
Este un jurnal online în care încerc să am abordări pozitive, exemple de bună practică, articole sănătoase şi utile, care să fie citite cu interes. Mai important ar fi efectul acestor articole în offline, în sensul schimbării în bine a stilului de viaţă. Când spun „stil de viaţă”, mă gândesc la toate obişnuinţele noastre. Dacă am scris pe blog despre un eveniment şi primesc un comentariu de la cineva care a participat în urma citirii articolului, eu sunt mulţumit. În loc să stea acasă la televizor a schimbat ceva din rutina zilnică şi sper că o va mai face.

3. Cum a primit familia ta vestea că eşti câştigătorul marelui premiu Delaco, greutatea ta în brânză? Ce s-a ales de premiu? Şi, nu în ultimul rând, cum ţi-a influenţat acesta meniul, regimul alimentar?

Marele premiu de la Delaco are o poveste foarte frumoasă. Când am aflat despre existenţa lui, mi-am propus să-l câştig. Le-am şi spus alor mei să se pregătească pentru brânzeturi de la Delaco.
A fost premiul pe care mi l-am dorit cel mai mult. După prima etapă am primit 99 de puncte, la egalitate cu încă două colege de competiţie şi la un punct în spatele altei colege. Avusesem o abordare originală, în sensul că am făcut un sondaj online despre semnificaţia expresiei „miez de lapte”, apoi am concluzionat în versuri.
Ei bine, versurile pline de miez le-am visat noaptea, le-am completat pe un carnet la un concurs de dans al Dariei, la Bucureşti, şi, până la urmă, le-am dat o formă care m-a mulţumit sufleteşte. Dar m-au şi stors de puteri, nemaiavând, pe urmă, inspiraţia să mai scriu în versuri atât de bine.
Aşa că, la proba a doua, am zis că, dacă vreau să câştig, trebuie să iau neapărat 100 de puncte, dar fără versuri. Am revăzut emisiunile cu Simona [n.n. Simona Borascu, juriul Delaco in SuperBlog 2013], pe RadioLynx, am recitit cerinţele probei şi tot nu eram mulţumit de ideile care-mi veneau.
Până când mi-au sărit în ochi cuvintele „premiem cele mai convingătoare şi creative dovezi”. Le mai citisem şi înainte, dar abia atunci am conştientizat că am multe dovezi, datorită stilului meu de viaţă. „Miercurea fără carne” este o rubrică săptămânală la mine pe blog, cu o vechime de câţiva ani şi cu o mulţime de dovezi brânzoase.
Dovezile de miercuri erau convingătoare, aveam articole şi imagini datate, dar nu mi s-au părut foarte creative. Aşa încât am compensat la creativitate introducând brânza în câteva pasiuni ale mele: ping pong, jonglerie şi chiar colier hand-made făcut din bulete de caşcaval.
Material aveam, mi-a venit şi ideea să îmbrac totul sub forma unei pledoarii în faţa unui juriu şi să mă disculp că… am luat toata brânza.
Simona spusese în emisiune că vrea să simtă din articole că ne dorim premiul. Eu simţisem pe pielea mea cât de dorite sunt produsele Delaco atunci când trei bloggerite mi-au „subtilizat” din premiul Delaco de la prima participare. Dovezi aveam şi atunci mi-am dat seama… cât de lung va fi articolul pe care urma să-l scriu.
Nu mai spun despre timpul necesar pentru a aduna toate imaginile şi link-urile spre dovezile de pe blog. La un moment dat, îmi era teamă că platforma îmi va respinge un articol atât de lung şi mă întrebam dacă există o limită maximă pentru numărul de cuvinte. Mai aveam câteva idei, dar am renunţat de teamă că nu voi respecta dead-line-ul.
Am înscris articolul în ultima zi, la o oră înainte de dead-line şi au început să curgă comentariile celor care citeau la 11:30 noaptea articolul şi pofteau la bunătăţile de acolo. Întâi mi-am cerut scuze pentru că nu i-am avertizat să nu-l citească nemâncaţi, apoi am simţit că pot câştiga premiul cel mare. Şi primul articol îmi plăcuse, dar acum veneau confirmările din toate părţile.
De-asta spuneam că, în timpul SuperBlog, se dezechilibrează offline-ul şi online-ul, pentru că, în noaptea în care am scris articolul, n-am prea dormit. Sau, dacă am adormit, am visat brânză. Oricum, a fost articolul care mi s-a potrivit cel mai bine. Blogul meu este un jurnal online, dovezile au fost de pe blog şi le-am închegat alături de alte întâmplări trăite de mine şi povestite pe blog.
Ca să răspund la toate întrebările, au fost mai mult decât cele 76 de kilograme de brânză de la Marele premiu. Cu încă două premii de etapă, cred că s-au strâns vreo 88 de kilograme de brânzeturi, în total. Ce-am făcut cu ele? Fiind înainte de sărbători, în primul rând am făcut cadouri familiei: părinţi, surori, fraţi şi cumnaţi, toată lumea s-a bucurat. Apoi i-am recompensat pe cititorii care m-au inspirat cu idei la prima probă. Nu în ultimul rând, am făcut o faptă bună şi zece plase cu brânzeturi Delaco i-au bucurat pe câţiva copii din familii numeroase.
Răspund şi la prima întrebare: ne pregăteam s-o sărbătorim pe mama-soacră când era aşteptat verdictul juriului Delaco. Deşi îmi avertizasem familia că voi câştiga, le-am spus, dar nu m-au crezut. M-au salvat încă o dată dovezile. De data aceasta dovada de pe Facebook.

4. Cu câte biluţe de brânză jonglezi acum? Ai depăşit performanţa din noiembrie? Ce alte preocupări, hobby-uri, talente neştiute ţi-a mai inspirat recenta abundenţă de brânză din viaţa ta?

Cu mai mult de trei obiecte n-am jonglat niciodată, deşi, în cazul brânzeturilor Delaco, aş putea să jonglez cu trei şi să-l savurez simultan pe-al patrulea.
Câştigarea premiului nu mi-a dezechilibrat meniul, pentru că oricum mâncam brânză, dar am avut parte de mai mult Delaco la „Miercurea fără carne”.
Datorită acestui premiu, i-am descoperit pe extraordinarii oameni de la World Vision şi mi-am orientat atenţia spre ONG-uri. Sper să se vadă cât mai curând urmările acestei orientări şi pe blog.
Nu în ultimul rând, am avut material suficient încât să exersez. La Straja aţi avut şi voi prilejul să beneficiaţi de câteva exerciţii de bucătăreală. Din CLOMPI aţi gustat câţiva, iar pinguinii Delaco sper că i-au încântat pe toţi participanţii la Gală.
Am găsit inspiraţie şi pentru alte reţete originale şi naturale, dar le veţi vedea pe blog la timpul potrivit. Deocamdată exersez, pentru că n-am ajuns la o formă care să mă mulţumească 100%.

5. Cine, ce te-a inspirat de-a lungul celor două luni de SuperBlog?

În primul rând, m-au inspirat probele propuse de sponsori. Unele au venit la fix, iar altele au venit fix paralel cu ceea ce scriu eu de obicei pe blog.
Când experienţa mea s-a potrivit cu cerinţele probelor, am încercat să dau articolelor o formă cât mai creativă şi haioasă (coşurile cu Farmec, probele Delaco sau Coty etc.). Atunci când cerinţele erau paralele cu mine, cum a fost cazul genţilor Reeija din viitor, am apelat la imaginaţie şi la umor. Mi-a ieşit, dacă am luat 99 de puncte şi-o geantă pe un astfel de subiect.
Nu în ultimul rând, m-au inspirat câştigătorii ediţiilor anterioare ale SuperBlog. De la Mnealui am învăţat că trebuie să ai o abordare „altfel” a probelor, dacă vrei să câştigi. De la Robin Molnar am reţinut partea cu „clocitul ideilor” o zi şi scrierea articolului în altă zi, după ce s-au aşezat ideile.
M-a inspirat atmosfera de pe grupul SuperBlog, dar nu m-am inspirat din ideile colegilor de competiţie, pentru că mi-am propus să nu citesc articolele participante în timpul concursului, pentru a-mi păstra stilul şi ideile. Un titlu sau un comentariu am mai văzut, dar după ce-mi înscrisesem articolul.
Fiind conectat 100% la SuperBlog, m-a inspirat orice frază auzită la TV şi orice joc de cuvinte de pe Facebook care să aibă vreo legătură cu scenariul pe care eu îl pregăteam pentru o anumită probă.

6. Numele blogului tău duce cu gândul la sănătate, simplitate şi optimism. Detaliază-ne, te rugăm, cât de sănătoasă ţi se pare blogosfera, aşa cum este ea acum.

Nu cred că blogosfera este mai sănătoasă sau mai nesănătoasă decât societatea în care trăim. Diferenţa este că, în blogosferă, eu îmi aleg blogurile pe care le citesc, articolele pe care le promovez sau comentariile pe care le aprob. De-ar fi atât de uşor şi-n viaţa de zi cu zi… Din acest punct de vedere, blogosfera poate fi un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte selecţia surselor de informaţie sănătoase şi optimiste. În online poţi „să-ţi setezi” o blogosferă sănătoasă, despre sănătatea blogosferei în offline… revin pe final.

7. Daniel, ce speranţe îţi pui în blogging?

Sper ca bloggingul să fie îmbrăţişat de cât mai mulţi tineri, deoarece blogosfera este o provocare continuă şi un motiv de autocunoaştere şi de dezvoltare personală.
Cu ajutorul blogului şi al activităţii online sper să ajung să cunosc offline situaţii, locuri şi persoane pe care nu le-aş fi întâlnit altfel. Bineînţeles, sper să mai câştig premii frumoase, să mă bucur de participarea la competiţii şi să câştig mulţi prieteni online pe care, apoi, să-i întâlnesc şi offline.

8. Explică-ne, te rugăm, prin ce se diferenţiază SuperBlog de celelalte competiţii din online?

În primul rând, prin format. Organizatorii se ocupă de platformă, de informare şi de buna desfăşurare a competiţiei în general. Sponsorii se ocupa de jurizare (şi de contestaţii). În al doilea rând, prin creativitate. Asta este treaba bloggerilor, dar am văzut că şi sponsorii dau dovadă de creativitate prin probele şi cerinţele pe care le impun. Nu în ultimul rând, prin evenimentul final offline şi prin atmosfera creată online pe grupul de Facebook în timpul competiţiei.
Cred că este singura competiţie din blogosferă care are câteva noţiuni proprii: creativitate, finalişti, gală, „efcinciuim”, „se mişcă clasamentul”, ca să nu mai vorbim despre surprizele permanente. Fiecare platformă de concursuri are anumite particularităţi, depinde de bloggeri dacă se pliază sau nu pe acel format.

9. Pe când un domeniu propriu?

Nu ştiu. Am avut un domeniu propriu (câştigat la un concurs blogosferic), dar n-am avut timp să mă ocup şi de blog şi de domeniul propriu. Nu mi-am transferat blogul pe domeniu propriu dintr-un anumit motiv. Vreau ca oricine începe azi să activeze în blogosferă să vadă că poţi avea succes chiar şi pe o platformă gratuită, cum este Blogspot/Blogger. Important este să înţeleagă ce este blogosfera, să simtă pasiunea scrisului,  să interacţioneze cât mai mult online şi să ofere informaţie valoroasă. Apoi, domeniul este o alegere secundară. Dacă va fi un domeniu propriu, probabil că va fi un proiect nou. Mă gândesc să-mi păstrez blogul sub formă de jurnal online pe Blogger.

10. Daniel, împărtăşeşte-ne câteva dintre marile tale speranţe, visuri, năzuinţe. Ce îţi doreşti cel mai mult de la viitor?

Să câştig la loto. Glumesc, pentru că nu mai joc la loto. Am câştigat o singură dată ceva bani la loto, cu 4 numere ghicite din 6. Dar, dacă tot mă joc în blogosferă, ghici ce? Speranţele mele au legătură cu acest domeniu.
Ar fi câteva dorinţe. Să organizăm un blog meet naţional la Craiova, poate şi o Gală SuperBlog, deşi sunt sigur că găsiţi voi locaţii mult mai spectaculoase.
Nu ştiu dacă trebuie să-mi doresc să câştig SuperBlog, pentru că, pe urmă, mi-ar lipsi competiţia. Este vorba aia cu „ai grijă ce-ţi doreşti, că poate se îndeplineşte”.
Îmi doresc, totuşi, să pun în practică nişte proiecte blogosferice, care sunt acum în stadiul de idee.
Mi-aş dori ca blogosfera de calitate să-i cucerească pe tinerii care au ceva de spus şi care vin puternic din urmă. Mi-aş dori să-i conving pe cât mai mulţi să scrie pe blog şi să participe la concursuri în blogosferă. Nu-mi plac excesele de genul blogurilor care au numai articole pentru concursuri sau advertoriale. Ehehe, apropo de excese, dacă tinerii ar aprecia mai mult blogosfera decât fast-food-ul, îţi dai seama ce salt calitativ ar fi, atât online cât şi offline?
Ca să fac trecerea de la online la offline, mi-aş dori, de exemplu, ca “Miercurea fără carne” să fie preluată de cât mai mulţi, şi pe bloguri, dar mai ales în viaţa de toate zilele. Şi da, mi-aş dori mai puţină nicotină în blogosferă şi mai mult sport.
Pentru mine, cel mai mult îmi doresc să fiu sănătos şi voios alături de cei dragi.
Mai mult de-atât, nu ştiu ce mi-aş mai putea dori (poate o Gală întinsă pe 3 zile şi 2 nopţi, am bătut eu nişte apropo-uri în formularul de feed-back).
În rest, am o listă de visuri din care sper să mai bifez şi anul acesta câteva. Nu spun care sunt, dar, dacă se îndeplinesc, veţi citi cu siguranţă despre ele pe blog.

Mulţumesc pentru interviu şi pentru răbdarea de a citi răspunsurile atât de scurte. Am rămas cu deformaţie profesională de la SuperBlog, când nu mă mai opreau din scris decât dead-line-urile. Bine că se apropie ediţia de primăvară!

Daniel, îţi mulţumim!