Interviu cu Mădălina Rodocea alias Nina Docea

Studentă la informatică, dar abilă și în arta mânuirii condeiului, Mădălina Rodocea alias Nina Docea, clasată pe locul secund în competiția SuperBlog 2014, ne-a impresionat pe toți prin articolele sale inspirate, umor și, nu în ultimul rând, prin fair-play, considerându-și contracandidații prieteni. Vă invităm s-o cunoașteți mai bine în interviul de mai jos.

1. Cine este Mădălina Rodocea, online și mai ales offline?
Online-ul și offline-ul mă găsesc în două ipostaze destul de diferite. Primul îmi permite să fiu Nina Docea, adică varianta unui om neșlefuit, necălit încă, pe care scrisul îl ajută să se înțeleagă pe sine și să formeze, astfel, suma tuturor gândurilor și emoțiilor pe care lumea reală e prea grăbită să i le îmbrățișeze. În offline, lucrurile se complică ușor, căci sunt nevoită să revin cu picioarele pe pământ, să mă transform în Mădălina Rodocea. Și nu de puține ori, trecerea asta de la virtual la real, de la scrieri din suflet la scrieri codate, e cam tăioasă, cam aprigă. Dar am grijă să-mi fac realul mai blajin și cu alte preocupări: îmi place foarte mult să citesc și să cânt.

2. Cum de are o studentă la informatică atâta talent la scris? Cum ți-ai cultivat această înclinație și de ce ai ales să studiezi științele exacte?
Cred că părinții mei sunt de vină pentru asta, căci am moștenit de la amândoi atât dragostea pentru artă, cât și priceperea într-ale științelor exacte. Nu știu unde s-au găsit, însă cert e că mi-au dat bătăi de cap. Nu e chiar simplu să alegi între două aspecte opuse pe care le îndrăgești în egală măsură. E ca și cum ai întreba: “Pe cine iubești mai mult? Pe mama sau pe tata?” Până la urmă, am făcut alegerea fără să stau prea mult pe gânduri, căci mi-am dat seama că talentul la scris nu pleacă nicăieri dacă studiez informatica, însă, dacă urmam o facultate de profil uman, șansele ar fi fost mai mici să pot ține pasul cu lumea științelor exacte.

3. Cum a fost, pentru tine, prima participare la SuperBlog, în ediția de toamnă 2014?
Plină de provocări și surprize, nu doar din exterior, ci și din interior. Aș spune, mai ales din interior. Am învățat multe despre mine în cele două luni de SuperBlog, lucru pe care nu l-aș fi bănuit la începutul competiției.

4. Ce ți-a plăcut cel mai mult în SuperBlog? Dar cel mai puțin? Ce sugestii ai pentru organizatori? Dar pentru juriu?
Cel mai mult mi-a plăcut starea inedită în care intri, vrând-nevrând, odată ce te-ai hotărât să duci la bun sfârșit competiția, dar și entuziasmul dinaintea afișării noilor probe sau a notelor. Dacă mi-a displăcut ceva, acel lucru ar fi atitudinea unor participanți care se simțeau neîndreptățiți să primească unele note. Nu e ca și cum îți iei jucăriile și pleci, ci, dacă într-adevăr e așa cum spui, mergi mai departe și demonstrezi că a fost o simplă eroare. După cum se vede, n-am ce reproșa sponsorilor sau celor din juriu, totul a ținut, la mine, de starea de spirit în care s-au scăldat participanții, stare de spirit ce s-a revărsat asupra întregii comunități.

5. Ai ratat „la mustață” (a se citi „la 3 puncte”) locul 1 în SuperBlog 2014 și le-ai dat până în ultimul moment emoții celorlalți participanți clasați pe podium. Totuși, ai demonstrat un fair-play demn de dat exemplu. Consideri acest rezultat o reușită sau un eșec? Ce consideri că te-a propulsat pe locul 2 și ce crezi că a lipsit pentru a obține trofeul?
Evident că am considerat rezultatul o reușită, iar faptul că am ratat la mustață locul întâi nu mă face decât să mă gândesc că nu e chiar atât de imposibil să câștigi SuperBlog-ul din prima participare. În plus, am convingerea că mai am lucruri de învățat, așa că n-am cum să mă supăr din cauza clasamentului final. Departe de mine gândul acesta! E adevărat că ține și de norocul omului, însă am învățat să văd partea plină a paharului în astfel de situații. Iar în cazul meu, era destul de plin paharul; dacă mai turnam un pic, aproape că dădea pe dinafară.

6. Ce calități consideri că are sau ar trebui să aibă un (super)blogger?
În primul rând, talent, dăruire, implicare, dar aș pune accentul și pe răbdare și perseverență.

7. Toți ne-am amuzat copios urmărindu-ți creația pentru ultima probă din competiție, prezentată mai jos. Cum ți-a venit ideea și cât a durat realizarea ei?
Multă lume m-a întrebat de unde mi-a venit ideea. Oameni buni, nici eu nu știu, o spun cu toată sinceritatea. Ultima probă m-a cam demoralizat, căci eram parcă stoarsă de toată inspirația. Și-am tot stat și-am cugetat, și iar am stat și iar am cugetat și… PAC! Ideea a fost fulgerătoare, ceea ce n-aș putea spune și despre realizarea ei. Am lucrat trei zile, în orele care-mi rămâneau libere după cursuri. A durat mai mult pentru că a trebuit să potrivesc replicile cu gesturile și mimica personajelor. Ce-a ieșit a smuls zâmbete, deci am fost foarte mulțumită.

8. Cum a fost să-i cunoști pe contracandidații tăi la Gala din Straja? Fiindcă tot ai experiență în portretizarea candidaților SuperBlog, cum ai caracteriza comunitatea noastră, ținând cont de atributele sale online și offline?
Cunoscându-mi contracandidații, a fost o trecere amuzantă de la “Ia uită-te, bă, la ăsta, că iar a luat notă mare!” la “Bă, dar ăsta-i chiar talentat!”. E nemaipomenit de frumos sentimentul acesta, chiar dacă, la o primă vedere, poate părea egoist. Una e să cunoști pe cineva strict online, unde părerile sunt infinit mai subiective, iar alta e să-l cunoști offline, să-l iei pe de-a-ntregul și să nu mai existe dubii. Cât despre comunitatea SuperBlog, aș spune că e “cu două fețe” (nu, n-are legătură cu expresia din DEX!): abia când o cunoști pe a doua îți dai seama de ce a fost nevoie să o fi întâlnit pe prima. Cu alte cuvinte, abia când îți place omul din fața ta și îi recunoști meritele înțelegi că ideile preconcepute din online n-au niciun temei și că, de fapt, dai mâna cu un prieten, nicidecum cu un adversar.

9. „Candidatul” SuperBlog te-a desemnat lider de partid pentru filiala din Brașov. Ce isprăvi ai pune la cale, online și offline, pentru blogosfera locală?
Cred că avem mulți bloggeri talentați la Brașov și pe mulți dintre aceștia n-am apucat să-i citesc, darămite să-i cunosc. Ideea unui BlogMeet ar fi binevenită, iar pentru asta voi apela la ajutorul celor mai “bătrâni” decât mine, care au mai multă experiență și cunosc bloggeri și din afara competiției SuperBlog. Veți primi fotografii drept dovadă de îndată ce vom pune în practică așa ceva. Iar online, cred că ar fi interesant să promovăm mai mult evenimentele din Brașov. De multe ori îmi ajung la urechi zvonuri în legătură cu lucruri frumoase ce se petrec la noi în oraș abia după ce s-au încheiat.

10. Ce planuri de blogging ai?
În primăvara aceasta îmi doresc să mai iau parte o dată la cursa SuperBlog, de la A la Z, iar apoi cred că voi face o pauză de la competiție, fiind nevoie să mă concentrez asupra facultății. Nu voi înceta, însă, cu scriitura pe blog, care, în timp, sper că se va axa mai mult spre un stil mai libertin, mai personal. Am mai avut și în trecut bloguri deschise, însă la acesta îmi doresc să nu mai renunț, mi-e prea drag.

Întrebări din public:

11. Maria-Agurița Ignat: Dacă ai fi sponsor, la ce probă ai supune bloggerii? Și, daca ai juriza, cum ai proceda ca să departajezi concurenții?
Nu m-aș putea gândi la o probă concretă, însă aș avea grijă să fie una cât mai… neutră, care să avantajeze atât persoanele de sex feminin, cât și pe cele de sex masculin. Totodată, e important să oferim o oarecare libertate de exprimare și de concentrare a unei povești (care măcar să pară veridică) în jurul unui bun sau serviciu pe care vrem să-l promovăm. Asta aș urmări și dacă aș face parte din juriu. Sare în ochi imediat o poveste “trasă de păr”. Aș miza pe veridicitate, gramatică impecabilă, idei inedite și ușurința cu care se pot transmite emoții. Și, neapărat, umor sau ironie, acolo unde se poate.

12. Cristina Lincu: Succesul obținut la prima ta participare la SuperBlog te-a încurajat să scrii mai mult? Ai mai multă încredere în tine acum? Vei participa și la următoarea ediție?
Da, sunt mai încrezătoare acum. A fost încă o dovadă că ceea ce fac, fac bine. Au existat momente când arătam colegilor de clasă articole scrise de mine și nu credeau nici în ruptul capului că acolo a fost mâna mea, ceea ce m-a cam debusolat. Iar la ultima întrebare, m-am grăbit și-am răspuns puțin mai sus.