Interviu cu pezevenchiul Eugen Zăvoianu: „Rețeta de succes în SuperBlog este foarte simplă, dar a naibii de grea”

Jurnalist și blogger, pezevenchiul Eugen Zăvoianu ne-a rezervat niște lecturi memorabile toamna trecută, când a participat în premieră la SuperBlog 2015, clasându-se pe locul al patrulea. Consideră că cel mai mare rival al său este el însuși și spune că „rețeta” de succes în SuperBlog „este foarte simplă, dar a naibii de grea: întotdeauna trebuie să transmiţi ceva: fie o idee, fie o stare”. Ce pasiuni are Eugen și cum se împletesc acestea pe un blog „fudul” vă invităm să aflați din interviul de mai jos.

1. Te descrii pe blog astfel: “Mă numesc Eugen. Eugen Zăvoianu. Punct. Inginer doar în diplomă. Punct. Băiat mare doar în buletin. Punct. Jurnalist. Punct. Amuzat. Puncte, puncte… Într-un cuvânt despre… Precipitat, detaşat, acru, lăudăros, maliţios, afurisit, gingaş, taciturn, estet… Să nu fiu de deochi…” Te rugăm să ne spui mai multe despre tine. Cine este Eugen Zăvoianu, online și offline?
Pfuui, ce greu este să vorbesc despre mine! Probabil, de-aia am fost şi aşa scurt în descrierea pe blog. Sigur eram în perioada mea monosilabică. Am terminat ingineria (TCM – Tehnologia Construcţiilor de Maşini – Braşov), dar nu am apucat să-mi exercit aptitudinile mele tehnice, de multe ori fantastice şi egale cu un zero absolut, dintr-un motiv foarte simplu: pe atunci, prin 1995, se căutau atât de mulţi ingineri, încât puteam rămâne şomer veşnic. Aşa că, la sugestia unui coleg de liceu, am dat un concurs, la un cotidian local, întâmplător, cel mai influent, la vremea respectivă. Am fost angajat şi am ajuns redactor şef adjunct în decurs de jumătate de an, printr-un concurs de împrejurări, criminal, povestit la un moment dat pe blog. Şi norocul mi-a făcut, din nou, cu ochiul. În Buzău lua fiinţă Pro TV, o staţie locală, care, după numai un an, a devenit cea mai bună staţie a Pro TV (la acea vreme exista un concurs între staţiile Pro). Am dat concurs şi am devenit editor. Aici pot să spun că am mâncat jurnalism pe pâine, de la 8 dis-de-dimineaţă, cam până la 22.00, noaptea târziu, timp de un an. În 2000 sau cam aşa ceva, căruţa s-a rupt, iar Pro TV a început să închidă staţii după staţii. Concediat ca şi alţii, am fost, pe rând, instalator de centrale termice, redactor la un cotiadian, redactor şef la altul, apoi la altul, corespondent Naţional TV, editor coordonator Focus TV, iar, acum, editor coordonator TV Sud Est, o televiziune regională în plină expansiune. Mai scriu şi la un săptămânal, din cadrul aceluiaşi trust de presă, dar asta nu se pune. Am încheiat citatul, profesional vorbind.

Personal, sunt extrem de căsătorit, cu colega mea de bancă din liceu. E născută în acelaşi an şi aceeaşi lună ca şi mine. O cheamă, cum altfel, Eugenia… Cine nu mă crede, îi dau telefonul. Îmi cer scuze, numărul, telefonul e scump, pentru că i l-am luat eu…
Ce hobby-uri mă încearcă? Îmi plac călătoriile (iubesc insulele greceşti), fotbalul (l-am şi practicat la modul serios, când eram mic – apropo, chiar am fost mic), umorul englezesc (Ea: „Vii la înmormântare?”/ El: „Mă străduiesc.” Ea: „Te străduieşti să vii sau să nu vii?”), filmele poliţiste (atunci când nu ghicesc criminalul odios înaintea regizorului), mâncarea de fiţe (de exemplu, brânză cu roşii) şi alte câteva.

2. De când scrii pe blog și cum (de) ai decis să creezi pezevenchi.ro? Și de ce sloganul “Blogul nu e blog destul dacă nu e și fudul”?
Blogul l-am inventat acum un an şi jumătate, din nevoia de a mă exprima şi altfel. Scriu din 1995, dar mereu mi-a plăcut să mă exprim şi altfel, nu neapărat mai literar, ci ca mine. Jurnalismul are regulile lui stricte, un corset pe care trebuie să-l suporţi, pentru că, la urma urmei, contează finalitatea: oamenii, orice om, chiar şi un analfabet, trebuie să primească informaţii, iar informaţia trebuie înţeleasă. Dacă un om cu 4 clase va înţelege ce ai spus, atunci, sigur, va înţelege şi unul cu 4 facultăţi. Aşadar, jurnalismul nu-ţi oferă prea multe căi de a te exprima, ci doar de a comunica, mai sobru, nişte chestii pe care le discuţi sau le afli chiar şi la o bere… În schimb, blogul te eliberează, chiar şi când eşti pus în situaţia de a scrie despre o temă dată. Aşa cred eu.

De ce pezevenchi? Pentru că forma mult mai uzuală este pezevenghi… Dar cine sunt eu să mă judec pe mine? Altfel, n-aş fi aşa fudul…

3. Rubricile blogului acoperă diverse zone de interes: avem „Raionul de politice”, „Raftul social”, “Colțul cu sport”, “Polița de sănătate”, “Etajera cu zvonuri”, “Secția Diverse”, “Mărul Evei” etc. Cum îți alegi subiectele și de ce preferi stilul pamfletar? Care este materialul care consideri că te reprezintă cel mai bine, din tot ce ai publicat (pe blog sau nu neapărat pe blog)?
Am ales atât de multe zone de interes, din deformaţie profesională, crezând, ca deşteptul, că o să abordez orice şi oricum. Acum îmi dau seama că am fost şi eu copil, odată. Cât despre subiecte, mi le aleg foarte, foarte greu, cu chin şi jale. Dacă, însă, văd ceva pe net care îmi excită dracii, mă mănâncă degetele. Prostia, în toate formele ei, mai ales în cele aparent culte, mă inspiră enorm. Ştiu că nu pot rezolva sau schimba nimic, că nu pot face un idiot să aibă vreun regret, dar măcar pot încerca, nu? Da, am ales multe teme din motive de… mulţi cai verzi pe pereţi. Acum pot să spun, cert, două lucruri: ori abordez cu predilecţie doar anumite teme, ori pe altele le cam neglijez. Aşa sunt eu, fudul.

Un material preferat? Nu cred. Toate îmi sunt dragi în măsura în care, în fiecare, se regăsesc şi gândurile, şi trăirile mele.

4. După o primă participare în SuperBlog 2015, soldată cu locul 4, care crezi că este “rețeta” de succes? Ce le recomanzi bloggerilor dornici să participe?
Reţeta este foarte, foarte simplă, dar a naibii de grea: întotdeauna trebuia să transmiţi ceva: fie o idee, fie o stare.

5. Cum a fost, pentru tine, participarea la competiţia SuperBlog? Cu ce așteptări ai început competiția și cu ce impresii ai încheiat-o? Ce ţi-a plăcut şi ce ai schimba? Ce a fost cel mai dificil, cea mai mare provocare? Dacă ai repeta experiența, ai face ceva diferit?
Sincer, m-am trezit în SuperBlog ca musca-n lapte. Nu prea ştiam cu ce se mănâncă. Nu ştiam nici dacă eu eram musca sau laptele. Abia după prima probă am realizat că trebuie să respect nişte reguli şi, naiv fiind, am început să le respect. Apoi, competiţia, fiind lungă şi grea, m-a provocat în fel şi chip, plus vreo 10 zile în care am fost nevoit să-mi abandonez căminul, ca să fiu, în viu, la o nuntă, tocmai în Banat. Sincer, mi-a plăcut totul pentru că a fost o provocare uriaşă, din toate punctele de vedere. Şi, da, aş schimba întrebări de genul, din simplul motiv că nu pot shimba nimic. În schimb, aş repeta totul, cu aceeaşi stângăcie sau inspiraţie de moment, pentru că imperfecţiunile ne fac deosebiţi.

6. Pe parcursul competiției, ai citit articolele contracandidaților? Și, dacă da, în ce măsură au coincis alegerile juriului cu propria ta ierarhie? Ți-a atras atenția vreun “coleg” de competiție, în mod deosebit?
Am citit ceva articole, nu neapărat ale contracandidaţilor, pentru că cel mai mare rival al meu sunt eu. Dacă m-aţi vedea când, câteodată, scriu si rescriu o propoziţie simplă, numai pentru că îmi vine o idee mult mai deşteaptă decât precedenta, v-aţi cruci… Mi-au plăcut multe articole şi, sincer, sunt unii oameni super talentaţi, care au har, iar talentul lor răzbate imediat. De exemplu, spre deosebire de jurii şi juraţi, eu îmi dau seama după două-trei fraze dacă autorul e în teren sau, în general, o ia pe mirişte. E ca la fotbal. Pune pe cineva să dea cu piciorul în minge şi îţi dai seama dacă e de stadion sau de maidan. Ca să revin, că o iau pe mirişte, mi-au plăcut şi îmi plac mulţi, dar nu dau nume. Aşa, ca să fiarbă în suc propriu… ceilalţi.

7. Apropo de ierarhie: în clasamentul final, doar 1 punct te-a despărțit de podium. Ce crezi că a făcut diferența între tine și primii clasați? Dar între tine și următorii?
Logic, cei de pe primele locuri au fost mai buni sau mai inspiraţi ca mine. Cât despre acel punct, nu cred că a fost pierdut la final. Poate că a fost pierdut chiar la prima probă…

8. Ce probă ai propune participanților dacă ai fi juriu în cadrul SuperBlog și cum ai proceda la evaluarea articolelor? Ce sugestii ai pentru sponsori și pentru juriu, în general?
Cea mai dragă probă, care ar fi, însă, şi cumplit de grea, ar presupune un subiect liber, la alegere. Aici, cred că s-ar bloca mulţi. Cât despre sponsori şi juraţi, chiar n-am ce recomandări să dau. Ei îşi vor urmări întotdeauna scopul, indiferent de exigenţele impuse sau expuse. Ca un simplu exemplu, o cerinţă întotdeauna invocată şi comentată, dar rareori respectată, corectitudinea gramaticală, este, deseori, ultimul criteriu în departajarea câştigătorilor. Cam ştiu şi de ce, dar… cine plăteşte, hotărăşte…

9. În cazul tau, bloggingul este o extensie a profesiei de jurnalist sau un hobby? Ce alte pasiuni ai?
Nu ştiu ce să zic. Probabil formaţia de jurnalist mă ajută, dar mă şi stinghereşte, ca blogger. Aş spune, mai degrabă, că este un hobby, pentru că, aşa cum am mai spus, am plecat din acea zonă a jurnalismului pentru a fi mai… eu. Oarecum mai liber, mai destins…

10. Ce rol consideri că joacă bloggingul și jurnalismul civic în societatea actuală? Dacă (ar) exista cel puțin trei lucruri pe care bloggingul și/sau blogosfera le-ar putea schimba în bine, care ar fi acelea?
Nu cred că bloggingul are aceeaşi putere, ca jurnalismul, de a schimba prea multe. Cel puţin în acest moment. Şi asta dintr-un simplu motiv: în spatele jurnalismului stau nişte companii cu o putere financiară şi nişte interese ori pârghii incomparabil mai zdravene decât oamenii din spatele unor bloguri. Ce ar putea jurnalismul şi blogging-ul să schimbe? Multe. De ce nu o fac sau, dacă o fac, sunt în direcţii total tâmpite? Oare am zis despre puteri financiare şi interese?

11. Cum definești succesul și ce atuuri crezi că sunt indispensabile pentru a-l atinge? Care este reușita cu care te mândrești cel mai mult, din tot ce ai realizat?
Nu cred în succes peste noapte, decât dacă ştii cumva vreo 6 din 49 şi nu-ţi ia Dumnezeu minţile. Cred că succesul presupune multă muncă, echilibru şi, la un moment dat, detaşare şi înţelepciune… Nu cred că am realizări atât de remarcabile încât să nu dorm noaptea. Sunt doar fudul…

12. Ce planuri ai (în blogging și nu numai)?
Marele meu plan, în blogging şi nu numai, este să rămân cât se poate de sănătos. În special la cap. În rest, tare aş vrea să scriu o carte. Dar îmi lipsesc câteva mici ingrediente: timp şi un subiect al naibii de bun. Nu vreau să scriu ceva idiot, care să fie citit doar de rude sau prieteni. Exemplele sunt atât de pronunţate şi de multe în jurul meu, încât, deocamdată, stau în banca mea şi mai ridic mâna, din când în când, dacă sunt întrebat…

Întrebări din public (Cristina Lincu):
13. De ce te-ai înscris în SuperBlog?
M-am înscris pentru că mă mănâncă (scuzaţi-mi cacofonia), şi capul, şi degetele. Orice provocare mă seduce în măsura în care îmi pot demonstra că sunt viu. Iar ca să fii viu, trebuie să trăieşti răspunzând provocărilor…

14. Cum ți s-a părut competiția – probe, sponsori, concurenți, atmosferă, din punctul de vedere al unui… „pezevenchi”? Apropo, de ce pezevenchi? (pe blog spui că „de ce nu?”, dar noi nu ne mulțumim cu o întrebare în loc de răspuns.
SuperBlog e mişto pentru că nu presupune doar advertoriale, în sensul pur comercial al noţiunii. SuperBlog îţi lasă acea minimă libertate de a te exprima liber, deşi îţi imprimă o temă, un făgaş, clar. Adică, să nu o iei pe arătură, că s-ar putea să prăşeşti pe la vecini. La primele probe chiar am avut probleme cu tema şi subiectul de la care nu trebuia să mă abat, sub niciun chip. Mi-am revenit, în sensul că am mai luat-o şi pe arătură. Probele? Ce vor stăpânii. Sponsorii? Ei sunt stăpânii. Concurenţii? Ca şi mine, sunt supuşi stăpânilor. De ce pezevenchi? Pentru că multe lucruri aparent serioase mă amuză teribil şi n-am cum să nu le fac de râs. Merită să râzi şi chiar să fii răutăcios cu prostia în formele ei pure. În plus, ironia nu face rău decât prostiei.

15. Care sunt beneficiile participării la SuperBlog? Ce ai învățat?
Sincer, am învăţat că un maraton presupune nu forţa începutului, ci calmul finalului. Că oricât de deştept te-ai crede, există cineva care susţine contrariul. Că nu contează că ai de câştigat un aparat de epilat, ci că l-ai câştigat. Ceea ce-i doresc şi nevesti-mii…

16. Revenind la blogul tău, ne plac caricaturile din header. Ne spui mai multe despre ele?
Caricaturile spun ceea ce sunt: din punctul meu de vedere, politicienii sunt nişte caricaturi. Şi mă abţin (deşi medicii susţin că nu e bine să te abţii) să fiu rău cu politicienii, pentru că ei sunt mult prea buni. De aceea sunt doar pezevenchi…

17. O întrebare indiscretă: ce ai de gând să faci cu premiile (ne referim, mai exact, la aparatul de epilare definitivă :)?
Acum constat că am câştigat numai premii pentru nevastă-mea, ceea, ce, spuneţi şi voi, nu e corect! Aparatul este, bine merci, pe mâna aceleiaşi neveste. A citit instrucţiunile de folosire. Acum cred că aşteaptă normele de aplicare…

18. În curând începe Spring SuperBlog 2016. Te aliniezi iar la start?
Bineînţeles. Am puls, deci exist…