Interviu cu Sonia Spatariu, autoarea blogului „Anotimpuri”

Este mamă, soţie, grafician, bloggeriţă şi mai are un al doilea job. O inspiră viaţa de zi cu zi şi lucrurile simple şi frumoase, învaţă de la ceilalţi şi vrea să ajute. Este iniţiatoarea proiectului „Semn SPRE carte”, menit să ofere cărţi tinerilor care îşi doresc să citească, însă nu au acces la acestea. Şi încă un lucru foarte important: îi place să facă Doboş pentru cei dragi. După 8 ani de zile în care a citit constant bloguri, abia în urmă cu aproximativ un an a devenit parte din blogosferă. Şi, mai mult, un superblogger. Care ştie să facă Doboş, să nu uităm. Dragii noştri, haideţi să aflăm mai multe despre Sonia Spatariu, autoarea blogului „Anotimpuri” şi superbloggeriţa care a demonstrat, cu punctaj maxim, ce îi mai place joaca…!

1. Te rugăm să ne vorbești, în câteva cuvinte, despre tine, despre profesia, familia, viața ta.

Pentru majoritatea covârșitoare a celor care mă cunosc sunt Sonia. Familia însă mă strigă cu primul meu nume, cel scurt. Pe diploma de studii scrie inginer mecanic, dar în momentul în care marele combinat siderurgic din orașul meu a început să se prăbușească, am fost nevoită să schimb macazul. Ceea ce nu a fost deloc rău. Astăzi sunt grafician la o tipografie și pot să spun cu mâna pe inimă ca îmi iubesc job-ul din toată inima. Am o fiică, bloggeriță și ea și bineînțeles un soț. Pe el nu îl atrage această lume virtuală, dar împărțim împreună alte pasiuni. Datorită cărora am pus pe picioare o mică afacere de familie. Deci avem, amândoi, și un al doilea job. Ne ocupăm de fotografie și videografie de eveniment. Dincolo de muncă, îmi place să cred că ducem o viață simplă. Încercăm să ne bucurăm cât mai mult de viață și să nu ne risipim în gânduri negre și războaie inutile. Uneori reușim.

2. Știm că ai blog de aproximativ un an. Ce te-a atras la blogosferă? Ce ți-ai propus să oferi cititorilor tăi?

Citesc bloguri de aproximativ 8 ani și, până la momentul zero al blogului meu, am considerat că acest mod de exprimare, care tot timpul m-a fascinat, este apanajul celor tineri și foarte tineri. Blogul de iarnă a apărut în urma unei glume și, în sinea mea, nu i-am sortit viață prea lungă. Apoi m-a prins ideea. Și s-a născut Anotimpuri. Un loc unde scriu de-ale vieții de zi cu zi. Unde îmi pun întrebări și îi invit și pe ceilalți să le răspundă. Cred, cu tărie, că avem de învățat unii de la alții. Eu învăț tot timpul și nu am de gând să mă opresc.

3. Vorbește-ne despre proiectul “Semn spre carte”. Cum ți-a venit ideea? Care e feed-backul până acum? Cum apreciezi implicarea bloggerilor? Ce rezultate s-au adunat până în prezent?

Când vechiul blog se apropia de împlinirea unui an, am simțit nevoia să fac un fel de evaluare a prezenței mele în online.  Și am constatat că experimentasem deja tot felul de lucruri. Concursuri, scrierea pe teme date (în mai multe cluburi), participarea la dezbateri, recomandarea articolelor care mi-au plăcut la alți colegi din blogosferă, jocuri la care am luat parte sau pe care chiar eu le-am inițiat, advertoriale. Ceva însă lipsea. Scrisul de dragul scrisului nu mai era suficient ca să mă motiveze să merg mai departe. Aveam nevoie de lucruri concrete. Și cum în lumea în care trăim auzeam tot mai des că lectura nu mai este o obișnuință, în timp ce știam cazuri reale de copii și adolescenți care și-ar fi dorit să citească, dar nu aveau acces la cărți, m-am gândit că aceștia ar merita atenția noastră.

Am mizat pe implicarea prietenilor virtuali. Și nu m-am înșelat. În aproape două luni am adunat 227 de cărți  și 160 au plecat deja spre viitorii beneficiari. Mâine statistica va arăta altfel. Vor sosi cărți noi, iar un pachet este pregătit să plece spre micii cititori. Bloggerilor pe care îi cunoșteam li s-au alăturat și alții și chiar persoane fără blog. În curând ne vom bucura și de sprijinul unei edituri. Lucrurile se mișcă frumos, deși încă învăț cum ar fi cel mai bine să mă organizez. Iar proiectul Semn SPRE carte devine, cu fiecare zi ce trece, al nostru. Drept care le mulțumesc tuturor.

4. Ai declarat, cu prilejul Galei SuperBlog de la Straja, că nu ți s-a părut deloc grea competiția. Te rugăm să ne explici, mai pe larg, ce a însemnat pentru tine participarea la SuperBlog 2013. A implicat aceasta vreun compromis? Cum a “supraviețuit” soțul tău celor două luni de maraton blogosferic?

Așa este, mie nu mi s-a părut o competiție grea. Pentru că a fost, în primul rând, o competiție cu mine însămi și doar mai apoi cu ceilalți. Și am câștigat-o, deși este cunoscut că la un moment dat am vrut să abandonez. Am scris pentru SuperBlog așa cum scriu de obicei. Dintr-o suflare. Cineva mi-a spus că, dacă aș fi muncit cât alții, aș fi fost mai sus. Nu cred. Eu așa știu să scriu. O idee pe care o las la dospit este o idee care se pierde. Peste o oră sau două nu mi se va mai părea grozavă. Și asta pentru că mă inspir din viața de zi cu zi, iar viața este într-o continuă mișcare.

Asta înseamnă că nici soțul meu nu a avut de suferit. E adevărat, nici nu a fost la curent cu ce se întâmplă în concurs. L-am anunțat doar când am luat punctaj maxim. 🙂 Partea ciudată este că, atunci când a auzit de gală, a devenit foarte interesat și nerăbdător. A fost o surpriză și pentru mine. Și, da, dacă vă întrebați, i-a plăcut.

5. Care ar fi cea mai frumoasă experiență legată de SuperBlog 2013?

Cea mai frumoasă experiență a fost, evident, Gala SuperBlog. Mi-am dorit foarte mult să ajung acolo, dar am avut mari emoții pentru că m-am întrebat tot timpul dacă îmi voi găsi locul printre oameni mult mai tineri decât mine. Am avut privilegiul să îi cunosc face to face pe cei pe care îi știam doar datorită blogurilor lor și să constat că, dincolo de monitor, ei sunt exact așa cum mi i-am imaginat.

Și ar mai fi ceva. Momentul în care am câștigat proba „Ce ne mai place joaca!” cu o postare care a avut o parte foarte, foarte personală și care mai degrabă a ridicat o problemă (cea a binelui și răului adus de jocurile video) și nicidecum nu a lăudat un produs. A fost o surpriză deosebit de plăcută.

6. Când, unde și cât scrii? Cât timp îți dedici blogului?

Scriu acasă, la cele mai ciudate ore. Uneori imediat ce vin de la muncă, alteori târziu în noapte. Scriu în timp ce lucrez și îi dau computerului câte ceva de făcut sau în clipele mele de răgaz. De cele mai multe ori scriu fără să îmi fac dinainte un plan. Pur și simplu deschid o foaie albă și las gândurile să curgă.

Nu am socotit niciodată cât timp aloc blogului meu. Dar cu siguranță mai puțin decât aș vrea și mi-ar plăcea. Pentru un articol nu depășesc niciodată o oră (asta dacă am nevoie și de ceva documentare, eventual poze care trebuie prelucrate). Mai este însă și timpul necesar răspunsurilor la comentarii sau vizitării blogurilor din readerul meu. Partea cu lectura o rezolv în autobuz, sunt navetistă. Restul, printre picături, când îmi găsesc câte un pic de timp.

 7. Cum este să fii mamă de bloggeriță? Ce susținere îți oferă fiica ta, Anca, autoarea blogului bloodie.ro, în activitatea și inițiativele tale din online?

Mamă de bloggeriță. 🙂 Zâmbesc pentru că am scris deja un articol pe tema asta. Chiar cu titlul acesta. E frumos să fii mamă de bloggeriță, dar începutul activității online din postura aceasta nu este ușor. Pentru că ești tentat, de fiecare dată când scrii, să te întrebi cum va privi copilul rândurile tale. Și dacă nu cumva se va simții stânjenit de prestația ta. Am depășit de multă vreme momentul și bineînțeles că eu și Anca ne susținem reciproc în tot ceea ce facem. Chiar dacă, de cele mai multe ori, lucrul acesta nu este vizibil pentru alți ochi. Pentru că noi comentăm rar una pe blogul celeilalte. De ce am mai comenta când deja am vorbit ce era de vorbit la telefon? 🙂

8. Cum apreciezi puterea de influență a blogosferei? Cine sunt bloggerii cu autoritate, din punctul tău de vedere?

Blogosfera are putere, asta este clar. Ce nu-mi este foarte limpede este de ce se încearcă, de cele mai multe ori, împărțirea ei în „mari” și „mici”. Dacă ne uităm doar la trafic, este corect. Altfel însă, eu am învățat lucruri importante de la oameni din ambele categorii. Și am văzut realizări importante și la cei mari, și la cei mici. Un blogger cu autoritate este, din punctul meu de vedere, cel care nu este duplicitar, care își respectă comunitatea, oricât ar fi ea de numeroasă, creată în jurul blogului său și care are ca lege de bază a activității sale bunul simț.

9. Parafrazându-te dintr-un recent articol, te rugăm să ne răspunzi la o întrebare ce-ți aparține, referitoare la stilul adoptat atunci când un blogger scrie advertoriale: “Discernământ sau creativitate? Ce ar trebui să primeze? Alegerea cu grijă a lucrurilor despre care scriem sau capacitatea de a da oricărui subiect o notă personală?”

O să îți mărturisesc că pe parcursul SuperBlog am fost obsedată de anumite subiecte pe care aș fi putut să le primesc. De exemplu ar fi putut fi o temă despre iaurt. Nu aș fi putut scrie absolut nimic. Este cunoscut faptul că detest acest aliment. Presupunând însă că aș fi reușit să încropesc o poveste despre virtuțile lui, oare cine m-ar fi crezut? De aceea cred că discernământul trebuie să primeze. Oricare ar fi avantajele materiale, eu cred că este bine să alegem doar temele care ni se par potrivite pentru noi. Și nu doar pentru a nu ne știrbi nouă credibilitatea. Fără să vrem, o afectăm și pe a celui care a comandat un advertorial. Și nu este corect. Nici față de noi și nici față de cel care plătește. Creativitatea este importantă când vine vorba de scris, iar mie îmi plac poveștile frumoase. Dar cele în care și cred.

10. Care sunt oamenii, lucrurile, poveștile, faptele care te inspiră? Care sunt pasiunile tale, cartea ta preferată, filmul pe care l-ai revedea cu drag, obiceiurile simple, dar care-ți fac viața mai frumoasă?  Cum ai descrie femeia, bloggerița Sonia?

Am spus și mai înainte că mă inspir din viața de zi cu zi. O conversație pe care o aud în autobuz, o întrebare pe care mi-o pune cineva, o frază pe care o citesc pe un blog sau pe Facebook, toate pot fi puncte de plecare pentru un articol. Pasiuni? Prea multe pentru cât timp liber am. Citesc, am câteva seriale la care mă uit, îmi place să văd un film nou sau să evadez din oraș atunci când pot.

Mi-e greu să pun o carte sau un film pe primul loc. Pentru că sunt multe care, într-un fel sau altul, m-au impresionat sau m-au marcat. Astăzi aș spune „Sophie’s choice” (cartea și filmul) pentru că tocmai am scris un articol (și) pe tema asta. Mâine însă ar putea fi altceva.

Femeia Sonia? Un om obișnuit. Cu bune și rele, de cele mai multe ori calmă, foarte comunicativă și pasionată de munca ei și de blogul pe care scrie. Un om cu defecte și calități. Care învață în fiecare zi. Și, dacă vorbim de obiceiuri simple, atunci cu siguranță viața este mai frumoasă când ai în față o cană mare de cafea, când faci doboș pentru cineva drag, deși știi că o să-ți răpească foarte mult timp, sau când, oricât ai avea de lucru, decretezi câteva ore de lene. Până la urmă, lucrurile simple dau frumusețe vieții. Din păcate, uneori ne place să ne complicăm.

 Mulţumim, Sonia!