Interviu roz cu Bianca Bîzîiac, câștigătoarea Spring SuperBlog 2014

Îndrăgostită de blogging și de America, Bianca Bîzîiac alias Pinky Rainbow s-a clasat pe locul 53 în SuperBlog 2013, la prima participare în competiție, pentru a reveni în forță în ediția de primăvară a acestui an, când a câștigat trofeul de premiant. Consideră că SuperBlog unește oameni și și-ar dori ca blogosfera din România să fie mai prietenoasă. Dar s-o cunoaștem mai bine:

1. Mai întâi, te rugăm să te prezinți.
Numele meu este Bianca – Alexandra Bîzîiac, însă cei mai mulți prieteni mă cunosc sub denumirea de Pinky Rainbow. Am 23 de ani, sunt din Constanța și reprezint cu mare drag competiția SuperBlog, atât în calitate de superblogger, partener, cât și în calitate de căștigătoare a ediției din primăvara anului 2014.

2. De unde pseudonimul Pinky Rainbow? Dar denumirea blogului, Tulips & Sparkles?
M-am ales cu acest pseudonim din cauza faptului că, atunci când mi-am făcut primul id de Messenger, a fost sub denumirea de Pinky Rainbow. Ulterior, am decis ca nickname-ul de pe Facebook să fie același, astfel încât majoritatea cunoscuților au început să-mi spună Pinky, nu Bianca.

Denumirea blogului nu reprezintă mare lucru. A fost o idee de moment, întrucât voiam să-mi fac blog cât mai repede, așa că m-am gândit să alătur două lucruri care îmi plac, respectiv lalelele și luminițele colorate și foarte strălucitoare. Sinceră să fiu, în acest moment nu sunt mulțumită de numele pe care l-am ales. Mi se pare copilăresc, parcă nu mă mai reprezintă. Am de gând să îl schimb… în viitorul apropiat (sau îndepărtat), adică atunci când voi trece pe domeniu propriu.

3. Ce înseamnă bloggingul pentru tine? De ce și de când scrii și ce a schimbat în viața ta (dacă a schimbat ceva)?
Bloggingul reprezintă o dragoste mai veche. Am mai cochetat cu el, însă, din cauza temerilor cauzate de posibilele păreri ale celor din jur, am șters blogul pe care scrisesem acum câțiva ani. Eram mai timidă, în sensul că nu puteam da share articolelor mele pe site-urile de socializare, deoarece aveam impresia că prietenii vor râde de mine și de ceea ce scriam pe blog. Atunci nu știam că nu ar trebui să-mi pese de răutățile altora, cel mai bine fiind să am încredere în mine și în ceea ce îmi doresc să fac.

Blogul actual a luat naștere în luna septembrie a anului trecut, multe schimbându-se în viața mea odată ce am pășit în lumea ”jurnalelor virtuale”. Am cunoscut o mulțime de oameni frumoși, am avut parte de succese și de premii, datorită competiției SuperBlog, în special. Mi-au fost apreciate ideile transpuse pe ”foaie”, am fost aplaudată și felicitată, de foarte multe ori. Am căpătat mai multă încredere în mine și, totodată, am fost mai determinată ca oricând să îmi îndeplinesc visurile, unul dintre ele fiind acela de a câștiga o ediție SuperBlog.

4. Ești marea câștigătoare a celei de-a opta ediții SuperBlog. Ce ai simțit când ai aflat că ai câștigat premiul cel mare în Spring SuperBlog 2014? Te așteptai? Îți propusesei să câștigi locul I?
Atunci când am aflat că eu sunt câștigătoarea, am crezut că îmi explodează inima de fericire. Și nu glumesc. Pe de o parte, nu îmi venea să cred și trăiam cu teama că, în orice clipă, clasamentul se va răsturna, fiindcă nu ar fi fost prima dată când s-ar fi întâmplat asta. Diferențele de punctaj erau extrem de mici, de aceea nu am putut scăpa de îngrijorare până ce nu a „înghețat” clasamentul. Pe de altă parte, sentimentul de bucurie era la cote maxime și mă simțeam mândră de ceea ce făcusem, de locul I, de câștigarea premiului cel mare, prin forțe proprii. Nimic nu se compară cu sentimentul că ai ajuns în vârf, bazându-te doar pe tine însăți și pe imaginația ta bogată.

Din câte îmi amintesc, îmi propusesem să câștig, însă nu eram dispusă să calc pe cadavre pentru a face acest lucru. Astfel, consider eu, am ajuns sus fără să mă cert la cuțite nici cu sponsorii, nici cu ai mei colegi. Și spun asta nu din cauză că altcineva ar fi câștigat în acest mod, ci fiindcă eu sunt o fire mai vulcanică, având antecedente de ”ieșiri din fire” în altă ediție a competiției.

5. Ce crezi că a făcut diferența între tine și ceilalți concurenți? Ce bloguri ai admirat din rândul participanților?
Nu știu ce a făcut diferența între mine și colegii mei, însă contează să ai un gram de noroc. De exemplu, în urma contestațiilor, te poți cu alege cu niște puncte în plus, iar asta face diferența, uneori.
Dintre blogurile participante, am admirat foarte multe și nu aș vrea să dau nume, însă majoritatea erau ale concurenților mai vechi. Nu vreau să par ”rasistă”, dar cei pe care îi cunoșteam din iarna lui 2013 mi-au intrat la suflet, odată cu blogurile lor. Faptul că ne-am cunoscut la Gala de la Straja a contat enorm, dar, totodată, faptul că, la Gala de la NH Hotel [n.r. gala Spring SuperBlog 2014], bloggerii noi nu prea se băgau în seamă, ci păreau mai mult decât inabordabili, m-au determinat să fiu un pic mai reticentă, chiar și în privința blogurilor lor.

6. Cum ai prezenta, pe scurt, blogul tău cuiva care este străin de lumea online, mai ales celor care consideră că a-ți așterne gândurile pe foaia virtuală este o pierdere de timp și energie? (De ce) le-ai recomanda și altora să-și creeze un blog? (De ce da, de ce nu, cui?)
Draga mea, m-am pricopsit doar cu întrebări grele! Sinceră să fiu, nu știu cum aș putea vorbi despre propriul blog, nu știu cum l-aș prezenta altora, dar ideea principală ar fi aceea că sufletul meu este pus în fiecare cuvânt, în fiecare frază. De fiecare dată când scriu, las porțiuni din mine în articole, pentru că Tulips and Sparkles este căsuța mea virtuală, așa cum am mai spus.
Mă poate vizita oricine, blogul este primitor, iar eu nu vorbesc decât despre viață, cu tot ce cuprinde ea. Fie că dau sfaturi, că mă plâng sau că îmi imaginez scenarii ideale, toate acestea reprezintă părți din viața mea, cu bune și cu rele.
Mulți cred, probabil, că este o pierdere de vreme să ai blog. Însă nu-i adevărat. Până nu încerci să scrii și tu, până nu îți pui mintea la contribuție să faci un articol decent, nu ai dreptul să critici. A-mi așterne gândurile pe blog nu reprezintă, pentru mine, o pierdere de timp, ci, mai degrabă, timp bine investit. Pe blog pot să mă recreez, să mă descarc, să inventez povești de adormit copiii, să fac ce vreau. Pe blog, totul se rezumă la mine și la ceea ce îmi doresc să public. Dacă un cititor crede că nu îl ajută cu nimic ”fenomenul blogging-ului”, îmi pare rău pentru el. Știu, nimeni nu e obligat să citească bloguri sau să și-l facă pe al lui. Însă, uneori, e mai bine să citești, să te documentezi, să intri într-o altă lume, în cea imaginată de un blogger, decât să pierzi cu adevărat vremea uitându-te la știrile macabre de la televizor sau la emisiunile cu pițipoance și dramele lor.

7. Ce avantaje consideri că îți oferă blogul? Dar dezavantaje (dacă sunt)?
Principalul avantaj oferit de blog este acela că ajungi să cunoști oameni din toate colțurile țării, poate chiar ale lumii. Legi prietenii de durată, în timp ce câștigi premii scriind pentru diferite companii. Îmbini utilul cu plăcutul, practic. Dezavantaje… nu cred că sunt.

8. Cum ai descrie blogosfera din România?
Blogosfera din România este un pic ciudată.. Parcă a devenit la modă să ai blog, să scrii advertoriale, să muncești de acasă, câștigând bani de pe urma minții tale geniale. Iar asta e de bine, zic eu. Lucrurile astea se întâmplă de ceva timp peste hotare, însă trendul a ajuns mai greu până la noi. Cu toate astea, blogosfera românească ar trebui să se mai maturizeze. Mulți scriu din pură plăcere, alții doar din foame de premii și de bani. Greșeli gramaticale la greu, idei furate din alte părți, certuri, contraziceri, scandal.

În plus, am impresia că bloggerii mari îi privesc cu foarte multă superioritate pe cei mai micuți. Îi iau la mișto, se cred atotștiutori, îi jignesc ori îi resping din start, fără să îi bage în seamă. Blogosfera din România ar trebui să fie mai bine închegată, iar bloggerii să fie mai prietenoși, mai dispuși să comunice, să ajute. Bloggerii ar trebui să fie uniți, iar blogosfera să reprezinte o mare familie. Prea multă răutate, prea multă invidie, prea multe reproșuri și frustrări. Ar fi drăguț să ajutăm la formarea unei blogosfere mai ”bune”, mai prietenoase…

9. Cum te-ai simți în calitate de juriu în SuperBlog și cum te-ai asigura că evaluezi obiectiv eventualii prieteni din rândul concurenților? De altfel, deja ai jurizat articolele celorlalți participanți la ultima probă din Spring SuperBlog 2014. Cu ce impresii ai rămas?
Dacă aș face parte din juriu, nu aș putea evalua obiectiv. Sunt convinsă de asta. Eu sunt foarte subiectivă, iar când vine vorba de prietenii mei, nu pot rămâne indiferentă. Dacă, de exemplu, aș juriza proba de la Delaco, tot lui Daniel Botea i-aș da kilogramele de brânză, dar cu condiția unui CLOMPI și a câtorva pinguini, desigur.
Trecând la treburi mai serioase, jurizând ultima probă din Spring SuperBlog 2014, am ajuns la concluzia că este foarte greu să citești atâtea articole bune și să faci departajări corecte, fără să ai mustrări de conștiință din cauză că nu ai putut fi atât de obiectiv pe cât ți-ai propus.

10. Ce asemănări și deosebiri ai remarcat între cele două 2 ediții SuperBlog la care ai participat? (atat in ceea ce te priveste, cat si la modul general)
În primul rând, în prima ediție la care am participat, mi s-a părut că a noastră comunitate SuperBlog a fost mai unită și nu au existat chiar atât de multe certuri cum s-a întâmplat în primăvară. Atmosfera era mai relaxată, pierdeam nopțile stând de vorbă pe grup, până îmi aduceam aminte că vine un deadline și eu nu am scris nimic.
În rest, din punct de vedere al probelor, nu am avut cum să nu remarc faptul că ediția de iarnă este mai lungă și, implicit, mai dificilă decât cea de primăvară. Se strânge oboseală multă, nervii ajung să se întindă la maximum, explodezi de câteva ori până se termină competiția, dar te relaxezi la Gală și ajungi să vezi că nu e dracul chiar atât de negru, nici bloggerii atât de ”zmei” precum se cred pe Internet.

11. Părerea ta de ansamblu despre SuperBlog, cât mai obiectiv posibil? Ce-ți place, ce-ți displace?
Cel mai mult îmi place că această competiție unește oameni, chiar dacă, la prima vedere, nu pare așa. Îmi place că premiază advertorialele creative și mințile strălucite. Promovează folosirea imaginației, originalitatea și colaborarea dintre participanți și sponsori.

Ceea ce îmi displace, obiectiv privind lucrurile, este faptul că, pe alocuri, sponsorii sunt mai avantajați decât concurenții, ceea ce a condus de atâtea ori la nemulțumiri. E adevărat că sponsorii sunt importanți și că, fără ei, premiile puse la bătaie ar dispărea, însă superbloggerii sunt la fel de importanți și toată lumea ar trebui tratată în mod egal.

Au existat momente (în trecut) când concurenții se simțeau ai nimănui, având impresia că se luptă cu morile de vânt și că nimeni nu le ia apărarea. Astea au fost cazuri destul de izolate (nu știu dacă în prezent se mai întâmplă așa, eu vorbesc din prisma celor două ediții la care am participat). Totuși, ceea ce nu mi se pare corect este faptul că superbloggerii sunt penalizați chiar și atunci când depășesc cu o secundă deadline-ul, dar sponsorii pot întârzia cu notele fără să li se întâmple nimic, decât să li se atragă atenția și să se șteargă cu buretele respectiva întâmplare. În schimb, concurenții au de pierdut puncte, indiferent dacă motivul întârzierii a fost reprezentat de o răceală sau o plecare în delegație.

12. Ce sugestii ai pentru concurenții, sponsorii, partenerii și organizatorii SuperBlog?
Concurenții ar trebui să fie mai încrezători în forțele proprii și să se zbată pentru a trece linia de finish a competiției. Știu că este greu și obositor. De multe ori, chiar și mie mi-a venit să renunț, dar nu am făcut-o. Am preferat să îmi depășesc limitele, să mă lupt cu oboseala sau cu momentele în care nu îmi găseam inspirația, tocmai pentru a nu mă îneca la mijlocul competiției. Știam să înot printre probe și deadline-uri, nu aveam de gând să mă dau bătută, nu aveam de gând să renunț la mândria mea de a fi finalistă, indiferent de locul pe care l-aș fi ocupat în clasament.
Pe de altă parte, sponsorii ar trebui să se străduiască în a se încadra în termenul-limită al jurizărilor și să țină cont de greșelile descoperite în articole, fără să accepte nerespectarea regulilor impuse de la bun început. Fiindcă majoritatea superbloggerilor fac tot posibilul să pună link-urile exact acolo unde trebuie și să folosească acele cuvinte-cheie cerute, însă alții nu își bat capul cu așa ceva. Depunctarea ar trebui să fie făcută… începând de la nerespectarea regulilor de bază. În rest, știu că subiectivitatea este la putere, iar aici chiar nu am nimic de comentat. E de înțeles.
O sugestie pentru organizatori: faceți o Gală și la Constanța! Ați promis… cândva! 🙂

13. Având în vedere declarațiile tale de la gala SuperBlog 2013, organizată la Straja, explică-ne legătura directă dintre emoții și foame.
Este simplu: atunci când sunt emoționată, îmi vine să mănânc. De ce? Pentru a-mi astupa golul din stomac, pentru a-mi distrage atenția de la ceea ce urmează să se întâmple. Eu sunt dezghețată, în general, dar, când vine vorba de vorbitul în public, se rupe filmul și mă rușinez. Uneori, mă pierd, nu-mi mai găsesc cuvintele, uit cum mă cheamă…
Exagerez, evident. Dar ideea e că nu-mi place să fiu scoasă ”în fața clasei” pentru a ține un discurs. Iar atunci când întâmpin astfel de ”probleme”, mă refugiez în mâncare! Whatever the problem is, the answer is in the fridge! 🙂

14. Vara 2014 ți-ai petrecut-o în SUA, cu un program Work & Travel. Ce ți-ai propus și ce ai obținut din această experiență? Ce înseamnă pentru tine „visul american”?
Din experiența americană am obținut multe. În primul rând, mi-am făcut mulți prieteni (din toate țările, dar majoritatea sunt românași de-ai mei). În al doilea rând, am văzut unele dintre cele mai frumoase orașe din lume: New York și Chicago, ceea ce mi-a umplut sufletul de o bucurie de care nu am mai avut parte, întrucât acesta a fost visul meu încă de când eram mică: să văd New York, să văd America! Bineînțeles, mă simt foarte mândră de mine însămi, mai ales pentru că am avut curajul de a pleca singură… la capătul lumii. Mi-am pus visurile în valiză și am plecat!
Sinceră să fiu, experiența asta m-a maturizat, m-a învățat să cunosc valoarea banului (de fapt, a dolarului, pentru că, în România, acesta nu are valoare, dar în State te descurci foarte, FOARTE bine). Am devenit independentă (peste noapte), m-am trezit printre străini și am putut face față greutăților prin care am trecut, dar a meritat tot efortul depus! Nu regret nimic, ci din contră! Abia aștept să plec din nou. Cert este că iubesc America și acum este ca o a doua casă pentru mine.

15. Cum te-ai descrie în 5 cuvinte?
Curajoasă, optimistă, prietenoasă, spontană, orgolioasă.

16. Ce carieră îți dorești să urmezi și ce planuri ai pentru blogul tău?
Nu mă pot exprima în privința carierei, momentan. Am planuri mari, dar nimic nu este bătut în cuie.
Blogul este abandonat de astă vară, dar îmi propun să mă reapuc de scris cât mai curând. Nu mi-am pus în gând nimic ieșit din comun în ceea ce privește blogging-ul, dar poate îmi vor veni idei pe parcurs.

17. Care este, în opinia ta, rețeta de succes în blogging?
Nu există o rețetă anume, dar cel mai important este să fii original!

Mai jos, întrebări primite din public:
Emil Călinescu:

18. Când vom avea onoarea să te vedem îmbrăcată în roz la o gală SuperBlog?
Nu știu… Nici nu cred că mai am haine roz! Sau am? Nu-mi amintesc, trebuie să mă uit prin șifonier.

19. Când îți faci domeniu propriu? Îți vei păstra, la autor, numele Pinky?
La un moment dat, voi trece pe domeniu propriu, însă nu mă pot pronunța la o anumită dată. Este posibil să îmi păstrez numele de Pinky, fiindcă sunt șanse mai mari să mă recunoască lumea, dacă asta voi trece la autor.

20. Pe când un blog în engleză?
Ăăă, nu m-am gândit niciodată la asta!

21. Ce ne aduci din State? :))
Pe mine însămi! E suficient!

22. Proba preferată / proba care ți-a plăcut cel mai puțin în Spring SuperBlog 2014?
Proba mea preferată a fost cea dată de către Delaco (Fan Brânză, regizor și scenarist!), iar cea care mi-a displăcut: Teatrul – trecut, prezent… viitor?, dată de TES.

23. Ce părere ai avut despre ultima probă și despre ideea de a vota ceilalți participanți?
Ultima probă a fost foarte faină! Nu știu la ce te referi atunci când spui ”ceilalți participanți”. Poate foști participanți? Oricum, ideea asta mi s-a părut super, fiindcă am avut ocazia să fim jurizați de niște oameni care au fost, cândva, ca noi. Chiar dacă nu am câștigat acea probă, a fost una dintre preferatele mele.

24. Vavaly: Câte ore pe zi ai lucrat la articolele pentru concurs și cât de serios ai abordat această provocare? A fost mai mult decât blogging?
Provocarea am abordat-o cât se poate de serios, atât în prima ediție, cât și în a doua. Iar asta se putea observa din faptul că petreceam ore întregi pentru a scrie un articol. Am făcut poezii care aproape ajungeau Luceafărul din urmă, iar acest lucru nu se poate face într-o oră. Uneori, mă focusam pe o anumită probă chiar și 2 zile, fiindcă trebuia să-mi adun toate puterile și toată imaginația, în speranța că voi pune pe tavă ceva proaspăt și bun. Nu am reușit de fiecare dată, dar m-am străduit mult. A fost mai mult decât blogging, a fost o ambiție de-a mea.

25. Dana Toader: În ce fel /cum (dacă) ți-a schimbat SuperBlog viața (pe timpul și după)?
SuperBlog nu mi-a schimbat viața decât prin faptul că am prins mai multă încredere în mine și în stilul meu de a scrie, dar și prin înconjurarea cu mulți oameni frumoși, pe care îi numesc, acum, prieteni.

26. ULTIMA provocare, tot de la (narcisistul) Emil: „Compară interviul tău cu interviul acordat blogului meu”
Interviul acordat acum mi-a părut mult mai lung decât cel acordat lui Emil! :))