Hello! Eu sunt Lelia Iancu, o româncă în vârstă de 37 de ani, ce trăiește în diasporă – Italia.
În ultimii aproape 5 ani de când am părăsit țara, evenimentele, într-un fel sau altul, m-au împins (pentru a nu zice că m-au forțat) să mă reinventez. Dacă în România cochetam cu scrisul doar în momentele mele intime sau când treceam prin “tragedii” sentimentale specifice vârstei 20+, în august 2018 am decis sa am o altă abordare față de acesta. Așadar, am deschis primul meu blog pe WordPress – https://laportileatlantidei.wordpress.com.
Am scris haotic timp de vreo 2 luni, abordând subiecte despre care eram curioasă, dar și pentru a vedea impactul acestora la public. Am fost plăcut surprinsă sa văd cum apar primele aprecieri! Încurajată, la final de septembrie 2018, am descoperit concursul SuperBlog și de aici a început adevărata aventură! Am decis să deschid un nou blog, de această dată pe domeniu propriu – www.atlantidei.eu. Chiar dacă m-am înscris după începerea competiției, aproape imediat am câștigat câteva probe, diverse locuri, ceea ce mi-a adus validarea personală de care aveam nevoie. Nu dau pe dinafara când vine vorba despre încrederea în mine, in general 🙂 Am participat și la următoarea ediție a acestui concurs și fără să plănuiesc sau să-mi dau seama, au început să-mi ajungă și cereri de la diverși clienți! Am fost entuziasmată și mi-am lăsat câte o bucățică de suflet in fiecare advertorial scris. Însă, așa cum se întâmplă începătorilor, am trecut și prin situații în care a trebuit să mă rog pentru a-mi primi banii, situații în care nu am fost plătită, acceptul de a scrie la prețuri foarte mici, chiar dacă munca din spatele a 1000 de cuvinte era masivă, la fel și documentarea! După toate aceste peripeții, am renunțat aproape, scriind sporadic și doar pentru cine acceptă prețurile mele, stabilite după un riguros search pe Internet și în conformitate cu calitatea pe care o ofer. Din acel moment, cererile au început să scadă până la dispariție, între timp intervenind și problema faptului ca nu pot emite factură, ci o doar o chitanță recunoscută de către UE care scutește de la taxe și impozite atât clientul, cât și pe mine, dar oamenii, neavând destule cunoștințe sau contabili “dezvoltați”, le este teamă și refuză!
Am debutat, timid, cu scrieri de proză și poezie, textele mele apărând deja in 2 antologii: în anul 2020, în Buzău, cea de poezie „Iubirea ca o poezie”, în 2021, cea de proză, la Editura Siono, primul volum „Șotron pe zăpadă” – „Let it Snow” și urmează cea de-a treia, ce va fi de proză, la Editura Quarto.
Sunt pasionată de astrologie, fiind mereu în căutare de răspunsuri. Studiez domeniul de ceva timp și aștept sa îmi iau diploma de astrolog. În general, sunt atrasă de tot ce înseamnă istorie, mitologie mai ales, mister, ocult, ezoterism. Îmi place să citesc și să visez cu ochii deschiși povești pe care mai apoi le aștern cu frenezie pe blogul meu generalist. De ce generalist? Pentru că îmi place libertatea de a scrie despre orice (bineînțeles, în limita bunului simț). Lectura și filmele sunt alte pasiuni ce mă ajută să îmi dezvolt imaginația, creativitatea și să îmi îmbunătățesc vocabularul. Prefer literatura clasică, în general.
Pentru a afla mai multe despre ceea ce scriu și cum scriu, vă invit cu drag pe blogul meu www.atlantidei.eu Vă mulțumesc pentru timpul pe care mi-l acordați de fiecare dată când îmi lecturați articolele!