Salutare, superbloggeri şi fani brânză! Delaco, unul dintre sponsorii voştri preferaţi, revine cu o nouă provocare, inspirată de deja-celebrul Toni Delaco şi versiunea sa mai mică, Toni Jr. 🙂 Inspiraţie şi succes să aveţi!
Titlul probei: Toni vs. Toni Jr, talentele celor mai mari fani brânză
Sponsorul probei: Delaco Distribution SA
Introducere:
Pentru noi, este o mare brânză să îţi placă brânza! Am făcut o pasiune nu numai din a savura o brânză bună, ci şi din a căuta cele mai bune brânzeturi şi a le aduce fanilor din jur. Vrem să transmitem pasiunea noastră tuturor şi pentru asta căutăm cele mai năstruşnice asocieri între brânză şi orice altceva. Pentru noi, calităţile brânzei sunt atât de importante, încât suntem în stare de orice pentru a le face cunoscute, iar cea mai mare satisfacţie o avem atunci când şi voi, cei cu care vorbim, înţelegeţi acest lucru şi vorbim aceeaşi limbă. Haideţi să spunem „brânză” şi să dăm mai departe!
Enunțul probei:
Pasiunea pentru brânză a lui Toni şi Toni Jr. este atât de mare, încât ajunge la rang de artă. Pentru cei doi, deja nu mai este suficient să prezinte Brânza Pufoasă ca fiind cea mai pufoasă şi cu gust proaspăt. Toni, cu şarmul său, cucereşte doamnele cu vorbe de alint şi declaraţii romantice: „pufoasă ca buzele dumneavoastră”, „rafinată ca un sărut furat pe malul Senei”, iar Toni Jr. cucereşte cu inocenţă şi umor ingenuu: „mai fină ca mângâierea lui mami după ce iei <foarte bine> la română”, „mai gustoasă decât invidia colegelor după ce apari într-o rochie nouă în parc”. Ce mai… se vede clar că cei doi sunt cei mai mari fani brânză şi că îşi iau treaba foarte în serios!
Vrem să vedem dacă printre voi se ascund fani brânză mai mari ca Toni şi Toni Jr. De aceea, vă provocăm la un exerciţiu creativ: ce alte replici ar putea folosi Toni şi Toni Jr. pentru a prezenta brânza pufoasă sau orice altă brânză? Vrem de la voi cele mai năstruşnice idei şi asocieri, cele mai comice situaţii, cele mai tari replici demne de fani brânză adevăraţi. Poate fi Brânza fondue sau Schabziger, Caşcaval sau Byaslag, Brânza pufoasă ori Halloumi, Cottage sau…. alegeţi voi sortimentul şi prezentaţi-ni-l în cel mai original mod posibil 🙂
Surse de informare recomandate:
- https://www.youtube.com/watch?v=R8-vxfiGs2Y
- https://www.youtube.com/watch?v=0x65NKcaX6M
- https://www.youtube.com/watch?v=S25vy81YFng
- https://www.youtube.com/watch?v=5Q2aTLFRjoM
- https://www.youtube.com/watch?v=VqXmsKI3mK8
- http://fanbranza.ro/category/toni/
- Cuvinte-cheie de utilizat: obligatoriu cel puţin două, la alegere: fan brânză, pufos/pufoasă, brânză, fan
- Includeţi link (obligatoriu) spre http://fanbranza.ro/
- Opţional, puteţi include imagini care să ilustreze asocierile (nu se va depuncta lipsa imaginilor!)
- Fără limită minimă / maximă de cuvinte. Punctăm calitatea, nu cantitatea!
Criterii de jurizare:
- Creativitatea, originalitatea, umorul, adaptarea textelor pentru cele două personaje
- Respectarea temei
- Fluenţa şi coerenţa textului
- Documentare
- Corectitudinea gramaticală
- Respectarea cerinţelor tehnice (cuvinte-cheie, link) etc.
Baremul de jurizare:
- 10 puncte din oficiu;
- Respectarea temei – 30 puncte;
- Creativitatea și originalitatea – 35 puncte;
- Respectarea cerințelor tehnice – 15 puncte;
- Coerența și ușurința în exprimare, corectitudinea gramaticală – 10 puncte.
Juriu: Simona Borăscu – Marketing & PR Coordinator Delaco
Termen limită: vineri, 30 octombrie 2015, inclusiv (până la ora 23:59)
Termen de jurizare: vineri, 6 noiembrie 2015, inclusiv (până la ora 23:59)
Premii: 3 premii, constând în brânzeturi şi premii pufoase, pentru primii clasaţi la această probă.
UPDATE: În urma jurizării, premiile mai sus menționate revin următorilor participanți:
- Cornelia Crina Popa – Mesagerul – 100 puncte
- Constantin Târnoveanu – „Iecheama Maliei” – 99 puncte
- Bogdan Dărădan – 22 de CUVINTE si IDEI daca DEX-ul si manualul de Limba si Literatura Romana ar fi fost amestecate cu branza si Urmuz – 98 puncte
Pentru a participa la această probă, vă rugăm:
1. Să redactați un articol pe tema enunțată mai sus și să-l publicați pe blogul cu care v-ati înscris în competiție. Înainte de a publica articolul pentru această probă, este necesar să fiți înscriși și acceptați drept participanți în competiție;
2. Să menționați în articol că acesta a fost scris pentru SuperBlog 2015 (de exemplu, la finalul textului);
3. Să vă logați la contul personal din platforma de jurizare SuperBlog cu datele de acces stabilite la înscriere și să introduceți link-ul către articolul de pe blogul participant și textul articolului (copy-paste), la proba corespunzătoare. După înregistrarea articolelor în platformă, textul acestora nu poate fi modificat. Încălcarea acestei reguli și/sau cazurile dovedite de plagiat atrag eliminarea din competiție.
Pentru a ne fi tuturor mai ușor să urmărim informațiile legate de competiție, vă rugăm să comentați numai la subiect. Dacă aveți întrebări generale legate de SuperBlog, fără legătură cu această probă, vă rugăm să ni le adresați într-un comentariu în pagina Q&A. Vă mulțumim!
UPDATE: Articolele înregistrate în platforma SuperBlog la această probă, în ordinea înscrierii:
- Doctor WHO – pe planeta Brânză. Sezonul Trepă, episodul 3.
- Proba 11 Super Blog
- „Iecheama Maliei”
- Esti fan beanza? Daca nu devin-o!!!
- Mare branza sa fii fan!
- Brânza cea de toate zilele
- Dragoste la prima… privire
- Un fan mai deosebit
- Aventurile lui Toni si Toni Jr. cu branza Delaco
- Nu ai cum sa-i rezisti!
- Despre prima iubire
- Actori intr-o reclama buna
- Mesagerul
- Fan brânză
- Cheesy Story
- Toni vs. Toni Jr.: concurs de rime suave
- „Scrisorar” cu brânză pufoasă. SuperBlog 2015 (11).
- Zeita branzei
- Cu Delaco prin galaxie
- Pufulica
- 22 de CUVINTE si IDEI daca DEX-ul si manualul de Limba si Literatura Romana ar fi fost amestecate cu branza si Urmuz
- Brânza ca o muză
- Inmormantare cu gust amar de branza
- Inima unei păpădii
- DIALOG IMAGINAR
- Mare brinza pentru marele conducator
- O poveste brânzoasă
- Toni vs. Toni Jr., talentele celor mai mari fani brânză
- Balada celor doi Toni
- Valiza cu surprize
- Bacalaureatul Delaco
- De branza
- Un cadou special si delicios
- Replici delicioase
- Say „cheese”!
- Este o mare branza sa fii fan branza?
- Fani branza
- De ce a trecut găina strada?
- Justiţie brânzească
- Fan branza!
- Vreau patru, cumpar patru
- Fanii brânză să poftească în vagoane!
- Jaf brânzos
- Pufoșenii
- Esti crema de branza pufoasa daca…
- Ce se naşte din Tony, brânză mănâncă
- Fani brânză de la mic la mare
- Arta-n branza sau branza-n arta?
- Sunt Fan brânză Delaco, cea mai tare din parcare!
- 11.Branzeturi de la Tony Delaco
- Superblog: Sunt fan brânză
- Din dragoaste pentru branzeturi…
- Spune ” BRÂNZĂ! ”
- 11. O familie de fani brânză la cumpărături
- A FI SAU A NU FI FAN BRANZA
- Fan Branza?
- În competiție cu Toni Delaco
- Proba 11. Talentele celor mai mari fani brânză
- Şi brânza poate crea dependenţă
- 11.Jurnalul unei zile normale într-o familie de fani brânză!
- TOP 3 FILME FAN BRANZA
- S.B. #11 „Toni vs. Toni Jr., talentele celor mai mari fani brânză”
- Interviul
- Scurte scheciuri de reclamă la brânză, cu Toni Delaco și al său junior! – (proba 11 – SuperBlog 2015)
- Dragoste la grădi!
- Suntem fani brânză pufoasă
- Brânză! Zâmbește!
- Esti cu adevarat fan branza?
- „Seducţie” Fan-Brânză
- Cum am devenit fan brânză
- Și Maria e fan brânză!
- Să te brânzești de invidie, nu alta!
- Toni De-LA-CO-dlea versus a.k.a.* …
- Cum e tata, aşa şi fiul!
- Brânză și „căpușe”
- Say cheese
- Reclama, sufletul comerțului
- Situatii hazoase si replici branzoase
- DE LA COnu’ pentru …
- Fan branză pufoasă de la Delaco
- O nouă dependență: pufoșenia albă
- Toni, ai o nouă scrisoare de la Fondue!
- TO CHEESE, OR NOT TO … CHEESE
- Discuții. DE LA COpil la copil
- Oglinda, oglinjoara, cine-i cel mai mare Fan Branza din tara?
- Declaraţie de dragoste
- Printesa Mozzarella si tara laptelui
- Moduri in care ii poti spune branzei ca o iubesti
- Delaco devine bestseller
- Ciobanul, țâța și brânza
- De la Co. Toni & Co.
- In final ramane branza!
- Catalog cu 80 de motive sa devii Fan Branza
- Toni vs. Toni Jr., talentele celor mai mari fani brânză
- Dependențe
- Rubinele de la Delaco
- Toni și Toni JR. se întoarce la gustul original al brânzei
- Toni vs. Toni Jr., talentele celor mai mari fani branza
- DELACO DE LA COrina
- Pufoșenia întruchipată
- Ce înseamnă când visezi brânză?
ileana-carmen says
Putem sa folosim imagini cu produsele Delaco, alte imagini decat cele postate aici, in articolul pentru aceasta proba? Imagini luate de pe site-ul lor Delaco.ro?
Echipa SuperBlog says
Ileana, desigur, puteti include orice imagini considerati relevante. Spor!
Dan Scraba says
Salut! Este obligatorie includerea in art a celor doua personaje (Toni si Toni jr.) si existenta unui dialog intre ele? Sau se poate si fara?
Echipa SuperBlog says
Salut, Dan! Am intrebat juriul, iata raspunsul:
„Articolul nu trebuie sa fie scris ca si cand unul dintre cele doua personaje l-ar scrie, insa macar putin ar trebui sa se faca referire la personaje pentru a sti despre cine este vorba.
Nu este obligatoriu sa existe un dialog intre cei doi, iar articolul, pana la urma, este despre branza, nu despre personaje.”
Succes si inspiratie!
carmen says
Nici nu stiu daca sa depun contestatie sau nu, findcca suntem doar la mijlocul competitiei,si poate va fi nevoie in alta parte. Dar imi zic punctul de vedere aici. E greu cu actorii acestia, dar e si mai greu pentru cei care jurizeaza. Oare pe ce scenariu au mers?Of, of, of, of
Trecem mai departe si speram la mai bine la alte probe 🙂
Echipa SuperBlog says
Carmen, noi vedem multe note mari la aceasta proba, deci intelegem ca juriului i-au fost pe plac articolele voastre 🙂 Mult succes in continuare!
carmen says
Cred ca cel mai apreciat premiu ar fi fost pentru 5-10 bloggeri in ordinea punctajelor,dupa top 3 , o PUFOSENIE MARE!!! Ar fi fost bataie pe ele 🙂 O sugestie daca va mai fi o provocare de la DELACO 🙂
Echipa SuperBlog says
Multumim pentru sugestie, Carmen! 🙂