Bine v-am găsit, superbloggeri! Iată-ne ajunși la jumătatea competiției! În proba de astăzi, Democracy Mania vă îndeamnă să scrieți despre democrație și implicare civică. Spor și succes!
Titlul probei: Democrația în România, între vis și realitate
Sponsorul probei: Democracy Mania
Introducere:
Democracy Mania este o platformă care militează pentru implicarea cetățenilor în viața comunității. Ei pot lua atitudine prin semnarea petițiilor menite să dezbată probleme de actualitate, să voteze în cadrul referendumurilor sau să dezbată pe forum teme de real interes. Totodată, sunt încurajate acțiunile caritabile, evenimentele umanitare, donațiile, dar și alte inițiative ale organizațiilor non-profit care au drept scop întrajutorarea semenilor și îmbunătățirea calității vieții celor aflați în nevoie și în suferință.
Totodată, Democracy Mania polarizează o comunitate a oamenilor care cred în democrație și în valorile acesteia, care au înțeles că dezvoltarea propriei națiuni reprezintă responsabilitatea fiecăruia și că viitorul se află în mâinile noastre, ale tuturor.
Enunțul probei:
Democrația este, în traducere literală, „conducere de către popor”. Etimologia cuvântului este de origine greacă, de la demokratia, prin alăturarea lui demos, „popor” + kratos, „putere”, rezultând astfel „puterea poporului”. Cu alte cuvinte, puterea ar trebui să se afle în mâinile noastre, ale tuturor. Evident, dacă suntem conștienți de asta. Însă, de aproape 30 de ani, România se află într-o lungă tranziție, de la un regim totalitar, închis, la principiile democratice importate din Occident. Cum se realizează acest lucru? În ce măsură este România un stat democratic și cât de sănătoasă este democrația de aici în comparație cu alte state? Aceste sunt doar câteva întrebări care ne răsar în minte atunci când vorbim despre democrație.
Plecând de la propria opinie asupra conceptului de “democrație”, scrie un articol în care să îți provoci cititorii să reflecteze asupra nevoii de implicare individuală în comunitatea în care trăiesc. Explică-ne, din punctul tău de vedere, la ce nivel se află democrația în România în prezent și cum putem promova principiile democratice astfel încât acestea să reprezinte fundamentul societății în care trăim.
Suntem deschiși către orice fel de perspectivă sau stil de scriitură preferat. Apreciem și încurajăm abordările de tipul “think outside the box”, care ies din tiparele uzuale pe care o astfel de temă le poate impune.
Surse de informare recomandate:
Cerințe tehnice:
- Utilizați următoarele cuvinte-cheie (obligatorii): democrație, petiție online, referendum.
- Cuvintele-cheie vor fi folosite după cum urmează: cel puțin unul dintre ele în titlu și toate în primele trei paragrafe ale articolului. Sunt permise variațiile.
- Includeți în articol următoarele linkuri:
- https://ro-mania.ro/petitii plasat pe unul dintre cuvintele-cheie mai sus menționate, la alegere;
- link către orice articol de pe portalul https://ro-mania.ro/, plasat pe orice cuvânt considerați potrivit în context din categoriile Petiții, Referendum, Evenimente, Donații;
- un link către o sursă de informare consacrată (Wikipedia, publicatie media, site-urile relevante in domeniu)
- Linkurile interne sunt permise.
- Ilustrați cu cel puțin o fotografie. Inserați logo-ul Democracy Mania (obligatoriu). Utilizarea fotografiilor din galerie este la latitudinea fiecăruia. Recomandăm să folosiți câte o imagine la fiecare 250 de cuvinte scrise (este o recomandare, nu o cerință obligatorie!). Sunt permise și alte fotografii sugestive în context – cu menționarea sursei, fără link.
- Recomandăm postarea articolului și în secțiunea Forum a platformei Democracy Mania, în categoria dedicată: https://ro-mania.ro/forum/opinii-despre-democratie/
- Articolul va avea între 800-1200 cuvinte.
Criterii și barem de jurizare:
- 10 puncte din oficiu;
- Respectarea temei, documentare – 25 puncte;
- Creativitatea și originalitatea – 25 puncte;
- Corectitudinea gramaticală – 15 puncte;
- Respectarea cerințelor tehnice (cuvinte-cheie, linkuri, număr minim/maxim de cuvinte, logo) – 15 puncte;
- Coerența, fluența textului – 10 puncte.
Juriu:
- Irninis Miricioiu Ciugulan – PR manager Democracy Mania
- Paul Mihuș – Project manager Democracy Mania
Termen limită: sâmbătă, 2 noiembrie 2019, inclusiv (până la ora 23:59)
Termen de jurizare: 9 noiembrie 2019 UPDATE: În urma deciziei juriului de a reevalua toate articolele, la solicitarea concurenților, termenul de acordare a notelor finale se amână pentru 22 noiembrie a.c.
Premii:
- Premiul I – 1000 lei
- Premiul II – 500 lei
- Premiul III – 300 lei
- Mențiune – un creion cu radieră
UPDATE: În urma jurizării și rejurizării, sunt desemnate câștigătoare următoarele concurente, premiul III suplimentându-se în concordanță:
- Oana Pană – Scrisoarea unui tânăr român pentru democrație – 99 puncte
- Mara Rus – DEMOCRAȚIA ÎNCEPE ÎMPREUNĂ – 98 puncte
- Violeta Giol – Consideratii despre democratie – 97 puncte
- Cătălina Cucu – Democraţia şi o pereche de bocanci – 97 puncte
Pentru a participa la această probă, vă rugăm:
1. Să redactați un articol pe tema enunțată mai sus și să-l publicați pe blogul cu care v-ați înscris în competiție. Înainte de a publica articolul pentru această probă, este necesar să fiți înscriși și acceptați drept participanți în competiție. Înscrierile continuă și pe durata SuperBlog, vă puteți alătura oricând. Atenție însă! Dacă doriți să participați la o probă al cărei termen-limită a expirat deja, se vor aplica penalizări pentru întârziere (detalii, în regulament);
2. Să menționați în articol că acesta a fost scris pentru SuperBlog 2019 (de exemplu, la finalul textului);
3. Să vă logați la contul personal din platforma de jurizare SuperBlog cu datele de acces stabilite la înscriere și să introduceți link-ul către articolul de pe blogul participant și textul articolului (copy-paste), la proba corespunzătoare. După înregistrarea articolelor în platformă, textul acestora nu poate fi modificat. Încălcarea acestei reguli și/sau cazurile dovedite de plagiat atrag eliminarea din competiție.
Pentru a ne fi tuturor mai ușor să urmărim informațiile legate de competiție, vă rugăm să comentați numai la subiect. Dacă aveți întrebări generale legate de SuperBlog, fără legătură cu această probă, vă rugăm să verificați pagina Întrebări și răspunsuri sau să ne contactați. Vă mulțumim!
UPDATE: Articolele înregistrate în platforma SuperBlog la această probă (în ordinea înscrierii):
- Recviem pentru democrație
- Democrația în România, între vis și realitate
- Scrisoare despre democrație către tânărul apolitic
- „Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul!”… Timp avem berechet. Dar democrație?
- Democrație, spiritualitate și dezvoltare personală
- Vrei democrație? Implică-te!
- Despre democrație, cu dor și jale
- Manifest pentru democrație
- Democraţie? Nu! Ţi de pare…
- Democrația este și despre dreptul de a te exprima public
- Democrația românească: un câmp de flori care așteaptă răsad curat
- România postdecembristă între tranziția spre democrație, vis, aspirație și convertire formală la valorile occidental-europene. Veriga lipsă: Schengen.
- Trăim într-o democrație?
- Opinii personale despre democraţie
- Trăim într-o democrație
- De ce citim? Cartile si democratia.
- Democrație, democrație, dar să știm și noi!
- Democrația, o utopie necesara
- ROMÂNIA MEA ȘI VEȘNICA EI FUGĂ SPRE DEMOCRAȚIE
- Democrația și drepturile gamerului
- Omul între democrație și rațiune
- Referendum pentru democraţie
- Implică-te, votează, contribuie la consolidarea democrației!
- Democrația prin ochii mei
- Democrație în România? Totul depinde de noi
- DEMOCRAȚIA ÎNCEPE ÎMPREUNĂ
- AVEM DEMOCRATIE, VREM MERITOCRATIE
- VREAU O ȚARĂ CA AFARĂ! ROMÂNIA ȘI DEMOCRAȚIA ÎNCOTRO?
- IMPLICAREA SALVEAZĂ DEMOCRAȚIA!
- Alege democrația!
- TU CE FACI PENTRU CA ȚARA TA SĂ AIBĂ O DEMOCRAȚIE SĂNĂTOASĂ?
- Scrisoarea unui tânăr român pentru democrație
- Discurs pentru democrație
- Fii parte din democrație!
- Ai participa la un referendum despre libertatea presei în România?
- Democrație în țara lui Papură Vodă
- DESPRE DEMOCRAȚIE PE ÎNȚELESUL COPIILOR
- Democrația e în puterea fiecăruia
- Democrația în România depinde de fiecare dintre noi
- Despre miopie și democrație.
- Democrația e plantă plăpândă …
- De la micro la macro în ale democrației
- Cu sinceritate despre democrație
- Cum văd eu România ca democrație
- Democrația în România … vis sau realitate?
- Democrația și revoluția individuală
- Democratie sau nebunie?
- Empatia salvează democrația?
- Democraţia şi o pereche de bocanci
- Romania – țara în care democrația e în comă profundă
- Despre democrație… la scoala
- Manifest pentru democrație
- Democrația în casă și nu numai
- Democrația- între vis și realitate
- Cât de important este pentru tine spiritul civic în democrație?
- Consideratii despre democratie
- La Democratie
- Democrația- puterea oamenilor de schimba împreună pentru binele fiecăruia
- Nu avem timp să facem toate greșelile.Democrație sau nu?
- Lecții de democrație și spirit civic de la cei mici
- România – între democrație și dictatură mascată
- Piatră, hârtie, foarfecă. Despre democratie.
- Democrația, cea mai fierbinte fantezie erotică a românilor
- Motivele pentru care democrația din România „scârțâie”
- Despre democrație și altele – ROMÂNIA
- Dupa aproape 30 de ani de la ‘’Democratie’’
- Decalogul democrației în România
- În democrație schimbarea începe de la tine
- Democrația văzută prin ochii oamenilor
- Democrația în România, între vis și realitate
- Cu gândul la democrație
- România rimează cu democrația?
- Lectie de democratie in prag de noiembrie
DanaC says
Bună ziua! Sunt permise şi video-uri de pe YouTube? Mulțumesc!
Irninis Miriciou Ciugulan says
Da, de ce nu?
Ioana Vlad says
Buna, as dori si eu o confirmare in ceea ce priveste „un link către o sursă de informare consacrată (Wikipedia, publicatie media, site-urile relevante in domeniu)”. Am fost depunctata anterior pentru un link aparent inofensiv care, dupa juriu, reprezenta concurenta, fiind vorba de un ziar online.
In cazul de fata se pot folosi linkuri catre site-uri ale unor ziare/televiziuni/surse media din România sau strainatate? Exista ceva ce s-ar putea numi concurenta pentru Democracy Mania? Exista surse nerecomandate?
Stiu, e un comentariu foarte tipicar dar suflu si-n iaurt. 😉
Irninis says
In principiu, Democracy Mania nu are neaparat concurenta, competitori directi. Cand ne referim la o sursa de informare consacrata poate fi atat din tara cat si din strainatate, cu unica observatie ca site-ul respectiv ar trebui sa ofere credibilitate. Nu incurajam surse care promoveaza fake news sau cele de tip cancan. Din punctul nostru de vedere, ele pica din start atunci cand vine vorba de acest criteriu. In rest, nu avem restrictii si nici recomandari speciale.