Bun găsit, superbloggeri! Proba de astăzi vă îmbie la lectură și, totodată, vă pune imaginația în acțiune. Succes!
Titlul probei: Transformă-ți personajul preferat în cititor
Sponsorul probei: Editura RAO – o carte pentru fiecare
Introducere:
Istoria unei edituri este construită, an de an, prin cărţile pe care le aduce cititorilor. La cei peste 23 de ani ai săi, RAO numără mii de cărţi, sute de autori și milioane de pagini, destinate copiilor, adulţilor, pasionaţilor de literatură, istorie, memorialistică. Sigur, cifrele sunt importante, dar şi mai important este ceea ce am încercat să clădim: o obişnuinţă a cititului, a gustului pentru lectură, pentru cultură.
Enunțul probei:
Dragă prietene superblogger,
Închipuieşte-ţi că eşti personajul tău preferat din multitudinea de cărţi pe care Editura RAO le aduce, an de an, în librării. Deschide lumea cărților, îmbracă haina personajului, respiră adânc aerul care îl înconjoară și plimbă-te prin locurile unde merge el. Pătrunde în lumea lui, apoi gândeşte-te: oare ce carte îi place, ce carte l-a format sau ce carte (sau cărţi) l-ar ajuta într-un moment crucial? Descrie cartea sau cărţile, explică de ce ai ales aşa pentru el, de ce crezi că i-ar plăcea sau că l-ar ajuta, ce schimbări ar putea produce această carte – în modul de a vedea lucrurile, de a se raporta la sine şi la lume, în comportamentul sau atitudinea lui. Cuvântul cheie este verbul a plăcea. Alege, deci, alege o carte care îţi place cu adevărat, fie că este vorba despre ficţiune, non-ficţiune, carte pentru tineri, adulţi, copii.
Ceea ce vrem e să te cunoaştem, să aflăm ce îţi place şi de ce, să înţelegem cum le vorbeşti cititorilor tăi. Aşa că lasă-ți imaginaţia liberă. În lumea cărţilor, totul e posibil.
Surse de informare recomandate:
Cerințe tehnice:
- Textul trebuie să aibă minimum 390 de cuvinte, maximum 800
- Link spre pagina de prezentare a cărții, plasat pe titlul acesteia (obligatoriu). Vă rugăm să nu includeți în articole mai mult de 3 linkuri spre site-ul raobooks.com, chiar dacă menționați mai multe cărți (maximum 5). Puteți prezenta și cărți mai vechi ale editurii, care nu apar pe site, caz în care includeți în articol poza cu coperta și puneți link spre homepage https://www.raobooks.com
- Fotografie cu coperta cărții (opțional)
Criterii de jurizare:
- Creativitatea şi originalitatea;
- Respectarea temei, contextualizarea personajului;
- Fluenţa şi coerenţa textului;
- Documentarea;
- Corectitudine gramaticală;
- Respectarea cerinţelor tehnice.
Baremul de jurizare:
- 10 puncte din oficiu;
- Creativitatea şi originalitatea – 20 de puncte;
- Respectarea temei, contextualizarea personajului – 20 puncte;
- Fluenţa şi coerenţa textului – 15 puncte;
- Documentarea – 15 puncte;
- Corectitudine gramaticală – 10 puncte;
- Respectarea cerinţelor tehnice – 10 puncte.
Juriul: Crenguţa Mihăilă, Roxana Breazu, Marilena Ion, din echipa de marketing a Editurii RAO.
Termen limită: 6 noiembrie 2017, inclusiv, până la ora 23:59
Termen de jurizare: 13 noiembrie 2017
Premii:
- Premiul 1: pachet cu cărţi în valoare de 300 de lei
- Premiul 2: pachet cu cărţi în valoare de 200 de lei
- Premiul 3: pachet cu cărţi în valoare de 100 de lei
- Câte 1 voucher în valoare de 30 de lei pentru fiecare dintre ceilalţi participanţi.
Voucherele sunt valabile la cumpărături pe site-ul https://www.raobooks.com/ şi pot fi valorificate până pe 31 martie 2018 (câştigătorii îşi pot alege orice cărţi doresc în cuantumul respectiv sau se scade suma voucherului din valoarea totală a comenzii, dacă vor dori să cumpere de mai mult).
UPDATE: În urma jurizării, sunt desemnate câștigătoare următoarele participante:
- Mădălina Sultan – Despre cum un hoț de cărți poate ajunge să fure o perlă – 99 puncte
- Cătălina Coman – Sunt rebel, îmi place să citesc – 98 puncte
- Ioana Sipatchin – Povești pentru Micul Prinț – 97 puncte
Pentru a participa la această probă, vă rugăm:
1. Să redactați un articol pe tema enunțată mai sus și să-l publicați pe blogul cu care v-ați înscris în competiție. Înainte de a publica articolul pentru această probă, este necesar să fiți înscriși și acceptați drept participanți în competiție. Înscrierile continuă și pe durata SuperBlog, vă puteți alătura oricând. Atenție însă! Dacă doriți să participați la o probă al cărei termen-limită a expirat deja, se vor aplica penalizări pentru întârziere (detalii, în regulament);
2. Să menționați în articol că acesta a fost scris pentru SuperBlog 2017 (de exemplu, la finalul textului);
3. Să vă logați la contul personal din platforma de jurizare SuperBlog cu datele de acces stabilite la înscriere și să introduceți link-ul către articolul de pe blogul participant și textul articolului (copy-paste), la proba corespunzătoare. După înregistrarea articolelor în platformă, textul acestora nu poate fi modificat. Încălcarea acestei reguli și/sau cazurile dovedite de plagiat atrag eliminarea din competiție.
Pentru a ne fi tuturor mai ușor să urmărim informațiile legate de competiție, vă rugăm să comentați numai la subiect. Dacă aveți întrebări generale legate de SuperBlog, fără legătură cu această probă, vă rugăm să verificați pagina Întrebări și răspunsuri sau să ne contactați. Vă mulțumim!
UPDATE: Articolele înregistrate în platforma SuperBlog la această probă (în ordinea înscrierii):
- Povești pentru Micul Prinț
- Lumea din si de dincolo de carti – un multivers dintre realitate si imaginatie
- Undeva, intr-un univers indepartat…
- Despre cum un hoț de cărți poate ajunge să fure o perlă
- Florentino Ariza – cititorul propriei mele povesti de dragoste
- Transformă-ți personajul preferat în cititor-Superblog, Proba 16
- Călătoria de Poveste a Micului Prinț
- Profesorul de simbolistică de la Harvard
- Bibliotecarul venetian
- Robinson Crusoe mi-a fermecat copilăria și m-a captat în personaj
- Trei epistole cu şi despre sens
- ALICE IN TARA CARTILOR
- Tu ce problemă de viață și de moarte ai?
- Citind, vei trăi 1000 de vieți…
- Eu și Buni
- AM FOST ODATĂ TU
- Un iubitor de cărți, spune o poveste
- Străinul și mozaicul de inadaptări.
- Cartea face lumea mai generoasa
- Cartea, oglinda mintii noastre
- O lacrimă de fericire
- Pregătiri pentru Tokyo și ce fac ca să o înțeleg mai bine pe Grey…
- Astăzi vreau să schimb povestea
- Carrie citește Povestea Faridei, fata care a scăpat de ISIS
- Din fantastica lume a cartilor
- Numele meu este Bruno.
- Cartea care schimbă destine
- Cartea oglinzilor
- Sufletul meu a fost în întuneric…
- …un mic print care traia pe o planeta putin mai mare decat el
- NASULE, PUNE BURTA PE CARTE!
- Un copil, o floare, o prietenie
- Biblioteca personajului
- Ce carti citeste o minte intunecata?
- În lumea cărților, totul e posibil
- Poirot, ciocolata și complotul
- Urmează-ți visele!
- Frumusețe neagră
- Când lupul ghinionist învaţă de la purcei şi de la alt lup
- Einar sau Lili ?
- Eu și personajul meu preferat
- Datorita integritatii mele, dar si a invataturilor din cartile citite, izbanda va fi a mea
- Maturitate cu iz de copilărie
- ~ Dragostea mai presus de toate ~
- Daneza. Povestea Gerdei Wegener
- Priveste persponajul, dincolo de coperta
- Sunt rebel, îmi place să citesc
- Un personaj de carte (p)
- Sunt o floare. Și trei vulcani.
- Sunt Robert Langdon și îmi place rao
- Un detectiv în librărie
- Furtună în deşert sau… eseu despre literatură pentru un raft întreg de cultură
- “Omul se descoperă pe el însuși când se măsoară cu obstacolul”
- Multumim, Majestate!
- Lecțiile de viață ale poveștilor
- Lizzy Bennet pe ”Insula” Victoriei Hislop – sentimente ce raman peste secole
- Cum au început Aventurile Incredibile ale lui Frodo Baggins
- Dragostea învinge orice obstacol !!!!
- Fascinanta lume dincolo de cărți
- Răvaș din lumea cărților
- Lena, dragostea mea
- Recomandare pentru sufletul lui Celaena!
- Discuții cu Cotton Malone
- În vis de carte
- Glasuri eterne…
- Casa copilăriei
- DRAGOSTEA VĂZUTĂ ÎN LUMINA CĀRȚILOR
- Fascinanta lume a cărților, lume a personajelor
- Raobooks – Mesagerule, suntem ceea ce oferim…
- Iubirea – Cea mai importantă lecție din viața ta
- Mângâieri din pagini de carte
- Femeile puternice sunt promovate de RAO
- Oamenii mari n-ar înțelege
- Metamorfoza lecturii – din personaj in cititor
- Cenusareasa personajul meu preferat
- Ginny Moon – O călătorie altfel
- Eroina mea
- De-ar fi s-aleg, cine-aș fi eu?
- Setea de putere
- „Pantofiorii Roz” pentru ca fac ce imi place
- Micul prinț și mica sa bibliotecă
- Pustiită de energie, dar încărcată de dorinţă… de lectură.
- Recomandare pentru tine, draga mea Elissa!
- Iubesc sa citesc!
- Capitolul 16. Când ”Curierul de Sud” a survolat insula celor ”10 negri mititei”.
- SUNT JOE LASSITER ȘI ACEASTA ESTE POVESTEA MEA…
- Printre cărți ce dor
- CIOCOLATA ÎN BUCATE TE BAGĂ SUB MASĂ
Puiu Silvia says
Link catre coperta cartii sau catre carte? Linkul catre coperta este https://www.raobooks.com/wp-content/uploads/2016/04/peter-mayle-din-nou-in-marsilia.jpg (adica poza cu coperta), iar catre carte asta https://www.raobooks.com/product/din-nou-in-marsilia/.
Care trebuie?
Multumesc
SuperBlog Echipa says
Buna, Silvia! Link catre pagina de prezentare a cartii, in care apare atat coperta, cat si alte informatii. In cazul mentionat de tine, https://www.raobooks.com/product/din-nou-in-marsilia/. Multumim si noi!
Puiu Silvia says
A doua intrebare: Am inteles ca personajul nostru trebuie sa fie dintr-o carte RAO, dar cartile care ii plac personajului trebuie sa fie tot de la Rao? Ar putea sa ii placa, de exemplu, carti in limba engleza, care nici macar nu sunt la noi? Sau doar personaj dintr-o carte Rao care adora alte carti de la Rao?
SuperBlog Echipa says
Atat cartea din care provine personajul, cat si cartea/cartile pe care le alegeti pentru acesta trebuie sa faca parte din biblioteca RAO.
Multumim, Silvia!
Enache Iuliana says
Fiecare participant la proba va primi un vocuher de 30 lei, indiferent de punctaj?
SuperBlog Echipa says
Buna, Iuliana! Intocmai, ai inteles corect. Te asteptam cu drag. Multumim!
LAURA C. says
S-a incheiat jurizarea la aceasta proba?
SuperBlog Echipa says
Buna, Laura! Inca nu, juriul tocmai introduce notele.