Salut, superbloggeri! Provocarea de astăzi vă îndeamnă la afaceri. Să aveți inspirație din plin și rezultate frumoase!
Titlul probei: Tânăr investitor, caut franciză
Sponsorul probei: Francize.ro
Introducere:
Franciza este o rețetă de business care a fost testată și și-a dovedit deja succesul. McDonald’s este, probabil, cea mai cunoscută afacere în franciză, la nivel mondial. În România, încă suntem la început de drum, dar avem un potențial foarte mare de dezvoltare. În țările dezvoltate ale Europei, franciza reprezintă principala opțiune pentru micii antreprenori.
În prezent, peste 400 de concepte sunt active în franciză în România. Doar o treime dintre ele sunt branduri românești, majoritatea fiind branduri de import.
Condițiile pentru ca o afacere să funcționeze în franciză:
- Brand înregistrat și protejat;
- Model de succes testat pe o perioadă suficientă;
- Asistență la transferul de know-how – cum mă înveți la început să fac afacerea la fel de bine ca și tine, deținătorul conceptului;
- Asistență pe parcursul desfășurării activității – pentru dezvoltare de produse și servicii noi, comunicare și marketing, perfecționare de proceduri și mod de lucru.
Noi (francize.ro) am ajutat peste 100 de antreprenori să-și îndeplinească visul de a avea o afacere în franciză. Visul nostru este ca franciza să ajungă cea mai răspândită formă de antreprenoriat din România. Pe site-ul www.francize.ro oferim afaceri testate și reprezentate în mod exclusiv! Investițiile pentru a deschide o afacere pot începe de la 7000 euro (de exemplu, într-un concept de programe de leadership) și pot ajunge până la 120-150.000 euro (în cazul unui bistro/cafenea de format mare). Pentru oricare dintre francizele de pe site oferim asistență pentru înțelegerea particularităților afacerii și definirea așteptărilor.
Enunțul probei:
În afaceri, totul începe de la capital și informații. Pornind de la aceste ingrediente, prezentați-ne abordarea voastră creativă despre afacerile în franciză: de ce ați alege o (anumită) franciză și nu un start-up, în ce domeniu v-ar plăcea să deschideți o astfel de afacere sau de ce și cum ați recomanda franciza unui apropiat (rudă, prieten, coleg)? Cum ați proceda pentru a profita din plin de avantaje și a reduce riscurile inerente unei afaceri la început, mai ales dacă nu aveți experiență?
- Alegeți un singur domeniu de activitate:
- Retail: Ixina, Used Products, Amazing Jewelry, Imprinto, Meli Melo, Inglot
- Food & beverage: Patiseria Tineretului, Boco Bistro, Oro Toro, Tucano Coffee
- Servicii: Logiscool, Hitio Gym, Limitless, Jetpoint, LMI (Leadership Management International), 5asec, Hansen Ergonomics Studio, Expense Reduction Analysts, Optiprint, aBeauty Clinique
- Identificați motivul/motivele pentru care este sănătos să-ți investești banii într-o franciză în România și prezentați-le în articol.
Orice scenariu este posibil, voi creați contextul. Abia așteptăm să vă citim articolele!
Surse de informare recomandate:
- Film introductiv al lui Lorand Soares Szasz despre plusurile și minusurile unei francize: https://www.facebook.com/LorandSoaresSzasz/videos/1741162759227080/?hc_ref=ARRlVhZYOs8eVqDsqPZtS6Vtj3TdRiJkjcmUykr0cEigDiEhEfrYx3O78PkOg54jJHs
- Ghidul investitorului într-o franciză – http://www.francize.ro/ghidul-investitorului-intr-o-franciza/
- Codul de bune practici la nivel European – Codul deontologic al francizei – http://www.francize.ro/codul-deontologic-european-al-francizei/
- www.facebook.com/rofrancize
- www.francize.ro
- http://catalog.francize.ro/
Cerințe tehnice:
- Creați un articol de minimum 400 de cuvinte;
- Folosiți în articol cel puțin două cuvinte-cheie din domeniul francizelor: franciza / francize, idei afaceri, oportunitati afaceri, francize 2017, francize Romania, francize profitabile. Cuvintele cheie pot fi folosite cu sau fără diacritice, fiind permise formele articulate și elementele de legătură, precum și variațiunile plural/singular.
- Includeți următoarele linkuri:
- Link spre http://francize.ro/ pe unul dintre următoarele cuvinte: franciza, francize, francize Romania, francize 2017, francize de succes SAU spre http://catalog.francize.ro/, plasat pe catalog francize, catalogul francizelor din Romania
- 1-2 linkuri către paginile de prezentare a francizei / francizelor alese din lista de mai sus. Linkurile vor fi plasate pe denumirile brandurilor alese, însoțite de cuvântul „franciză”. De exemplu: franciza Oro Toro (link către http://www.francize.ro/francize/franciza-oro-toro-by-osho/), franciza Meli Melo (link către pagina ei din site-ul nostru, francize.ro), franciza Tucano Coffee (link către pagina ei din site-ul nostru, francize.ro) etc.
- Fotografii: logo-ul Francize.ro (obligatoriu). Opțional, puteți include orice fotografii de pe site-ul francize.ro sau de pe site-ul brandului ales.
Criterii de jurizare:
- Creativitatea și originalitatea;
- Respectarea temei și documentare (argumente pentru deschiderea unei afaceri în franciză și alegerea unei anumite francize);
- Fluența și coerența textului;
- Corectitudine gramaticală;
- Respectarea cerințelor tehnice (cuvinte-cheie, linkuri, număr minim de cuvinte, fotografie).
Baremul de jurizare:
- 10 puncte din oficiu;
- Creativitatea și originalitatea – 25 puncte;
- Respectarea temei si documentare – 25 puncte;
- Fluenta, coerența și ușurința în exprimare – 10 puncte;
- Corectitudinea gramaticală – 15 puncte;
- Cerințe tehnice – 15 puncte;
- Folosirea corectă a cuvintelor cheie și a linkurilor, conform cerințelor: 8 puncte
- Respectarea numărului minim de cuvinte: 7 puncte
Juriu:
- Raluca Stanciu – Managing Partner Inventure
- Paul Voicu – Managing Partner Inventure
Termen limită: miercuri, 8 noiembrie 2017, inclusiv (până la ora 23:59)
Termen de jurizare: 15 noiembrie 2017
Premii:
Premiul 1:
100 euro, cash
Un exemplar din Catalogul Francizelor din Romania – ed. 2017-2018
Premiul 2:
70 euro, cash
Un exemplar din Catalogul Francizelor din Romania – ed. 2017-2018
Premiul 3:
35 euro, cash
Un exemplar din Catalogul Francizelor din Romania – ed. 2017-2018
UPDATE: În urma jurizării, premiile mai sus menționate le revin următoarelor participante:
- Dana Afrăsinei – Investește-ți banii în ceva sănătos! – 100 puncte
- Cătălina Bianca Cucu – Succesul e suma dintre șansele pe care le-ai primit și cele pe care ți le-ai creat – 99 puncte
- Dana Toader – HAI SĂ (NE) ÎNVĂȚĂM COPIII SĂ GÂNDEASCĂ LOGIC! – 98 puncte
Pentru a participa la această probă, vă rugăm:
1. Să redactați un articol pe tema enunțată mai sus și să-l publicați pe blogul cu care v-ați înscris în competiție. Înainte de a publica articolul pentru această probă, este necesar să fiți înscriși și acceptați drept participanți în competiție. Înscrierile continuă și pe durata SuperBlog, vă puteți alătura oricând. Atenție însă! Dacă doriți să participați la o probă al cărei termen-limită a expirat deja, se vor aplica penalizări pentru întârziere (detalii, în regulament);
2. Să menționați în articol că acesta a fost scris pentru SuperBlog 2017 (de exemplu, la finalul textului);
3. Să vă logați la contul personal din platforma de jurizare SuperBlog cu datele de acces stabilite la înscriere și să introduceți link-ul către articolul de pe blogul participant și textul articolului (copy-paste), la proba corespunzătoare. După înregistrarea articolelor în platformă, textul acestora nu poate fi modificat. Încălcarea acestei reguli și/sau cazurile dovedite de plagiat atrag eliminarea din competiție.
Pentru a ne fi tuturor mai ușor să urmărim informațiile legate de competiție, vă rugăm să comentați numai la subiect. Dacă aveți întrebări generale legate de SuperBlog, fără legătură cu această probă, vă rugăm să verificați pagina Întrebări și răspunsuri sau să ne contactați. Vă mulțumim!
UPDATE: Articolele înregistrate în platforma SuperBlog la această probă (în ordinea înscrierii):
- Tânăr investitor, caut franciză
- Tanar antreprenor, caut franciza
- Și dacă ai cumpăra o franciză?
- Care e treaba cu francizele, domle’?
- DE CE AM ALES FRANCIZA?
- Totul e bine când începe cu bine!
- Vreau sa investesc! Oare franciza e solutia?
- Să creștem împreună
- Romania dodoloata: de sa alegi o Franciza?
- Este franciza un model de business care mi se potrivește?
- Succesul e suma dintre șansele pe care le-ai primit și cele pe care ți le-ai creat
- Battle: start-up versus franciză
- Boco Bistro – o franciza de familie
- Investesc in ceva ce stiu ca merge
- ・Între un startup și o franciză o aleg pe cea din urmă
- O afacere de succes
- Franciză sau start-up, aceasta e întrebarea?!
- Profesie din pasiune
- Visul in francize
- Tânăr antreprenor de succes
- Franciza-afacere la cheie
- Franciza – un model de afacere cu succes testat
- Cărți, cafea și o franciză
- Atunci când un moment de răsfăț devine o franciză profitabilă
- Fracizele si traiul bun, sau cum e conceptul de piata frate cu romanul
- FRANCIZA SAU START-UP? DE CE NU AMBELE?
- Start-up sau franciză? Ce-ar fi mai avantajos în România?
- La Francize înainte!
- O investiție
- FRANCIZA. CE ESTE, CUM O ALEGI, DE CE SĂ ALEGI O FRANCIZĂ?
- HAI SĂ (NE) ÎNVĂȚĂM COPIII SĂ GÂNDEASCĂ LOGIC!
- Despre origini si originea unei francize
- Franciza – oportunitate de afacere profitabilă
- Afacerile la curtea lui Ţepeş Vodă
- Între vis, franciză și dragostea de cafea
- Întreprinzătorul din noi…. afaceristul de mâine
- Printul
- „Când studentul e pregătit profesorul apare” sau “Tânăr investitor, caut franciză”
- Drumul spre succes e pavat cu cafea
- Vreau franciza mea!
- Pauza de o cafea!
- Propriul tau imperiu prin intermediul unei francize
- Francizele- O rețetă testată a succesului
- Care este cel mai profitabil business in Romania? Franciza sau afacere proprie?
- Descoperă calea unei afaceri de succes
- Dragilor, sa „francizam”! Zic!
- Franciză JetPoint pentru tineri investitori
- ~ Un strop de speranta, o mica idee si putin optimism ~
- Franciza e cheia unei afaceri de succes
- A schimbat serviciul și azi este propriul ei șef – franciza cu surprize pentru oameni dragi
- Franciza- o afacere la cheie
- Cu franciza BOCO aduc primul bistro cu 3 stele Michelin în țară. Bon apetit!
- Plăcintă francizită
- O idee buna – franciza
- Te invit la o cafea! Eu, tu și… Tucano Coffee!
- Franciza în România- soluția perfectă pentru tineri la început de drum antreprenorial
- Alege o franciză care să te reprezinte
- Love. Peace. Coffee.
- Afaceri în franciză…
- Vreau să fac ceva cu banii mei
- Align with the best!
- Legătura dintre afacerea în franciză şi poveştile de succes
- Oro Toro by OSHO – Conceptul unic al unui drum către succes…
- Am ales franciza, ca model de business
- TUCANO COFFEE E CEA MAI AROMATĂ FRANCIZĂ
- Garanția succesului
- Investește-ți banii în ceva sănătos!
- Dacă-ți dorești o afacere de succes, aliniază-te cu cei mai buni!
- Ai bani si vrei sa-i investesti cu cap? Devino francizat
- Tu știi rețeta succesului?
- Start-up sau franciză?
- Cum sa alegi franciza potrivita pentru tine
- Tânăr antreprenor, găsit franciză!
- Cafeneaua, muncă de plăcere
- Fitness pentru mine, fitness pentru toți
- http://beauty-infusion.eu/visul-meu-de-tanar-investitor-genti-personalizabile/
- Capitolul 17. Când am descoprit gustul desăvârșit al unei Francize de TOP.
- Franciza, baza pentru o afacere de succes
Oana Silviana says
Buna ziua. Vreau sa ma inscriu la aceasta proba si nu inteleg un singur aspect din cerintele probei, care specifica: „Retail: Ixina, Used Products, Amazing Jewelry, Imprinto, Meli Melo, Inglot;
Food & beverage: Patiseria Tineretului, Boco Bistro, Oro Toro, Tucano Coffee
Servicii: Logiscool, Hitio Gym, Limitless, Jetpoint, LMI (Leadership Management International), 5asec, Hansen Ergonomics Studio, Expense Reduction Analysts, Optiprint, aBeauty Clinique
Identificați motivul/motivele pentru care este sănătos să-ți investești banii într-o franciză în România și prezentați-le în articol.”
Personal nu imi doresc sa deschid o franciza in niciunul din domeniile enuntate mai sus. Daca articolul meu va vorbi despre un alt tip de franciza, cum procedez? In cazul meu, ceea ce vreau sa scriu nu se potriveste cu domeniile retail, servicii sau food & beverage, enumerate de dumneavoastra mai sus.
Cu ce ma ajuta ca inserez 1-2 linkuri către paginile de prezentare ale francizei / francizelor alese din lista de mai sus, daca franciza mea e diferita?
Intrebarea mea este: trebuie promovate francizele enumerate de dvs.in cadrul articolului sau putem vorbi despre ceea ce ne dorim noi, si dam doar exemple din cele enumerate de dumneavoastra, chiar daca modelul francizei data ca exemplu, nu are legatura cu a noastra?
Astept un feedback de la dumneavoastra.
Va multumesc.
SuperBlog Echipa says
Buna, Oana! In cazul acestei probe, sunteti invitati sa alegeti unul dintre domeniile si 1-2 francize dintre cele mentionate in aceasta lista, nu altele. Multumim si noi!
Oana Blanda says
Va multumesc pentru raspuns.
SuperBlog Echipa says
Pentru putin, Oana. Noi multumim!
Puiu Silvia says
la franciza LMI (Leadership Management International), punem link pe franciza LMI sau pe franciza LMI (Leadership Management International)? Sau pe franciza LMI – Leadership Management International sau pe franciza LMI – Leadership Management?
SuperBlog Echipa says
Buna, Silvia! Juriul recomanda ca linkul sa fie pus pe sintagma „franciza LMI – Leadership Management International”. Multumim!