Salut, superbloggeri! Astăzi călătorim cu imaginația și ne facem planuri pentru vacanța de vară în Bulgaria, la hotelurile Palm Beach si Argisht Partez, sponsori în această ediție SuperBlog. Inspiratie si succes va dorim!
Titlul probei: Vacanță de vară în Bulgaria – sejur de poveste la hotelurile Palm Beach sau Argisht Partez din Nisipurile de Aur
Sponsorul probei: Hotel Palm Beach* All Inclusive și Aparthotel Argisht Partez*
Introducere:
Stațiunea Nisipurile de Aur, situată pe coasta bulgară a Mării Negre, renumită pentru plajele sale frumoase, apele cristaline și posibilitățile de distracție pentru copii și adulți deopotrivă, este o destinație populară pentru turiști din toate colțurile lumii, fiind deosebit de apreciată și de către turiștii români.
Cadrul natural este de vis, stațiunea fiind amplasată într-un parc natural, înconjurat de păduri luxuriante de stejar, fag și pini. Plajele cu nisip auriu se întind pe 3,5 km și oferă mult spațiu pentru plajă, înot și sporturi nautice. Apele Mării Negre sunt calme și calde în timpul lunilor de vară, ceea ce o face perfectă pentru înot, snorkeling și scufundări.
Proba de astazi vă aduce în atenție două dintre hotelurile din această binecunoscută stațiune:
Hotelul Palm Beach* All Inclusive:
Palm Beach este un complex aflat în prima linie de hoteluri de la Nisipurile de Aur, la 30 de metri de plajă. Zona unde se află hotelul este cea mai liniștită de la Nisipurile de Aur, fiind la adăpost de zarva din zona cluburilor de noapte, ideal pentru un somn liniștit și o vacanță odihnitoare.
Hotelul are patru stele și regim All Inclusive. Managementul este asigurat de către o echipă cu multă experiență, fiind un hotel ”prietenos pentru familii”, cu multe surprize pentru adulți și copii.
Palm Beach dispune de apartamente, camere pentru familie, camere duble, triple, unele cu vedere la mare și altele cu vedere la parc, dotate cu toate facilitățile necesare pentru un sejur de vis. Este un hotel care acceptă animale de companie și dispune de o parcare proprie.
Oaspeții se pot bucura de facilitățile de relaxare, care includ o piscină mare în aer liber cu apă dulce și o secțiune pentru copii mici, o piscină interioară, o sală de fitness și un centru spa cu saună, tratamente de masaj și alte terapii de înfrumusețare. Hotelul deține și singura sala de bowling din stațiunea Nisipurile de Aur.
Hotelul oferă o varietate de opțiuni culinare, inclusiv un restaurant principal All Inclusive care servește mâncăruri internaționale și locale, un bar la piscină, u bar la plajă și un bar în holul hotelului.
Plaja privată a hotelului este amenajată și include un Beach Bar, de la care toți turiștii pot lua produse diverse pe tot parcursul zilei, consumația fiind inclusă în regimul AI. WiFi-ul este gratuit în hotel, bar, piscină, restaurant – pe toată aria hotelului.
Alte facilități incluse: un joc de bowling gratuit, animație pentru copii și adulți – pe tot parcursul zilei, șase zile din șapte, activități diverse. Club pentru copii gratuit: aerobic, darts, petanque, shuffleboard, gimnastica în apă, bile de apă, tenis de masă, petrecere color la piscină și multe alte activități, iar seara, mini disco. Mai sunt disponibile: teren de tenis de câmp, biliard, tenis de masă și alte jocuri.
Aparthotel Argisht Partez*:
Argisht Partez este un aparthotel situat într-un parc feeric, cel mai mare din stațiunea Nisipurile de Aur, o adevărată grădină cu palmieri și vegetație luxuriantă, care adăpostește o suită de piscine, poduri și baruri, într-un cadru de poveste, cu coloane și scări monumentale.
Hotelul a fost premiat cu Luxury Property Award pentru cel mai bun complex de lux de la malul mării, fiind construit în stil sumerian. Numele hotelului se traduce prin Parcul Regelui Argisht, întemeietorul orașului pe care azi îl cunoaștem sub numele de Yerevan, capitala Armeniei.
Argisht Partez dispune de studiouri, apartamente cu o cameră sau cu două camere. Toate sunt spațioase, aerisite, au aer condiționat, TV cu ecran plat, baie privată cu duș și balcon. Bucătăriile sunt echipate, având inclusiv câte un cuptor. Toate camerele și apartamentele au spații generoase, cu saltele minunate și foarte confortabile, deosebit de groase, pentru un somn regesc.
Argisht Partez oferă 4 piscine în aer liber, dintre care două potrivite pentru copii. Șezlonguri de jur împrejur, umbrele, prosoape și alte facilități incluse pentru oaspeți. Sistemul All Inclusive al hotelului este apreciat, iar restaurantul principal are și diferite seri tematice, pentru călătorii culinare cu iz oriental.
Hotelul este situat la câteva minute de mers pe jos de plajă, are regim All Inclusive și parcare. Pentru oaspeții veniți în călătorii de afaceri, hotelul oferă facilități suplimentare.
Totodată, sunt apartamente oferite spre vânzare, la prețuri avantajoase, pentru cei care doresc să dețină o locuință de vacanță deosebită sau pentru a locui permanent la mică distanță de malul mării.
Surse de informare recomandate:
- https://www.palmbeach.bg/ro/
- https://www.facebook.com/PalmbeachHotelBG
- https://argishtpartez.eu/ro/
- https://www.facebook.com/ArgishtGoldenSands
Enunțul probei:
Pe toți ne încântă o vacanță la mare, nu-i așa? Imaginează-ți că te pregătești pentru un sejur în Bulgaria cu familia sau cu prietenii.
Ce aspecte și facilități apreciezi într-o vacanță estivală? Ce cauți în mod special ca să-ți facă sejurul cu adevărat memorabil? Vrei lux, liniște și sesiuni la spa pentru o vacanță relaxantă? Servicii de divertisment pentru copii? Sau o distracție de pomină cu prietenii, până în zori?
Pornind de la facilitățile hotelurilor Hotel Palm Beach și/sau Argisht Partez, prezintă-ne într-un articol planul tău pentru o vacanță perfectă în Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Apreciem atât preferințele tale argumentate, cât și recomandări pentru cititorii care își planifică, la rândul lor, vacanța estivală în Bulgaria.
Mulțumim și mult succes! Te așteptăm la Nisipurile de Aur! 😉
Cerințe tehnice:
- Includeți în articol următoarele cuvinte-cheie: Hotel Palm Beach si/sau Hotel Argisht Partez (obligatoriu) + minimum unul, la alegere dintre: Hotel all inclusive prima linie Nisipurile de Aur, Hotel pentru familii Nisipurile de Aur, Vacanță All Inclusive Nisipurile de Aur (dacă menționați Palm Beach) sau Vacanță luxoasă Nisipurile de Aur, All Inclusive Hotel cu parcare Nisipurile de Aur (dacă vă referiți la Argisht Partez).
- Sunt permise formele articulate, variațiunile singular-plural, elementele de legătură.
- Includeți în articol următoarele linkuri:
- link spre orice pagină, la alegere, de pe site-ul hotelului Palm Beach, plasat pe oricare dintre expresiile-cheie menționate mai sus, potrivite in context SI/SAU
- link spre orice pagină a hotelului Argisht Partez, plasat pe orice expresie-cheie dintre cele de mai sus, potrivită în context.
- Indiferent daca mentionati unul dintre hoteluri sau pe ambele, nu includeti mai mult de 2 linkuri spre acestea (în total), vă rugăm.
- Sunt permise linkurile interne, dacă au legătură în context (exceptând materiale despre hoteluri concurente).
- Includeți în articol minimum o fotografie cu hotelul – din galeria de mai sus, de pe site-urile sau paginile Facebook ale hotelurilor, eventual fotografii personale.
- Textul va include minimum 600 de cuvinte. Fără limită maximă, scrieți cât simțiți. Vom aprecia calitatea textului și opinia personală, indiferent de numărul de cuvinte.
Criterii și barem de jurizare:
- 10 puncte din oficiu;
- Respectarea temei, documentare – 25 puncte;
- Creativitatea și originalitatea – 25 puncte;
- Corectitudinea gramaticală – 10 puncte;
- Respectarea cerințelor tehnice (cuvinte-cheie, linkuri, limita minimă de cuvinte, fotografie) – 20 puncte;
- Coerența, fluența textului – 10 puncte.
Juriu: Mirela Leoni, autoarea blogului www.extravita.ro si blogger partener SuperBlog
Termen limită: vineri, 24 martie 2023, inclusiv (până la ora 23:59)
Termen de jurizare: 31 martie 2023
Premii: 1 sejur de weekend la Hotel Palm Beach, all inclusive cu șezlonguri și umbrelă pe plajă, în iunie 2023 (cu rezervare prealabilă).
Se oferă camera pentru familie. Premiul este valabil pentru doi adulți și unul sau doi copii, după cum urmează:
Două nopți cu All Inclusive pentru doi adulți sau doi adulți plus unul sau doi copii. Puteți să vă aduceți și cățelul, dacă este de talie mică.
Cazarea se va face într-o cameră adaptată nevoilor câștigătorului (dacă va veni cu doi copii, va avea o cameră pentru familiile cu copii etc). Câștigătorul va primi un voucher pe care îl va folosi pentru a face rezervarea.
UPDATE: În urma jurizării, este desemnată câștigătoare Izabella Miklos, pentru articolul Vacanța mea de vis cu familia în Bulgaria la Nisipurile de Aur – 100 puncte
Pentru a participa la această probă, vă rugăm:
1. Să redactați un articol pe tema enunțată mai sus și să-l publicați pe blogul cu care v-ați înscris în competiție. Înainte de a publica articolul pentru această probă, este necesar să fiți înscriși și acceptați drept participanți în competiție. Înscrierile continuă și pe durata SuperBlog, vă puteți alătura oricând. Atenție însă! Dacă doriți să participați la o probă al cărei termen-limită a expirat deja, se vor aplica penalizări pentru întârziere (detalii, în regulament);
2. Să menționați în articol că acesta a fost scris pentru Spring SuperBlog 2023 (de exemplu, la finalul textului);
3. Să vă logați la contul personal din platforma de jurizare SuperBlog cu datele de acces stabilite la înscriere și să introduceți link-ul către articolul de pe blogul participant și textul articolului (copy-paste), la proba corespunzătoare. După înregistrarea articolelor în platformă, conținutul acestora nu poate fi modificat (exceptând corecturile de ortografie și/sau punctuație, care sunt permise). Încălcarea acestei reguli și/sau cazurile dovedite de plagiat atrag sancțiuni care pot duce până la eliminarea din competiție.
Pentru a ne fi tuturor mai ușor să urmărim informațiile legate de competiție, vă rugăm să comentați numai la subiect. Dacă aveți întrebări generale legate de SuperBlog, fără legătură cu această probă, vă rugăm să verificați pagina Întrebări și răspunsuri sau să ne contactați. Vă mulțumim!
UPDATE: Articolele înregistrate în platforma SuperBlog la această probă (în ordinea înscrierii):
Lasă un răspuns