Superbloggeri, astăzi spunem „Bun venit!” unui nou sponsor: Paper Plus, care ne invită să reflectăm la o temă legată de curățenie și igienă. Să aveți spor!
Titlul probei: Cum să ții microbii departe
Sponsorul probei: Paper Plus
Introducere:
Paper Plus şi-a propus să informeze publicul despre pericolul la care suntem predispuşi tot timpul când folosim uscătoarele de mâini şi prosoapele textile.
Studiile ştiinţifice au arătat că uscătoarele de mâini sunt purtătoare de microbi, pe care îi răspândesc odată cu aerul cald în atmosferă, dar şi pe mâini (studiu realizat în 2012, la Institutul Pasteur şi Universitatea Westminster, de către Keith Redway). Institutul Pasteur a ajuns la concluzia că uscătoarele de mâini şi prosoapele clasice din material textil cresc riscul de contaminare cu bacterii şi microbi.
Oamenii de ştiinţă sunt siguri că cea mai bună metodă de a ne şterge pe mâini fără a ne infecta cu microbi este să utilizăm un produs de unică folosinţă. Soluţia cea mai la îndemână o reprezintă prosoapele de hârtie (pliate, role prosop, şerveţele), deoarece păstrează mâinile curate după spălarea lor, spre deosebire de aerul cald sau materialele textile, care sporesc drastic numărul germenilor şi al bacteriilor. Prosoapele de hârtie sunt eficiente deoarece usucă mâinile mai repede, in timp ce, atunci când mâinile sunt ude, precum şi sub influenţa căldurii, transferul de germeni are loc foarte uşor, a demonstrat omul de ştiinţă Cunrui Huang.
Practic, orice hârtie de unică folosinţă este de preferat pentru ştergerea mâinilor. De exemplu, în spaţiile publice unde prosoapele pliate de hârtie lipsesc, folosiţi mai degrabă hârtie igienică! Nu doar vă apăraţi de contaminare, dar vă protejaţi şi mâinile de aerul cald, care nu este blând cu epiderma.
Prosoapele de hârtie au avantajul că usucă mâinile în proporţie de 96% după 10 secunde și de 99% după 15 secunde, timp în care transferul de germeni nu se poate realiza, în timp ce unui uscător cu aer cald îi trebuie 45 de secunde pentru a usca mâinile complet.
Enunțul probei:
Scrieți un articol despre preferinţa pentru folosirea produselor din hârtie (prosoape pliate, role prosop din hârtie, hârtie igienică), atât acasă, în propria bucătărie, cât şi în băile publice (de exemplu, în mall-uri), în defavoarea prosoapelor textile şi a uscătoarelor de mâini.
Surse de informare recomandate:
- www.paperplus.ro
- http://paperplus.ro/2013/11/06/ce-nu-stiai-despre-uscatoarele-de-maini/
- https://www.facebook.com/PaperPlusRomania
- http://www.mayoclinicproceedings.org/article/S0025-6196(12)00393-X/fulltext
Cerințe tehnice:
- Cuvinte cheie de utilizat (toate obligatorii): prosop hârtie, prosoape pliate, hârtie igienică, produse de igienă şi curăţenie, producători hârtie igienică.
- Linkuri obligatorii: Se vor folosi cuvintele-cheie ca ancore pentru linkurile categoriei; de exemplu:
- pentru sintagma prosop hârtie se va folosi linkul categoriei http://paperplus.ro/product-category/produse-din-hartie/role-prosop/
- pentru prosoape pliate – http://paperplus.ro/product-category/produse-din-hartie/prosoape-pliate/
- pentru producători hârtie igienică – http://paperplus.ro/product-category/produse-din-hartie/hartie-igienica/
Atenţie: în articol nu vor fi incluse mai mult de 3 link-uri! Pe 3 dintre cele 5 cuvinte-cheie se vor plasa linkuri către categoriile corespunzătoare, conform exemplelor de mai sus, iar celelalte două vor fi integrate în context.
Criterii de jurizare:
- Articolul trebuie să conțină minimum 500 de cuvinte.
- Argumentele pe care le aduceți în prezentarea beneficiilor pe care le consideraţi importante
- Utilizarea cuvintelor-cheie într-un mod inedit
- Coerenţa şi creativitatea articolului.
Mult succes!
Juriu: Departamentul de marketing Paper Plus
Termen limita: joi, 23 octombrie, inclusiv (până la ora 23:59)
Termen de jurizare: joi, 30 octombrie 2014
Premii: Produse de igienă şi curăţenie de pe www.paperplus.ro, în valoare de:
- Locul I – 70 euro
- Locul II – 50 euro
- Locul III – 30 euro
Premiile pot fi valorificate până la data de 31 ianuarie 2015, prin comanda pe website-ul www.paperplus.ro
UPDATE: Premiile acestei probe sunt acordate următorilor participanți:
- Locul 1 – Daniel Botea – Am pus in balanta… Imi da cu Plus – 100 puncte
- Locul 2 – Daniela Havarneanu – Dragoste, „soft-touch” si supa ! – 99 puncte
- Locul 3 – Daniela Toader – Suluri-suluri de hârtie moale şi fină – 98 puncte
Suplimentar, juriul acordă și două mențiuni:
- Locul 4 – Mihai Rădulescu – Importanţa curăţeniei într-o pensiune! – 97 puncte
- Locul 5 – Ileana Petrache – Microbişti, microbi şi microfobi – 96 puncte
Notele acordate de juriul acestei probe
Pentru a participa la această probă, vă rugăm:
1. Să redactați un articol pe tema enunțată mai sus și să-l publicați pe blogul cu care v-ati înscris în competiție.
2. Să menționați în articol că acesta a fost scris pentru SuperBlog 2014 (de exemplu, la finalul textului);
3. Să vă logați la contul personal SuperBlog din platforma de jurizare cu datele de acces stabilite la înscriere și să introduceți link-ul către articolul de pe blogul participant și textul articolului (copy-paste), la proba corespunzătoare. După înregistrarea articolelor în platformă, textul acestora nu poate fi modificat. Încălcarea acestei reguli și/sau cazurile dovedite de plagiat atrag eliminarea din competiție.
Pentru a ne fi tuturor mai ușor să urmărim informațiile legate de competiție, vă rugăm să comentați numai la subiect. Dacă aveți întrebări generale legate de SuperBlog, fără legătură cu această probă, vă rugăm să ni le adresați într-un comentariu în pagina Q&A. Vă mulțumim!
Matilda says
Putem înlocui „prosoape hârtie” cu „prosoape de hârtie” sau „prosoape din hârtie”? Şi „producători hârtie igienică” cu „producători de hârtie igienică”?
Echipa SuperBlog says
Matilda, desigur.
Matilda says
Mulţumesc.
Natural says
Ziua buna, am si eu o intrebare clarificatoare: Nu mai mult de 3 link-uri spre PaperPlus sau nu mai mult de 3 link-uri in total?
Echipa SuperBlog says
Nu mai mult de 3 linkuri spre site-ul PaperPlus.ro. Pe langa acestea, insa, articolul poate contine si alte linkuri.
cosmin says
eu am inteles ca trebuiesc obligatoriu 3 link-uri, dar poate nu sunt eu in apele mele.
„Pe 3 dintre cele 5 cuvinte-cheie se vor plasa linkuri către categoriile corespunzătoare, conform exemplelor de mai sus, iar celelalte două vor fi integrate în context.”
Echipa SuperBlog says
Cosmin, intocmai: sunt obligatorii cele 3 linkuri catre site-ul sponsorului, insa nu este interzisa includerea si a altor linkuri, optional. Am intrebat si sponsorul pentru siguranta, e in regula 🙂
RaduThor says
Dacă înţeleg bine premiile sunt un soi de vouchere sau mă înşel?
Echipa SuperBlog says
Premiile constau in produse din oferta sponsorului, pe care vi le alegeti singuri de pe site, in limitele valorilor mentionate. In acest sens voucher.
alexander says
Sa inteleg ca putem sa articulam sau sa punem prepozitiile necesare in cuvintele cheie?
Echipa SuperBlog says
Desigur, Alexander.