Bun găsit, dragilor! Începând de astăzi, vă prezentăm o serie de guest-post-uri realizate de bloggeri parteneri, foști participanți în edițiile anterioare ale competiției, cu speranța că rândurile, gândurile și sfaturile lor vă vor fi de folos. Astăzi – Andra Dan alias Melya, autoarea blogului Marchizadestih.ro.
„Pe o aripă tehuie de toamnă, când toate gândurile poeților se răstălmăcesc printre stihuri și stări, am descoperit o perspectivă nouă de a trece prin ploi și frunze foșnitoare – o provocare, o oportunitate de a trece la nivelul următor în ceea ce privește scrisul – SuperBlog.
Nu am știut și nu am înțeles tare bine din reguli și din abundența de materiale despre ce e vorba exact. De fapt, m-am bagat în concurs așa cum face orice zodie de foc – cu capul înainte, și cu inima deschisă. Să vă spun sincer, eu sunt genul de persoana foarte neumblată, foarte stată în casă lângă laptop și pian. Sunt muzician și scriitoare, iar scrisul l-am transformat în marketing artistic, ca să nu moară în poezii și dezâmblânziri metaforice. Nu am știut că există o comunitate întreagă de bloggeri care abia așteaptă să se întâlnească, să își pună mintea la contribuție, și să dea totul din ei într-o manieră bine organizată, pentru a duce bloggingul românesc pe culmi care… credeam că sunt doar pe afară.
Am intrat repede în horă și am savurat fiecare probă ca pe o cupă mare de înghețată de ciocolată. Uneori de lămâie. Alteori de ghimbir. Din când în când, înghețata mi-a dat dureri de gât și alteori m-a îndulcit neprețios de mult. Nu am câștigat nici un premiu, dar am adorat toată Calea. Mi-am dorit nespus să fiu Finalistă, să mă văd cu Oamenii, să simt pulsul acestei comunități de oameni creativi și fermecători prin unicitatea lor atât de savuros exprimată. Am făcut-o. Am fost umplută de Frumos ca o căldare de lut proaspăt uscată, gata pentru a potoli setea de vară a celorlalți. Am fost Recunoscătoare. Încă sunt. Mai ales că mi s-a dat oportunitatea strălucitoare de a deveni Blogger-Partener. Marchiza de Stih este înnobilată și face o plecăciune tuturor celor care au decis acest fapt.
Sfaturile și ideile mele pentru următorii concurenți SuperBlog sunt mărunte. Însă, din greșelile mele, mi-am dat seama că unele lucruri mi-ar fi plăcut să le știu de la început. Iată un mănunchi din ele:
- Scrie-te pe tine & fii onest 100%. Deși ai acces la ce scriu ceilalți (un lucru foarte educativ și bine gândit, de altfel), încearcă să citești doar după ce tu deja ai trimis articolul tău. O să fie self-doubt și o să crezi că puteai mai bine. Fii onest și asumă-ți scriitura, întotdeauna originală.
- Unii sponsori se așteaptă să scrii articole advertoriale și alții apreciază o poveste scrisă frumos, poate chiar niște versuri. Indiferent ce alegi, învață să faci puțin SEO înainte. Caută tutoriale online pentru asta, chiar dacă sunt la nivel începător.
- Încearcă să îți planifici articolele ținând cont de deadline. Avem cu toții o viață plină și agitată, însă e important să fii în finală. Crede-mă, o să prețuiești mult acel Împreună ce are loc doar de 2 ori pe an. După o ediție de SuperBlog, vei deveni garantat mai organizat decât erai înainte. Acceptă provocarea!
- Caută ceva personal, conținut creativ, poze făcute de tine special pentru probă, sau poate chiar video-uri, ceva care să arate că te-ai implicat pe bune, nu doar ca să bifezi prezența. E păcat. Poți mai mult. Autodepășire e cuvântul zilei la SuperBlog!
- Nu fugi după premii, dar ține-le în vizor.
- Distrează-te! Pe grup se întâmplă multe lucruri amuzante, se oferă sfaturi gratuite și are lo munca de echipă. Intră să socializezi sau măcar să te bucuri de ceilalți – scopul e să fim o Echipă, pentru binele căreia fiecare luptă individual.
Mulțumiri cotropitoare organizatorilor (Claudia și Albert), și sper să pot fi de folos ca partener, indiferent ce provocări vor veni către mine din partea voastra. Peace!”
Noi mulțumim, Andra! Să ne citim cu bine!
Lasă un răspuns