Ca în (aproape) fiecare an de ceva timp încoace, la finalul ediției de primăvară, superbloggerii s-au (re)întâlnit la malul mării. Pentru al treilea an consecutiv, gazdă ne-a fost Hotel Opal din Cap Aurora. De data aceasta, nu a avut loc o Gală de premiere, dar membrii comunității și-au putut alege oricare două nopți de cazare […]
Daniel Botea
Întâlnire superblogosferică la Hotel Opal din Cap Aurora
După doi ani de pandemie în care ne-am văzut mai mult online și o ediție de primăvară în care am reușit împreună să restartăm creativitatea în ciuda unui context socio-politic cam tulbure, iată că în iunie comunitatea s-a (re)găsit și offline, la Gala Spring SuperBlog 2022. Așteptam întâlnirea aceasta de fix un an (iarna trecută […]
22 motive de recunoștință după a 22-a ediție SuperBlog
Primăvara 2021 a adus cea de-a 22-a ediție a competiției. A treia desfășurată în vremuri de pandemie, cu doza inerentă de imprevizibil. Și pentru că tot era anotimpul renașterii, parcă a renăscut și spiritul blogosferic, și comunitatea superbloggerilor. După un an și jumătate de așteptare, după restricții și lecții de tot felul, ne-am revăzut – […]
Retrospectiva SuperBlog 2020
Bine v-am găsit, superbloggeri! Sperăm că ați început anul cu sănătate, energie și poftă creativă 🙂 Noi ne-am delectat pe îndelete cu articolele și mesajele voastre, așa că, inspirați de tot ce am realizat împreună toamna trecută, am alcătuit o retrospectivă: Creativitatea, tratament pentru spirit În anul de (diz)grație 2020, pandemia ne-a pus pe toți […]
Daniel Botea: singurul superblogger care a câștigat trofeul, deși nu-l dorea
Salut, superbloggeri! Astăzi vi-l prezentăm pe blogolteanul Daniel Botea, membru veteran al comunității noastre 🙂 Concurent din 2012, Daniel și-a antrenat constant „creativitatea rezistentă și rezistența creativă”. Și a tot urcat treptat în clasament până în ediția Spring SuperBlog 2015, când a câștigat trofeul… fără să și-l dorească! (Asta pentru că, potrivit tradiției, ocupanții locului […]
Q&A SuperBlog – DanDana
Bun găsit! La Gala din decembrie 2019 am avut alături șase câștigători de trofee SuperBlog (de la stânga la dreapta): Georgiana Mihăilă, Daniel Botea, Dana Codori, Cristina Lincu, Dana Afrăsinei, Cătălina Bianca Cucu. Văzându-i laolaltă, ne-am dat seama că experiența lor, lecțiile învățate în competiție și evoluția lor ulterioară le pot fi și altora exemplu. […]
Un deceniu de SuperBlog. Începe al doilea
Bine v-am regăsit! Finalul ediției aniversare de 10 ani a însemnat, pentru noi, nu „doar” o Gală și o emoționantă întâlnire cu superblogerii finaliști și partenerii competiției, ci și un prilej de bilanț. Iar după ce v-am citit impresiile așternute pe bloguri, ne-a cuprins nostalgia, așa că am pus la cale o retrospectivă despre toate […]
Guest-post Daniel Botea: „Vin cu sfaturi la Spring SuperBlog”
Salutare tuturor! Astăzi este rândul lui Daniel Botea, câștigătorul trofeului Spring SuperBlog 2015 și actual blogger partener, să vă ofere recomandări privind competiția. Daniel, ai cuvântul! 🙂 Am zis să vin cu sfaturi până la primul deadline din Spring SuperBlog. Dar, înainte de sfaturi, hai să vă spun cum văd eu participarea în competiție. Sunt […]
Gala SuperBlog 2017
După o toamnă plină, cu 27 de provocări și tot atâtea termene-limită, iată-ne ajunși la final de competiție și, totodată, la final de an – prilej de bilanț și rezoluții. Și, cum sfârșitul oricărei ediții merită sărbătorit împreună, și de data aceasta am avut bucuria să ne (re)întâlnim și offline, să socializăm și să ne […]
Proba 27. Parteneriate HOT pentru hotmama.ro
Bun găsit la ultima probă din SuperBlog 2017! Vă mulțumim tuturor pentru implicare și sperăm că ați petrecut o toamnă creativă și agreabilă în compania noastră. Pentru noi, cu siguranță a fost așa, datorită articolelor pe care ni le-ați dedicat. Felicitări tuturor pentru perseverență! Atenție, provocarea de astăzi este… HOT! 🙂 Succes din plin vă […]