Bine v-am găsit, superbloggeri! Sperăm că ați început anul cu sănătate, energie și poftă creativă 🙂 Noi ne-am delectat pe îndelete cu articolele și mesajele voastre, așa că, inspirați de tot ce am realizat împreună toamna trecută, am alcătuit o retrospectivă: Creativitatea, tratament pentru spirit În anul de (diz)grație 2020, pandemia ne-a pus pe toți […]
Emil Calinescu
Emil Călinescu – Stăpânul Blogurilor
Concurent veteran în SuperBlog, Emil deține nu mai puțin de 11 bloguri, pe care le prezintă drept propria „echipa de fotbal”. Cu șase dintre ele a participat la diverse ediții ale competiției, iar o dată a fost blogger partener. ”Căpitanul” echipei este blogul – carte de vizită, Emil Calinescu Punct Eu.
Gala SuperBlog 2017
După o toamnă plină, cu 27 de provocări și tot atâtea termene-limită, iată-ne ajunși la final de competiție și, totodată, la final de an – prilej de bilanț și rezoluții. Și, cum sfârșitul oricărei ediții merită sărbătorit împreună, și de data aceasta am avut bucuria să ne (re)întâlnim și offline, să socializăm și să ne […]
Proba 18. Ce-ai fi, dacă ai fi?
Dragi superbloggeri, iată-ne ajunși la ultima probă din Spring SuperBlog 2017, dedicată, conform tradiției, partenerilor media și bloggerilor parteneri care ne susțin. Le mulțumim atât lor, cât și vouă că ne-ați fost alături primăvara aceasta și vă invităm la… joacă 🙂 Temă: Ce-ai fi, dacă ai fi? Explicație: Există o zonă ludică a limbajului, ce […]
Să înceapă Spring SuperBlog 2017!
Bun găsit, dragi bloggeri! După cum știți, noi ne pregăteam să lansăm înscrierile în Spring SuperBlog 2017, a 14-a ediție a competiției noastre, de 1 Martie, odată cu prima probă a competiției, după cum v-am obișnuit. Cum am primit însă numeroase întrebări și unii și-au anunțat deja participarea încă dinainte de a deschide noi înscrierile, am […]
Interviu cu minunatul Emil Călinescu
Intervievatul de astăzi este o prezență foarte vizibilă în mediul online, grație celor șase(!) bloguri pe care scrie. Oltean get-beget și pasionat de sociologie, consideră că „bloggerii nu sunt oameni”. La SuperBlog s-a înscris în 2012, din „pură curiozitate”, și continuă să participe, de atunci, la fiecare ediție a competiției fiindcă „dacă nu câștig, simt […]
Interviu roz cu Bianca Bîzîiac, câștigătoarea Spring SuperBlog 2014
Îndrăgostită de blogging și de America, Bianca Bîzîiac alias Pinky Rainbow s-a clasat pe locul 53 în SuperBlog 2013, la prima participare în competiție, pentru a reveni în forță în ediția de primăvară a acestui an, când a câștigat trofeul de premiant. Consideră că SuperBlog unește oameni și și-ar dori ca blogosfera din România să fie […]
Interviuri cu superbloggerii
Cu prilejul galei de premiere din 13 aprilie, mai multi din superbloggerii prezenti ne-au acordat interviuri video. Daca sunteti curiosi ce au raspuns la intrebarile Eglantinei Becheru, va invitam sa urmariti imaginile de mai jos 🙂 Radu Cindrea alias ghurhu.com, clasat pe locul 2 in Spring SuperBlog 2013: Oana Duma, sarea din bucate a […]
Gala Spring SuperBlog 2013
Sambata, 13 aprilie, ne-am intalnit la RSS Pub – Cafeneaua Bloggerilor pentru gala de premiere Spring SuperBlog 2013. Am revazut superbloggeri care au la activ mai multe participari la competitia noastra, dar am cunoscut si prieteni noi, pe care i-am cunoscut si am inceput sa-i citim doar de curand, datorita primei editii de primavara SuperBlog. […]