Interviu cu Antonia Balan, autoarea blogului „La Marginea Casniciei”

Poate că nu este cel mai iscusit bucătar, însă este o bună negociatoare, se pricepe la zugrăvit, montat gresie şi faianţă, demontat casetofoane şi videorecordere şi îşi verifică singură uleiul de la maşină. Nu s-ar zice, la câtă sensibilitate şi delicateţe emană rândurile sale. Este mamă a doi băieţi, soţie, licenţiată în asistenţă socială, master în sociologie, lucrează în presa de publicitate, este scriitoare, autoare şi superblogger. Antonia Bogdana Bălan, ocupanta celei de-a doua poziţii în clasamentul final SuperBlog 2013 şi autoare a blogului La Marginea Căsniciei, ne explică, în interviul de mai jos, cine, ce, cum şi mai cum este… Altesse.

 1.   Prezintă-ne, te rugăm, femeia din spatele blogului. Cine, ce şi cum este Antonia Bălan?

Cine sunt? Chiar şi în spatele blogului, în intimitatea sufletului, vieţii şi alături de cele mai bune prietene ale mele, simt că Altesse mi se potriveşte mai mult. Dar în societate port anumite „haine”, ca noi toţi de altfel. Ce sunt? Roluri, statusuri…  Profesional, deţin un post de conducere în presa de publicitate. Intelectual şi educaţional, am o licenţă în asistenţă socială şi sunt master în sociologie. În timp am urmat şi alte cursuri precum comunicarea în afaceri, resurse umane, astrologie, modeling (în tinereţe), actorie (în liceu). Nu renunţ la ideea de a urma o şcoală doctorală, fiindcă ştiu că evoluţia implică învăţare permanentă, adaptabilitate şi schimbare. Social: o persoană care iubeşte comunicarea, oamenii, natura. Sunt fascinată de creaţie în sine, de Univers, de echilibru, de menirile fiecărui om. Am renunţat de mult să mai pun etichete şi să emit judecăţi de valoare, văd întotdeauna într-un om singura calitate şi nu zecile de defecte. Familial: mamă şi soţie, am doi băieţi minunaţi (20 şi 16 ani) şi un soţ care îmi este şi tată, şi frate, şi iubit, şi amant, şi protector. Faptul că îmi este alături după atâtea încercări reprezintă nimic altceva decât o dovadă a iubirii ce mi-o poartă.

Cum sunt? Descrierea potrivită este cea din profunzimea sufletului şi a minţii mele: încercările vieţii au lăsat amprente acolo. Uneori, a trebuit să lupt din răsputeri să îmi regăsesc motivaţia de a trăi, de a iubi, de a crea, de a merge mai departe. M-am pierdut şi regăsit, m-am urât şi m-am iubit, m-am preţuit şi dispreţuit, mi-am impus limite şi tot eu le-am dărâmat. Cum mai sunt? Sunt un om admirat şi invidiat de când mă ştiu. Nu mi-a plăcut niciodată să îmi fie apreciate calităţile fizice şi nu cele intelectuale sau emoţionale. Însă, recomand cu căldură şi amărăciune celor care mă invidiază să se gândească la un aspect: nu am ajuns omul care sunt fără lecţii de viaţă dureroase, crude, crunte. Dacă Antonia Bogdana Bălan este un nume cunoscut din ce în ce mai mult, femeia din spatele lui cred că îşi poartă cu distincţie pierderile, suferinţele, dramele personale şi fostele iubiri. Şi vă rog să îi permiteţi să le ţină pentru ea.

2.  Ce impact a avut participarea şi câştigarea locului doi în SuperBlog 2013, asupra ta, ca scriitor?

Direct, nici unul, pentru că romanul era scris dinainte, se afla sub tipar deja, însă indirect, prin vizualizările blogului, alte interviuri datorate SuperBlog, participarea la Gală ş.a.m.d., aş putea spune că a urmat o publicitate făcută acestuia. Ca scriitor… poate o exersare a condeiului sub altă formă.

3. Ce a adus în plus, în viaţa ta, SuperBlog? Vei răspunde afirmativ următoarei provocări, Spring SuperBlog 2014?

Oameni, povești și scrieri frumoase, sensibile. Provocări depăşite cu succes, zic eu. Experienţă de viaţă şi potenţial profesională / financiară într-un domeniu nou pentru mine. Dacă nu voi fi implicată în proiecte ce se prefigurează deja, voi participa, desigur, la Spring SuperBlog 2014. Mi-este drag să revăd, recitesc şi aud persoane pe care le apreciez. Pe de altă parte sunt curioasă să observ evoluţia mea, din nou. Aspectul material este binevenit, dar mai mult mă vor bucura provocarea mentală şi cea publicistică.

4.  Dacă cea de-a doua ta natură, după cum mărturiseşti pe blog, este tristeţea şi romantismul, descrie-ne în  câteva cuvinte, te rugăm, cea dintâi natură a ta.

Se spune că ”Obişnuinţa este a doua natură”. Copilul meu interior a crescut emoţional cu tristeţe şi, mai târziu, în adolescenţă cu romantism, astfel că aşa m-am obişnuit. Prima mea natură este, de fapt, formată, călită şi caracterizată mai târziu de aspecte puternice şi pozitive precum optimismul, voinţa, perseverenţa. Însă nu aş renunţa niciodată la a doua mea natură; lupta antagonică din mine mă ajută să creez permanent, să fac introspecţii, să văd dincolo de aparenţe.

5.  Ai scris şi lansat recent un roman de iubire pentru iubire – “Te iubesc, Filip”. Cât din tine ai investit în această carte, când şi cum a luat naştere romanul, cine este Filip?

Romanul este scris în urmă cu un an, lansarea a avut loc mai recent. Aş fi vrut să spun că ar fi povestea mea de viaţă sau de iubire, poate succesul venea altfel. Însă nu, nu este, deşi trebuie să recunosc că în unele aspecte mi-ar fi plăcut. Personajul principal poartă puternic amprenta mea. Cred că aşa voi concepe fiecare personaj feminin în parte. Dincolo de unicitatea lui, printre rânduri veţi descoperi porţiuni ale sufletului meu. Perioada în care am conceput acest roman nu a fost una sentimental  excepţională pentru mine, iar, în viaţă, când m–am găsit în astfel de situaţii m-am întors către profunzimea fiinţei mele. Acolo mi-am căutat rădăcinile, copilul interior, părinţii, tot ce am pierdut. Aşa s-a născut „Te iubesc, Filip”. Despărţită în fapt, mai apoi în divorţ, visam la o iubire ca a mamei mele, dar cu un alt final, plimbându-mă cu maşina pe o alee de lângă cimitir, unde obişnuiesc să vină şi îndrăgostiţii. Într-o seară am remarcat în lumina farurilor o scriere: „Te iubesc, Filip”. A fost declicul care m-a reîntors către prima mea pasiune: scrisul. Am construit, mental, apoi scriptic, elemente şi personaje cu tipologii comportamentale, emoţionale şi aspiraţionale ce se pot regăsi oricând alături de noi, personaje mature, trecute prin viaţă. Ingredientele de bază precum căsnicia, respectul faţă de părinţi, devotamentul, familia, prietenii, le-am condimentat cu tabuuri: interdicţie, infidelitate, comunicare dincolo de moarte, suflet geamăn, şi le-am legat cu ingredientul principal, iubirea. Filip? L-aţi văzut pe Filip? Ştiţi cine este? Dacă îl găsiţi, să mi-l prezentaţi şi mie, mi-ar plăcea să îl cunosc.

6.  Dincolo de a fi scriitoare şi bloggeriţă, mamă şi soţie, care sunt ocupaţiile, preocupările, pasiunile tale?

Jobul îmi ocupă o mare parte a timpului. Îmi place să învăţ mereu câte ceva, să citesc foarte mult din diverse domenii, să socializez, să creez colaje, să fac clipuri. Ascult muzică,  uneori mă uit la filme inspirate din fapte reale sau la documentare, îmi doresc să merg cât mai mult la teatru şi operetă. Nu mă dau niciodată în lături de la treburi de bărbat (am pus gresie, faianţă, am zugrăvit, am cărat mobilă, am demontat casetofoane, videorecordere, am montat becuri, P.C.-uri, verific uleiul la maşină, exersez spălatul geamurilor în parcare şi nu la semafor, negociez oriunde merg). Ce nu îmi place să fac: nu îmi place să stau în bucătărie! E simplu: dacă simţiţi miros de ars e de la mine. La fel şi dacă auziţi un zgomot infernal de vase sparte sau scăpate. Sunt doar eu. Cu toate acestea, am crescut doi băieţi mari; de fapt, dacă mă gândesc mai bine, sunt trei. 😀

7.  Vorbeşte-ne puţin despre bărbaţii din viaţa ta: despre soţul şi cei doi băieţi ai tăi. Cum privesc aceştia evoluţia ta scriitoricească?

Soţul meu este cel mai bun prieten al meu. Şi de aceea, de ceva vreme, de când am renunţat la divorţ, nu îi mai spun „soţul”, ci „iubitul.” Nu îmi place să fiu recunoscută ca fiind doar soţia lui Radu Bălan şi nici el doar soţul Antoniei Bălan. Fiecare suntem persoane unice, independente, cu planuri şi aspiraţii proprii, legaţi de dragoste, ataşament, copii, 27 de ani de când ne cunoaştem şi de o pură, mare şi necondiţionată prietenie. La ea am revenit în fiecare moment dificil al vieţii. Deşi ne separă multe lucruri, de la atitudini şi comportament la evoluţia intelectuală, îl preţuiesc cel mai mult şi este unicul prieten rămas cu care pot vorbi vreodată deschis, sincer, absolut totul. M-a susţinut necondiţionat în tot ceea ce am făcut în viaţă. Pentru mine este un monument de devotament şi dragoste. Tentativa noastră de divorţ nu a fost cauzată nicidecum de realitatea societăţii noastre de genul infidelitate, agresivitate sau altele asemenea, ci de o înstrăinare cauzată la un moment dat de implicarea în segmente diferite ale vieţii, cu totul altele decât cuplul nostru. Acesta a fost momentul în care am pus bazele blogului „La Marginea Căsniciei”. Chiar dacă nu ştim ce ne rezervă viitorul, simt că niciodată nu ne vom despărţi sufleteşte sau prieteneşte. Cât despre copiii mei, băieţii mi-au înţeles dintotdeauna pasiunea pentru scris, sunt fascinaţi de scrierile mele şi nu uităm niciodată să ne spunem cât ne preţuim unii pe ceilalţi. I-am încurajat în pasiunile lor şi, la această oră, fiul meu cel mare urmează o carieră pe care a visat-o de la vârsta de 7 ani. La fel şi cel mic, se pregăteşte intens pentru pasiunea vieţii lui: arta gastronomică. V-aţi prins de ce? 😛

8.  Care sunt planurile tale în ceea ce priveşte scrisul? Te-ai gândit să îți construieşti o carieră de scriitor? În paralel cu sau renunţând la profesia de bază?

Sunt întrebată din ce în ce mai des acest lucru, inclusiv editorii m-au asigurat că, dacă voi urma un astfel de drum, va fi bine. Rareori am spus public că provin dintr-un neam de artişti (hobby sau profesiune): tatăl pictor, bunica pictoriţă şi poetă, în neam scriitori. Este prematur să îmi fac planuri, dar mă gândesc la acest lucru şi voi decide în funcţie de oportunităţile pe care le voi avea.

9.  Cum şi în ce îţi găseşti inspiraţia?

Emoţii, sentimente, imagini, chipuri, amintiri, cuvinte pe asfalt, poveşti de viaţă, oameni şi… iar emoţii, sentimente, imagini. Plăsmuire. Creaţie. Imaginaţie. Văd cu ochii minţii scenele, personajele, le simt trăirile, le testez atitudinile.

10.  După cum menţionezi pe blogul tău, eşti adepta schimbării. Care este următoarea schimbare pe care o întrevezi în viaţa ta?

Sunt adepta schimbării, nu a stagnării în ceva ce merge în virtutea inerţiei, a comodităţii sau a judecăţii lumii. În secunda în care am să simt că iubitul meu nu mă mai priveşte ca pe iubita lui, am să plec din relaţie – e o schimbare, nu? Nu aş suporta niciodată gândul de a rămâne ancorată inutil doar pentru că ne-am iubit şi avem copii împreună. În momentul în care am să ştiu că nu mai am nimic de oferit, de spus şi de primit la jobul actual, am să plec – e o schimbare, nu? În clipa în care nu am să mă mai simt confortabil în căsuţa mea, am să o schimb. Nu ştiu ce aş face însă dacă nu m-aş mai simţi bine cu mine însămi. 😛 Următoarea schimbare în viaţa mea? Am dat 18 kg jos cu voinţă, voi mai da încă 10.

11.  Te rugăm, în încheiere, să ne redai un fragment, un citat drag sufletului tău, din romanul “Te iubesc, Filip”. Cu dedicaţie. 😀

„Speranţa şi gândul la tine îmi deschid ziua de mâine. Iar mâine este în fiecare zi.”  Dedicat memoriei mamei mele, care a aşteptat revenirea unui om în viaţa ei, pe care l-a iubit mai presus de orice, dar care nu s-a mai întors niciodată. Vă sfătuiesc să nu pierdeţi niciodată speranţa şi gândurile bune către omul iubit sau către cei care reprezintă ceva pentru dvs., cei pe care îi păstraţi în suflet. Căci atunci veţi fi trăit doar pentru ieri sau azi. Şi mâine, mâine ce veţi face? Să iubim, aşadar! Îmbrăţişări! Altesse

Îţi mulţumim, Antonia!