Interviu cu Bogdan Dărădan,”Presa în blugi”: „SuperBlog a fost rampa mea de lansare”

„Emotiv, romantic, vulcanic, irascibil, orgolios”, cum singur se caracterizează, Bogdan Dărădan, responsabil pentru „Presa în blugi”, este prezent la numeroase evenimente despre blogging și social media. La competiția noastră participă din 2013 și afirmă că SuperBlog a fost rampa sa de lansare către viața bogată în campanii și călătorii de astăzi. Curioși, am încercat să-l dezbrăcăm… doar de secrete, nu și de blugi 🙂 Ce am aflat vă invităm să citiți în interviul de mai jos:

1. Te rugăm să te prezinți. Cine este Bogdan Daradan, online și offline?
Să inteleg ca începem în forță 🙂 Poate că, în urmă cu câțiva ani, mi-ar fi fost mai greu să răspund la întrebarea asta sau, în cel mai bun caz, aș fi avut două răspunsuri disparate. Astăzi sunt EU, și online, și offline. Zâmbesc cât pot de mult, îmi place berea, scriu despre ea, îmi place să mănânc, să gătesc, scriu despre asta, îmi plac piesele de teatru, filmele, merg la premiere și scriu despre asta. Într-un cuvânt, trăiesc în blugi și blugii trăiesc pe mine și, chiar și atunci când sunt „Dezbrăcat de blugi” (noua mea rubrică), tot mai rămân suficiente de spus 🙂 Restul e #peblog

2. Când și cum a apărut „Presa în blugi”? Cum ai ales această denumire?
”Presa în blugi” s-a născut ca un proiect colectiv, un fel de revistă online de youth activism. Până să ajung, în 2007, în București, am lucrat, în perioada 2003-2007, pentru cotidianul piteștean „Argeșul” și am coordonat singurul supliment de tineret din județ, „Argeșul în blugi”.

De ce „Argeșul în blugi”? Pentru că directorul de atunci, Mihai Golescu, a rămas nostalgic după generația în blugi a lui Adrian Păunescu și așa s-a născut „Argeșul în blugi”. Suplimentul apărea în fiecare joi. Inițial a avut 8 pagini, format tabloid alb-negru, apoi a avut patru pagini, dintre care paginile din mijloc policrome. În patru ani am luat sute de interviuri, cu olimpici, scriitori, pictori, tineri, sculptori, profesori, evenimente pentru tineri, baluri de boboci, am organizat „Miss Argeș”, „Miss Culorile Toamnei” și multe alte competiții. Cum spuneam, nostalgic din fire, am ajuns în Capitală și, în 2008, am început un proiect cu Sorin Oprescu și, mai târziu, cu Primăria Capitalei, proiect în urma căruia am predat noțiuni de comunicare și jurnalism elevilor de liceu. O parte dintre ei deja au cariere conexe în Marea Britanie, altii sunt în PR, alții sunt în publicitate, IT, programare, software. Dacă inițial am fost nouă persoane, în ultimii șase ani, colectivul s-a mai schimbat și, astăzi, „Presa în blugi” are doi studenţi de la FJSC în internship – Ioana Bibita şi Vladimir Adrian Costea.

Am ales numele „Presa în blugi” pentru că vorbesc de o presă evergreen, materiale care vor rămâne fresh mereu, ca şi blugii, care încă sunt la modă, după zeci de ani de când au apărut. „Presa în blugi” înseamnă gândire pozitivă, filme văzute altfel, campanii, advertoriale creative, poezii, emoţii, înseamnă atât generaţia 18-25, dar şi cea de 35-50 de ani, înseamnă TOT 🙂

3. Ştim că ai un program foarte plin; mai mereu te ocupi de un curs, un eveniment, articole, interviuri, colaborări, călătorii… Cum găseşti timp pentru toate şi ce pondere ocupă bloggingul în agenda ta?
100% şi, când nu-mi ajunge, plusez. Sunt, într-adevar, perioade şi zile când adorm la 5 dimineaţa sau chiar la 7 şi mă trezesc la 9 sau 10 şi o iau de la capăt, dar fac asta pentru că fac totul cu pasiune şi simt că tot ceea ce investesc se întoarce, într-un fel, înapoi. Acum, să fim sinceri: cât de greu poate fi să mergi la filme, la evenimente, la piese de teatru, să călătoreşti în Bulgaria, Roma şi alte locuri şi singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să scrii şi să mai fii şi plătit pentru asta? 🙂

4. La câte ediţii SuperBlog ai participat şi care este cel mai bun rezultat obţinut? Cum ai descrie competiţia şi ce te-a îndemnat să participi?
Wow! Păi, la toate, din 2013 🙂 Practic, SuperBlog a fost rampa mea de lansare şi nu fac cross-sell sau awareness pentru această competiţie. Vorbesc #pebune. Din 2009 până în 2013, blogul presainblugi.com a avut câteva parteneriate, proiecte, evenimente, dar niciodată nu s-a monetizat sau, altfel spus, până în 2013, nu înţelegeam conceptul de advertorial.
Am început în 2013, pe principiul „Ηai să văd cum e” şi am scris cu pasiune, am avut până în 10 sau 20 puncte penalizare şi am ieşit pe locul 27 sau 28, parcă. [confirmăm, pe 27, aşa scrie la catastif, adică în clasamentul SuperBlog 2013 :)] Apoi, după această experienţă mind blowing, am început să înţeleg conceptul de social media, branding, CPM, CPC, CTR, follow, reach, tag-uri, key words, Google analytics şi tot aşa. Am participat şi la următoarele ediţii primăvară-toamnă 2014, dar cu multe penalizări, şi la ediţia din primăvara lui 2015, ediţie la care recunosc că am avut cele mai multe penalizări, şi asta doar din lipsă de timp. Dar, dincolo de tot şi toate, dacă NU era SuperBlog, eu NU eram azi ceea ce sunt 🙂

N.n. Mai jos, fotografii cu Bogdan, de la galele SuperBlog 2013, respectiv Spring SuperBlog 2015:

5. Care consideri că sunt plusurile SuperBlog? Dar minusurile? Ce ai schimba în modul în care se desfăşoară competiţia?
Plusurile le-am enumerat anterior. Daca eşti focusat pe ideea de a te transforma din om cu blog în blogger şi să mai faci şi carieră din asta, poţi începe cu SuperBlog. Să nu uităm de Daniel Botea, câştigător în primăvară [n.n. locul I în Spring SuperBlog 2015] şi care astăzi coordonează campaniile pentru bloggeri în Craiova, sau câţi bloggeri finalişti oare n-au ajuns astăzi să lucreze în Social Media, să aibă firme în zona de digital. Nu sunt cuvinte de tip marketing. Oricine poate cerceta şi verifica informaţiile furnizate mai sus. Dacă intră cineva pe pagina SuperBlog, o să vadă că majoritatea bloggerilor parteneri sunt foşti participanţi şi majoritatea dintre aceştia au astăzi cariere de succes în zona de online.

Minusuri? Nu ştiu cum să le conturez, dar nicio competiţie nu poate fi perfectă. Încerc să mă detaşez de zona subiectivă pentru că nu pot să neg că n-am şi eu regretele mele sau întrebările mele, dar, dincolo de toate aspectele care ţin de orgoliu şi de zone precum „De ce X ARE nota mai mare ca Y?” şi „De ce sponsorul Z a oferit premiul lui K?”, nu e nimic de comentat. Într-adevăr, o soluţie ideală şi uşor de implementat ar fi să ofere şi concurenţilor posibilitatea să voteze toate materialele care le-au plăcut. Care ar fi Marele plus. În primul rând, bloggerii s-ar citi între ei pe bune şi ar citi tot şi s-ar putea să se facă o medie între nota acordată de juriu şi nota publicului. Şi, dacă sunt discrepanţe mari între nota publicului şi a juriului, atunci acel blogger e îndreptăţit să facă contestaţie. Altfel, de multe ori, totul se rezumă la o luptă între orgolii şi, dacă ai observat, m-am ţinut din ce în ce mai departe de polemici şi clinciuri de tot felul, pentru că nu sunt constructive şi nu ajută competiţia la nimic.

6. Care a fost proba preferată din SuperBlog, indiferent în ce ediţie? Ce probă ai propune tu în cadrul competiţiei şi cum ai juriza-o?
Wow! Din ce în ce mai greu, dar voi răspunde oarecum pe ani 🙂 În 2013 mi-a plăcut proba de la MediaDOT cu jocurile video, în primăvara lui 2014 – proba cu Salon du Mariage, care a avut şi o activare pentru câţiva bloggeri, nu pot să uit desertul Picasso de atunci (foto) :), în primăvara lui 2015 mi-a plăcut tot proba de la MediaDOT cu telecomanda 🙂

Aş propune o probă pentru un client care oferă produse sau servicii pentru copii. Aş vrea un astfel de client pentru că surioara mea urmează să nască şi aş vrea să cunosc mai bine segmentul ăsta de piaţă ca să-mi surprind nepoţelul. Proba s-ar numi „Dacă ai fi blogger şi ai avea trei ani, cum ar arăta o zi din viaţa ta pe blog, cum s-ar numi blogul şi despre ce s-ar scrie pe el?” 😀 Ar fi o provocare maximă, sunt sigur 🙂

7. Cum te-ai descrie în maximum cinci cuvinte? Te rugăm să ne menţionezi trei lucruri mai puţin cunoscute despre tine.
Emotiv, romantic, vulcanic, irascibil, orgolios. Cam atât 🙂 Da, ştiu, vei spune că ştiai asta despre mine, asta pentru că EU chiar sunt online cum sunt offline şi invers 🙂

8. Care este realizarea de care eşti cel mai mândru? Dar eşecul pe care ai vrea să-l ştergi din memorie?
BLOGUL presainblugi.com. Creşte în fiecare zi într-un ritm care mă uimeşte şi pe mine şi n-are legătură neapărat cu indicii măsurabili, gen trafic, relevanţă, SEO sau alţi indicatori de tracking, ci mai curând cu awareness-ul offline generat datorita lui. Nu credeam în urmă cu 6 ani că voi avea bannerul „Presa în blugi” la evenimente naţionale şi internaţionale (Conferinţa Jurnaliştilor de Pretutindeni, de la Cernăuţi), că voi pleca la Roma pur şi simplu, doar cu un smartphone şi o hartă, că voi viziona filme. Practic, datorita blogului, viaţa mea e ca un film şi încă se filmează 😀

Căsnicia ratată. Nu experienţa în sine, asta m-a ajutat şi m-a maturizat, ci, pur si simplu, anii pe care i-am pierdut şi eu cu ea, şi ea cu mine. Astăzi mai vorbim sporadic, la evenimente gen onomastici sau sărbători precum Paşte şi Crăciun. Aş vrea să şterg ziua în care am simţit că NU va fi ok, că viaţa mea NU va avea sens în felul acela şi că n-am avut curajul să spun lucrurilor pe nume, cum fac astăzi, că n-am avut curajul, pur şi simplu, să spun „NU”. Eram tânăr, aveam 26 de ani, şi da, azi îmi e uşor să vorbesc despre asta pentru că, în aceeaşi măsură, divorţul a fost rampa mea de lansare. Am putut să-mi explorez potenţialul creativ în varii domenii: trainer, coach, asistent universitar, montaj, formator, actor, regizor, scriitor, blogger şi lista poate continua 🙂

9. Dacă ai crea tu o lege a presei, ce drepturi şi obligaţii ale jurnalistului ai stipula în mod special?
Tu deja vrei să mă ucizi cu întrebările! Cred că aş miza foarte mult pe liberalizarea accesului la informaţii relevante pentru anumite subiecte. Dosarele Securităţii, Secretele Vaticanului, jurnalistul are dreptul să afle TOT şi să caute să spună adevărul.

La obligaţii, jurnalistul ar trebui să aibă ca sarcină să obţină validarea publicului. Practic, că tot trăim în epoca social media, un jurnalist de la o televiziune, ziar, post de radio să vorbească pe canalele de social media cu audienţa sa şi, dacă publicul nu mai vrea să-i dea legitimitate, să se lase de meserie. Ca şi cu un parlamentar: nu mai poate, nu mai ştie, nu mai vrea să reprezinte interesele colegiului care l-a desemnat, să îşi dea demisia. Aşa cum bloggerii sunt legitimaţi de către cititori, trafic, Google analytics, pe omul de presă cine-l legitimează ca individ? Pentru că, aici, eu nu vorbesc de cifre şi audienţe, vorbesc de indivizi, de oameni.

În plus, deși poate suna ca o glumă sinistră, aș impune examen psihiatric obligatoriu pentru mass-media, așa cum se impune pentru alte meserii din nomenclator. Altfel, nu-mi explic derapajele inepte care se fac astăzi pe atâtea canale de media, de la TV la radio, de la print la online. Singura explicație logică ar fi că cei care scriu au probleme psihice. Nu arunc cu invective, nu vreau să arăt cu degetul în nicio direcție, dar sunt momente când îmi mai arunc ochii pe canalele de Facebook ale unor publicații, ale unor televiziuni și ai impresia că sunt conduse de undeva dintr-un salon de la Spitalul 9. Sună sinistru, dar asta-i realitatea, iar un examen psihiatric pentru unii angajați din mass-media ar fi binevenit!

10. Știm că ai început cândva, demult, un roman denumit „Confesiuni spre mine”. Ce temă abordează, pe scurt, și când va vedea lumina tiparului?
E atât de complicat. Practic, la cât am scris până acum, aș avea material să-l public, nu asta e problema. Și nici timpul; dacă vreau, mi-aș face timp. În 2007, înainte să ajung în Capitală, era gata scris, de dus la editură. Manuscrisul era tehnoredactat, erau dischete, doar că, din motive personale, am distrus tot pentru că, pentru mine, scopul unui roman ar fi acela de a-l oferi cuiva, de a-l dedica, și, în prezent, acea persoană nu există. Nu e rătăcită în trecut, nu e conturată în prezent, pur și simplu, nu e acolo. Și atunci nu văd sensul, nu văd sensul de a scrie o carte, pur și simplu. Aș putea să o scriu, să o dedic familiei, părinților, dar vreau mai mult, așa că prefer să aștept. Romanul e o călătorie intercerebrală, o aventură intrinsecă printre propriile mele amintiri. Am fost recent la „INSIDE OUT” și parcă animația e gândită exact pe structura romanului meu: o aventură infinită printr-un labirint de amintiri. În animație e un labirint colorat cu miliarde de miliarde de bile colorate, în mintea mea e o colecție infinită de fotografii de tip gif care se mișcă atunci când le privești. E un roman psihologic în care încerc să mă întorc în timp cu aceeași energie, ca și când evenimentele de acum 10, 20, 30 de ani sunt atemporale. Practic, vreau să-mi retrăiesc activ acele emoții și stări de parcă aș avea din nou 8 ani, 14 ani, 18 ani. E un roman despre mine, despre voi, despre toți, pentru că va avea personaje reale, are personaje reale. Am mai scris în ultimii ani câteva capitole, dar mereu am abandonat din motivul menționat anterior. Viața n-are sens pur și simplu, ea trebuie împărtășită. Timpul e ireversibil și e atât de neprețuit încât nu merită să-l lași să se stingă pur și simplu.

11. Dacă ai putea călători în timp, ce epocă ai alege și de ce?
Superbă întrebare! Deși sunt blogger și sunt conectat aproape 20 din 24 la social media, mi-ar fi plăcut să trăiesc anii ’90 cu vârsta de acum. Să ascult Bon Jovi, să ofer flori în loc de hashtag-uri cu trandafiri, să scriu scrisori în loc de SMS-uri, să descopăr încet secretele iubitei mele fără să verific albumele ei din copilărie, unde se juca cu păpușile. Am scris și un articol despre asta. Avem atâtea mijloace de comunicare astăzi, atâtea canale pentru flirt, pentru relații, pentru aventuri și, cu toate astea, mulți dintre noi suntem atât de SINGURI, dintr-un motiv SIMPLU: nu mai vedem sensul în a comunica cu cel/cea de lângă noi pentru că, dacă vrem să știm ceva, intrăm pe Facebook, citim două, trei statusuri de pe wall, privim trei-patru poze și ajungem să punem etichete. Are nasul așa, uite cum zâmbește în poza asta, n-are informatii la rubrica seriale și alte banalități. Deci, ca să concluzionez, aș trăi fericit în anii ’90 cu Michael Bolton, Celin Dion, Jonnie B, Culture Beat, Haddaway – generația cu cheia de gât, cu farmecul ei… Mă opresc aici pentru că deja devin melancolic.

12. Participi la foarte multe campanii și evenimente. Care a fost proiectul preferat la care ai luat parte și care consideri că sunt ingredientele unui parteneriat perfect între bloggeri și companii?
Lansarea S6 și tot ce a urmat după: activari, teste cu telefoane, premii, competiții, workshop-uri. The Practice este unul dintre cei mai activi parteneri pe zona de IT în zona de Social Media. Apoi, proiectele pe care le am cu RanEvents, de la vizionari de filme la activări precum Avincis sau Starbucks. Sunt multe proiecte și campanii care îmi sunt dragi. E o provocare pentru că, în ultimii ani, am colaborat cu atât de mulți, de la Philips la Jameson, de la Hipocrat 2000 la Banca Transilvania, de la McDonald’s la Walkmaxx. Cred că ingredientele trebuie să aibă la bază aceste aspecte: integritatea bloggerului, comunicarea și respectul reciproc. Dincolo de etichetele de genul „blogger-ul nu e om”, „agentia e un semi-zeu în zona de social media”, totul se rezumă la oameni. Dacă păstrezi totul la raportul OM la OM, totul poate fi un succes de ambele părți. Eu deja, când vorbesc de The Practice, mă gândesc la Monica Jitariuc, la Simona Mincu, când vorbesc de RanEvents, vorbesc de Patricia Mihail, de Raluca Zamfir, de Claudia Miler și, când vorbesc de SuperBlog, vorbesc despre Claudia Pătrașcu și Albert Budică. Practic, vorbim de oameni, nu de branduri, domenii, orgolii, ci, pur și simplu, OAMENI.

13. Ai vreun mentor în profesie, în blogging sau în viața personală? Dacă da, pe cine? Și ce te-a învățat?
Viața personală e ca traficul la 5 dimineața pe site-ul de motoare termodinamice 🙂 So, de abia „mă mentorez” pe mine. În blogging pot spune că am un suport SECRET și, pentru că nu-i place să-i fie divulgată identitatea, o să-i spun, simplu, T 🙂 Cam asta-i cu întrebarea asta!

14. Ce planuri (de blogging și nu numai) ai pentru viitorul apropiat?
Să fac ce a făcut Prâslea în povești: să cresc organic cu blogul, conturile de social media, subscriberii – pe scurt, cam atât 🙂

Întrebări din public:

Cristina Lincu, marea câștigătoare în SuperBlog 2014, actual blogger partener al competiției:

15. În curând vei susține un workshop de social media. Ne spui mai multe cuvinte despre acest eveniment: în ce constă, cui i se adresează etc.?
L-ai numit corect „workshop” pentru că va fi o experiență interactivă, nu neapărat un training bazat doar pe content. Practic, va include elemente de teatru de improvizație, exerciții de rebranding personal. Ceea ce vreau să fac e să pun publicul să simtă pe viu CE ÎNSEAMNĂ social media. Vorbim de trafic, like-uri, comment-uri, hashtag-uri, dar cum ne influențează ele cu adevărat comportamentul, cum le controlăm sau, din contră, cât de puternic ne controlează ele pe noi. În plus, vreau să schimb paradigma din comunicarea de tip B2B. Nu știu cum văd alții lucrurile, dar mie mi se pare incredibil că la conferinte despre Social Media, hi-tech, bluetooth beacon să se mai vină cu prezentări seci de tip slide-uri Power Point. Workshop-ul va avea și o sesiune demonstrativă de PREZI, un tool extrem de util în prezentări, lucrări de licență, dizertații, proiecte, o aplicație care se poate controla de pe Android, e un software de tip cloud și poate fi controlat extrem de simplu de pe orice device gen tabletă, laptop, desktop, ultrabook.
Va fi o experiență mind blowing. Promit! Și, așa cum am anunțat, participanții vor avea șansa să-și rezerve locuri la premierele cinematografice din următoarele luni, până la finalul anului 🙂 Mai multe nu mai dezvălui pentru că mai sunt și alte surprize.

16. Care sunt genul de subiecte pe care le abordezi cu predilecție? Am citit și câteva interviuri pe blogul tău. Cum îți alegi subiecții?
În ultimul timp, interviurile le face Vladimir. E super pasionat de zona asta. Cât despre subiecte, pot spune că nu îmi mai permit luxul de a scrie mereu ce vreau pentru că am obligații contractuale sau de altă natură și atunci trebuie să mă pliez pe lucrurile stringente. N-am un segment despre care să scriu, în funcție de clienți, campanii, timpul alocat, dar pot spune ce subiecte nu tratez sau le abordez foarte rar: zona de politica, fotbal și agricultură, deși despre politic și agricultură am mai scris, dar mult mai rar.

Irina Bartolomeu, blogger partener SuperBlog:

17. S-a tot spus în ultimii ani că presa a murit. Totuși, tu predai la FJSC. Se mai face jurnalism de calitate astăzi în România?
În primul rând, eu am fost doar asistent la FJSC, am predat doar un semestru. Nu știu dacă voi mai fi solicitat și în semestrul următor. Habar n-am. Dar întrebarea e tendențioasă, pentru că putem vorbi și de alte domenii. Se mai face medicină de calitate sau avocatură de calitate? Practic, totul se rezumă la factorul uman. Dacă vrei să faci presa pe bune, ai toate resorturile indiferent că ești absolvent de FJSC sau nu. Dacă n-ai chef să faci performanță, într-adevăr, ajungi într-o zonă promiscuă și se trage linia peste toată breasla. Ca și la medici sau la avocați. Dacă faci facultatea doar pentru hârtie, va rămâne o hârtie. Sunt mulți bloggeri sau oameni din social media care critică FJSC-ul (nu dau nume pentru că încerc să evit polemicile) și care au terminat facultăți particulare sau de stat la limita suspendării anului universitar, cu zeci de restanțe, cu examene luate pe genunchi, copiind din stânga și dreapta. Prin urmare, decăderea presei e un semnal în societate. Politica e făcută pe genunchi, justiția are carențele ei. Or, într-un sistem defect, orice piesă sau componentă ajunge să aibă un comportament defect. Nu apăr breasla FJSC, doar am spus anterior ce recomandare aș face, dar nici nu mi se pare corect să se arate cu degetul înspre FJSC ca și când această instituție ar fi sursa tuturor problemelor și inepțiilor din jurul nostru. Doctorii care fac malpraxis n-au făcut FJSC, avocații care bagă oameni nevinovați în pușcărie sau fac accidente mortale și scapă cu viață n-au făcut FJSC-ul, inginerii care fac poduri care se lovesc de stâlpii de înaltă tensiune n-au făcut FJSC-ul și lista poate continua până dimineața 🙂

18. Avem în România formatori de opinie, adevărate modele de presă pentru studenți, viitori jurnaliști? Dacă da, poți menționa câțiva, argumentându-ți alegerea?
Îmi e greu să vorbesc despre presă pentru că am rămas cu multe gusturi amare după 15 ani de presă scrisă, radio, TV și online pentru diferite trusturi media. Oameni care odată păreau relevanți ca formatori de opinie astăzi scriu poezii lascive sau înjură regizori care au murit. Nu dau nume, dar, cine are urechi de înțeles, se prinde. Presa e un amalgam și n-aș risca să numesc un om despre care mâine să aflăm că a fost securist, locotenent sau terorist. În schimb, pot recomanda bloggeri care pot forma și educa tineri jurnaliști și nu numai: Chinezu, Claudiu Ciobanu, Vlad Dulea, oameni care știu ce fac și de ce fac ceea ce fac, care s-au implicat activ în campanii de CSR și despre care nu s-au scris mizerii, cel puțin până acum. Așa că, dacă ar fi să vorbim de formatori de opinie, aș schimba oricând 10 redactori-șefi de la orice ziar sau cotidian din țara asta cu un blogger sau doi, pentru că bloggerii ajung să fie mai relevanți pentru societate decât jurnaliștii sau alți formatori de opinie. Nu spun asta pentru că aș fi blogger, ci pentru că asta simt, ăsta e trendul, asta e realitatea.

19. Observ că blogul tău este generalist. Despre ce subiecte nu ai scrie niciodată pe blog?
N-aș scrie despre sex la modul „sfaturi și sugestii” 🙂 N-aș scrie despre oameni politici la modul „Alege-l pe el pentru că…”. Am făcut greșeala să recomand un candidat la prezidențiale înainte de începerea campaniei (NU E PONTA :p) și oarecum sunt ușor dezamăgit, așa că SPUN „NU” polemicilor politice. Cam asta-i 🙂